Connect with us

CULTURA

Michael Flatley și spectacolul ”Lord of The Dance” revin la Cluj-Napoca. Biletele s-au pus în vânzare

Publicat


lord 3

Michael Flatley revine cu ”Lord of The Dance” la Cluj-Napoca, pe scena Sălii Polivalente BT Arena pe 18 mai 2023 cu spectacolul aniversar “25 years of standing ovations”.

Cu milioane de fani în lume, Michael Flatley este considerat la nivel mondial drept un geniu al dansului, statut dobândit în urma performanțelor sale extraordinare de-a lungul întregii cariere, precum și datorită apariției sale legendare în cadrul Eurovision în 1994 cu trupa Riverdance, dansul irlandez atât de popular, la nivel internațional.

În cei 25 de ani la primul spectacol, Michael Flatley și Lord of The Dance au devenit în ochii publicului sinonime dar și adevărate branduri. Spectacolul vibrant și energic, cu povestea sa spusă prin dans, coregrafia fantastică și muzica specială, a uimit publicul din întreaga lume.

Producția a câștigat nenumărate premii și a doborât recorduri în întreaga lume.

Trupă de 40 de dansatori

lord

De la premieră și până în prezent, peste 60 de milioane de oameni din peste 50 de țări au admirat spectacolul de dans irlandez oferit de cei 40 dintre cei mai buni dansatori, devenind una dintre cele mai de succes producții de dans din lume.

Noul spectacol aniversar imbină tradiția dar și tendințele contemporane în același timp, păstrând farmecul radiant al dansului irlandez. Coregrafii și costume noi și cele mai actuale tehnologii pentru efectele vizuale fac din acest nou show, un spectacol de neratat, în regia lui Michael Flatley și acompaniați de compozițiile lui Gerard Fahy.

Turneu reprezentantiv la 25 de ani

„Sunt foarte încântat să aduc spectacolul Lord of The Dance înapoi. Simt că acesta va fi cel mai reprezentativ turneu din istoria noastră de 25 de ani. Am încredere că producția va atinge sufletele oamenilor și va pune zâmbetul pe buze”, a spus Michael Flatley.

Biletele pentru spectacolul din 18 mai 2023 de la Cluj-Napoca, Sala Polivalenta BT Arena pot fi achiziționate din rețeaua iaBilet.ro și încep de la 150 lei și până la 450 lei cele din Categoria VIP, în funcție de categoria de loc.

La prețurile biletelor se adaugă comisionul pentru emiterea biletelor.

Sursa foto. Michael Flatley – Facebook



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

EVENIMENT

Copil de 15 ani, la volanul mașinii care s-a răsturnat la Săndulești, Cluj. Este cercetat pentru conducere fără permis

Publicat

De

Băiat de 15 ani, acci9dent cu mașina

Un copil se afla la volanul mașinii care s-a răsturnat în afara părții carosabile, sâmbătă, la Săndulești.

Acesta a fost transportat la spital cu multiple traumatisme.

Copil de 15 ani, la volanul mașinii care s-a răsturnat la Săndulești

Potrivit reprezentanților IPJ Cluj accident de circulație s-a produs pe DJ107L, în localitatea Săndulești, în jurul orei 7.00.

Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că, un minor de 15 ani, din Turda, care conducea un autovehicul, pe fondul neadaptării vitezei ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, răsturnându-se în afara părții carosabile.

În urma evenimentului, a rezultat rănirea minorului, acesta fiind transportat la o unitate medicală pentru acordarea îngrijirilor de specialitate. În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și vătămare corporală din culpă.

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

O femeie din Suatu a născut singură acasă. Nimeni nu știa că e gravidă. Are nevoie de pătuț și hăinuțe pentru băiețel

Publicat

Bebebluș născut acasă

O femeie din comuna Suatu a născut singură, acasă, în noaptea de vineri spre sâmbătă.

Proaspăta mămică și copilul sunt bine, doar că au nevoie de câteva lucruri necesare, în condițiile în care familia nu are o situația financiară bună.

O femeie din Suatu a născut singură acasă. Nimeni nu știa că e gravidă.

În cursul nopții trecute în comuna Suatu, din județul Cluj, o tânără femeie a născut acasă, fără a fi pregătită pentru venirea pe lume a bebelușului. Nici familia, nici apropiații nu știau că aceasta era însărcinată. Din păcate, condițiile materiale ale familiei sunt modeste, iar mama nu dispune de cele necesare pentru îngrijirea nou-născutului, un băiețel. O vecină, impresionată de situație, a lansat un apel către comunitate pentru a oferi ajutor.

Astfel, este nevoie urgentă de un pătuț, hăinuțe pentru nou-născuți și alte articole esențiale pentru îngrijirea bebelușului, care este băiețel.

Cei care doresc să ajute pot lua legătura cu bunica copilului la numărul de telefon: 0746 771 399. Aceasta locuiește în comuna Suatu, pe strada Surduc, nr. 7.

Foto: pixabay.com

Citește mai departe

EVENIMENT

Striptease în fața polițiștilor și trecătorilor la Cluj. Un timișorean care s-a dezbrăcat complet pe stradă a ajuns după gratii

Publicat

De

S-a dezbrăcat în fața polițiștilor clujeni

Polițiștii clujeni au avut parte de un episod mai puțin obișnuit, după ce au oprit în trafic o mașină pentru control.

Un bărbat din Timișoara și-a dat jos toate hainele, în plină stradă, și a avut și un comportament obsen.

Striptease în fața polițiștilor clujeni

Polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Huedin au dispus, vineri, reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 42 de ani, din județul Timiș. Acesta este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și ultraj contra bunelor moravuri.

Potrivit IPJ Cluj, în data de 3 aprilie, în jurul orei 19:50, polițiștii din cadrul Poliției orașului Huedin – Compartimentul Rutier și Formațiunea de Ordine Publică, au oprit în trafic pentru control un autoturism, în zona intersecției străzilor Vlădeasa și Fildului din orașul Huedin. „În timpul legitimării persoanelor aflate în autovehicul, un bărbat a devenit agitat, iar ulterior s-a dezbrăcat complet în fața forțelor de ordine și a mai multor persoane aflate în zonă, adoptând un comportament obscen și antisocial, fapt ce a provocat indignarea celor prezenți”, arată reprezentanții IPJ Cluj.

Băgat la “răcoare”

Bărbatul are 42 de ani și este din Timișoara, au transmis polițiștii clujeni. În urma celor constatate și a probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin, polițiștii au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore.

Cercetările sunt efectuate sub aspectul comiterii infracțiunilor tulburarea ordinii și liniștii publice și ultraj contra bunelor moravuri.

Citește mai departe

EVENIMENT

ALERTĂ la Mintiu Gherlii. Un URS a fost văzut în localitate

Publicat

De

Urs văzut la Mintiu Gherlii

ISU Cluj a transmis, sâmbătă, un mesaj RO-Alert de avertizare către populația din comuna Mintiu Gherlii.

În zonă a fost raportată apariția unui urs.

ALERTĂ la Mintiu Gherlii. Un URS a fost văzut în localitate

Mesajul a fost transmis în jurul orei 11.00. La fața locului s-a deplasat preventiv o ambulanță SMURD, împreună cu un echipaj de jandarmi. Potrivit ISU Cluj, până acum nu au fost înregistrate solicitări din partea oamenilor din zonă.

Populația este sfătuită să se adăpostească dacă vede ursul și să nu încerce să îl hrănească.

Foto: Arhivă

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate