Connect with us

ADMINISTRAȚIE

Metroul Clujului, un vis aproape împlinit!

Publicat


 

Primăria Cluj-Napoca a anunţat ieri, 4 martie, prin intermediul unui comunicat de presă faptul că va încheia procesul de achiziţie pentru proiectul ce presupune construirea metroului şi a trenului metropolitan.

 

Primăria a câştigat în instanţă o acţiune depusă împotriva deciziei CNSC de a aduce modificări proiectului iniţial şi a respins acţiunea Asocierii METROUL SA – PADECO CO., LTD  (Japonia) . Prin decizia Curţii de Apel Cluj se va reveni la proiectul iniţial, depus de Municipiul Cluj-Napoca.

 

Astfel, de construcţia metroului se va ocupa ASOCIEREA SWS ENGINEERING SPA-SYSTRA-METRANS ENGINEERING SRL care a câştigat în noiembrie anul trecut licitaţia proiectului. Pe infrastructura actuală, se propune implementarea unui sistem de transport rapid – tren metropolitan care va acoperi întregul coridor feroviar cuprins între halta Nădășel și stația Bonțida, pe o lungime de aproximativ 43 km. În plus, se va construi un metrou cu traiectul vest-centru-est. Acesta se va întinde de la limita estică a oraşului (zona Aurel Vlaicu şi zona podului de la IRA) pâna în comuna Gilău. Astfel, metroul va avea o lungime totală de 16 km şi o interstaţie de 1035 m. Valoarea totală a proiectului este de 30.186.000,00 lei.

 

Un nou proiect, menit să asigure transportul cu autobuze RATUC şi pentru locuitorii comunei Gilău este acum în desfăşurare.

 




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate