Connect with us

ADMINISTRAȚIE

Salariile angajaților din Primăria Cluj-Napoca nu cresc în 2026, Consiliul Local dezbate proiectul în ședință

Publicat

Publicitate
sindicat

Consiliului local pune în ordinea de zi proiectul prin care angajații Primăriei Cluj-Napoca nu vor beneficia de majorări salariale în anul 2026. Proiectul de hotărâre va fi dezbătut marți, ora 10:30, în cadrul ședinței ordinare în Sala de sticlă.

Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca este convocat marți, 20 ianuarie, într-o ședință ordinară în care va fi discutat un proiect de hotărâre privind salariile de bază ale funcționarilor publici și ale personalului contractual din administrația locală. Potrivit documentului supus dezbaterii, salariile nu vor fi majorate în cursul anului 2026, se prevede menținerea salariilor la nivelul lunii decembrie 2025.

Salarii menținute la nivelul din 2025

Proiectul, inițiat de primarul municipiului Emil Boc, prevede ca nivelul salariilor de bază să rămână același cu cel aflat în plată la data de 31 decembrie 2025. Măsura se aplică atât angajaților din aparatul de specialitate al primarului, cât și personalului din serviciile publice aflate în subordinea Consiliului local, în condițiile în care aceștia își desfășoară activitatea în aceleași funcții și în aceleași condiții de muncă.

De ce nu cresc salariile

Menținerea salariilor este justificată prin aplicarea legislației naționale în vigoare privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și prin constrângerile bugetare pentru anul 2026. În documentația aferentă proiectului se arată că nu sunt prevăzute majorări salariale, iar cheltuielile de personal trebuie încadrate în limitele aprobate prin bugetul local.

Potrivit documentului, salariile se mențin între salariul minim brut garantat, în cuantum de 4.050 de lei, reprezentând 24,496 lei/oră, fără includerea sporurilor sau a altor adaosuri, și fără a depăși nivelul indemnizației viceprimarului, cu respectarea bugetului de personal aprobat.

Comisiile care analizează proiectul

Proiectul de hotărâre va fi analizat de Comisia I și Comisia V ale Consiliului local, urmând ca acesta să fie supus votului în plen. Decizia finală va avea un impact direct asupra veniturilor angajaților din administrația locală clujeană pe parcursul întregului an 2026.

Ședința ordinară a Consiliului local va avea loc de la ora 10.30, în Sala de sticlă a sediului Primăriei de pe Calea Moților nr. 3.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate