Uncategorized
Micii eroi ai vieții noi. Institutul Clinic de Transplant Renal Cluj a realizat 9 transplanturi renale pediatrice în 2025
Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal (ICUTR) din Cluj-Napoca continuă să fie un reper al medicinei românești, oferind o nouă șansă la viață copiilor diagnosticați cu boală cronică de rinichi în stadiu final.
În ultima săptămână, echipa medicală a realizat două transplanturi renale pediatrice, ridicând astfel bilanțul acestui an la 9 intervenții pentru copii și un total de 64 de transplanturi renale.
Micii eroi ai vieții noi
Aceste realizări au fost posibile datorită unor părinți care au ales să își dăruiască o parte din ei înșiși, devenind donatori vii pentru propriii copii. Într-un context în care numărul donatorilor în moarte cerebrală rămâne scăzut, generozitatea și curajul acestor familii reprezintă singura cale către speranță și vindecare pentru micii pacienți.
De aceea, construirea unui Centru de Transplant modern la Cluj nu este doar o necesitate medicală, ci și o investiție strategică pentru viitorul pacienților și pentru sustenabilitatea sistemului sanitar românesc. Noul centru ar permite extinderea activității atât în domeniul urologic, cât și în cel de transplant.
„Efectuarea a 100 de transplanturi anual generează o economie de peste 10 milioane de euro la bugetul de stat, comparativ cu tratamentul prin dializă. Creșterea numărului de transplanturi ar amplifica și mai mult această economie. Acolo se găsesc banii și viziunea pentru construcția unui nou Centru de Transplant, un proiect vital pentru viitorul pacienților și pentru sustenabilitatea sistemului sanitar românesc.
Echipa ICUTR rămâne angajată să asigure cele mai bune condiții medicale și să continue misiunea de a reda speranța și sănătatea pacienților, atât adulți, cât și copii”, au subliniat reprezentanții ICUTR.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






