EDUCATIE
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a făcut publică ANALIZA tezei sale de DOCTORAT: „Respectă normele ETICII universitare”
Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației a făcut publică o analiză făcută asupra lucrării sale de doctorat pe care spune că a primit-o în urmă cu un an.
Ministrul Educației spune că face acest lucru după o solicitare verbală pe care a primit-o joi, în timpul unei conferințe de presă, și a precizat că a fost pentru prima dată când i s-a cerut în mod direct să facă public rezultatul analizei propriei teze de doctorat, pe care a susținut-o susținută în anul 2000.
Sorin Cîmpeanu a precizat că analiza a fost făcută de specialiști și că a trecut și prin verificarea cu softuri de detectare a similitudinilor.
„În anul 1992, în urmă cu 30 de ani, atunci când am inițiat cercetările doctorale pe o temă care a devenit esențială în prezent, dar care era de pionierat la vremea respectivă – impactul asupra mediului înconjurator al unor activități antropice și identificarea unor soluții care sa corespundă economiei circulare – nu am anticipat cât interes vor suscita rezultatele acestor cercetări pentru unele persoane.
În urma unei analize realizate de către specialiști în domeniu, dublată de verificarea prin intermediul celor mai utilizate softuri de detectare a similititudinilor (sistemantiplagiat și Turnitin), a reieșit că: <<teza de doctorat respectă normele eticii universitare și deontologiei cercetarii și, în același timp, lucrarea are valoare științifică și practică, fiind de actualitate și în prezent, constituind o lucrare de referință în domeniul agriculturii ecologice, a lucrărilor de îmbunătățiri funciare și, nu în ultimul rând, al protecției factorilor de mediu….>>, a scris ministrul pe pagina de Facebook.
„Nu mai este nevoie de alte verificări”
De asemenea, a spus acesta, din raport reiese că „nu au fost constatate niciun fel de abateri de la normele de etică privind forma și conținutul tezei de doctorat”.
„<<Coeficientul de similititudine c1, care reprezintă ponderea procentuală din document și conține grupări de 5 cuvinte sau mai lungi, găsite în resursele internet, este de 0,87% față de pragul admis de 50% stabilit de acest soft ca indicând suspiciuni de plagiat. Coeficientul de similititudine c2, care reprezintă ponderea procentuală din document din perspectiva frazelor de 25% sau mai lungi, găsite în resursele internet, este de 0.00%….>>!
Concluzia comisiei este că <<teza de doctorat este, în mod evident, rezultatul cercetărilor originale efectuate de către autorul acesteia în teren, într-o manieră continuă, vreme de 8 ani. În consecință, apreciem că nu este oportună și nici motivată, în fapt și în drept, o decizie de transmitere a tezei de doctorat analizate, în vederea altor verificări>>”, a mai arătat Sorin Cîmpeanu.
Ministrul Educației a fost acuzat că ține „la secret” analiza făcută asupra tezei sale de doctorat, dar și că, prin modificările aduse la Legea Educației, îi apără pe plagioatori.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






