ACTUALITATE
MESAJE și URĂRI pentru familie, colegi, prieteni. Pentru toți cei care-şi sărbătoresc ziua numelui de Sfânta Maria

Peste 2 milioane de români își sărbătoresc duminică, 15 august, onomastica cu ocazia zilei de Sfânta Maria. Din totalul acestora aproximativ 1,8 milioane sunt femei.
Dacă aveţi rude, colegi sau prieteni care poartă numele de Maria, Marin, Mariana sau derivate din acestea, vă prezentăm câteva idei de MESAJE ŞI URĂRI DE SFÂNTA MARIA.
„De ziua numelui tău, îţi doresc tot binele din lume, noroc, fericire si sănătate şi să ţi se îndeplinească toate dorinţele. La mulţi ani, Maria!”
„Dragă Maria, îngerii să-ti călăuzească paşii şi Sfânta Fecioară să-ţi lumineze drumul în viaţă! La mulţi ani, Maria.”
„La mulţi ani Maria (Marian)! Îngerii să-ţi călăuzească paşii şi Sfânta Fecioară să-ţi lumineze drumul în viaţă.”
”Fie ca Sfânta Maria sa decoreze fiecare raza de soare care ajunge la tine cu succes, fericire si prosperitate. La mulți ani!”
”Întocmai ca Fecioara Maria al cărei nume îl porți, învață sa ierți, sa fi mai bun, mai înțelept, sa mă ierți când greșesc si sa mă înveți sa fiu, la rândul meu, un om mai bun. La mulți ani”
„În această zi specială îţi transmit cele mai sincere urări. Să ai o viaţa plină de lucruri bune, iar Sfânta Maria, al cărei nume îl porţi, să te ocrotească mereu. La mulţi ani de ziua numelui tău!”
„Fie ca toate întâmplările frumoase şi spiritul acestei zile să te însoţească pretutindeni. Îţi doresc o zi de Sfânta Maria cât mai frumoasă!”
„Este o zi cand sufletul invinge orice urma de tristete, cand tot ce a fost greu ti se pare usor. Este ziua numelui tau! La Multi Ani, Maria!
„O zi frumoasa este mâine, o zi frumoasa pentru tine! O floare si un “La multi ani” foarte mare! Sa cresti mare si frumoasa si sa fii si sanatoasa!”
„Pentru că astăzi este o zi specială pentru tine, mă alătur şi eu celor ce-ţi doresc din adâncul sufletului la mulţi ani!”
„Cineva acolo sus te iubeşte, cineva aici jos ţine tare mult la tine. La mulţi ani!”
„Îţi urez să ai o zi a numelui la fel de colorată precum aripile unui fluture, la fel de fericită precum cântecul privighetoarei şi la fel de frumoasă precum o grădină plină cu flori.”
„Dumnezeu mi-a dat familia, Sfanta Fecioara Maria al carui nume il porti mi te-a daruit, pentru a ma bucura de o astfel de prietenie. Ma bucur ca ai aparut in viata mea, ca am si voi avea bucuria de a trai si simti o prietenie adevarata! Sa iti fie viata binecuvantare si bucurie intocmai ca numele sfant pe care il porti!”
„Păstrează-ţi sufletul tânăr şi bucură-te neîncetat, pentru mine rămai un prieten de nădejde şi un om de valoare! Fie ca lumina Sfintei Marii să ne lumineze vieţile şi mintea mereu! La mulţi ani!”
„E o zi cand sufletul invinge orice urma de tristete, cand tot ce a fost greu ti se pare usor. Este ziua numelui tau! La Multi Ani!”
„E ziua ta, Maria, un nume frumos si simplu, la fel de pur ca tine si la fel de gingas. La multi, ani!”
„Este doar inca o zi, dar este cea mai frumoasa din tot anul, caci este ziua ta! La multi ani, iubitule/iubito!”
„Este minunat să știi că cineva te place, cineva se gândește la tine, cineva are nevoie de tine…dar e și mai minunat să știi că există cineva care nu-ți uită niciodata ziua de nume. La Multi Ani!”
„Astăzi e ziua numelui tău, un nume simplu și frumos, la fel de pur și gingas ca tine. Îți doresc numai bine și să ai parte de toata fericirea din lume!
„Toate cele bune de ziua ta! La mulți ani, Maria! Îngerii să-ți calauzeasca pașii și Sfânta Fecioară să-ți lumineze drumul în viață!
„Fie ca Sf. Fecioara Maria, al carei nume îl porți, să te ocrotească, să-ți calauzeasca pașii și să-ți lumineze calea!”
„Fie ca din această zi sfântă, în drumul lin al vieţii tale să răsară mereu câte-o rază de soare care să-ţi aducă fericire şi bucurie. La mulţi ani de Sfânta Maria!”
„De Sfânta Maria, zi sfântă, să se răsfrângă asupra ta toată bunătatea şi dragostea ce izvorăsc dintr-o inimă mare. La mulţi ani!”
„O zi onomastică frumoasa! Fie ca toate întâmplarile frumoase și spiritul acestei zile să te însoțească pretutindeni. Îți doresc o zi de Sf. Maria cât mai frumoasă!
„De Sfanta Maria, zi sfântă, să se răsfrângă asupra ta toata bunătatea și dragostea izvorate dintr-o inimă mare. La mulți ani!”
„La multi ani și mult noroc în aceasta zi specială. Îți doresc să ti se îndeplinească toate dorințele.”
„O sarbatorim pe Fecioara Maria și te sărbătorim pe tine. Să rămâi mereu blândă, bună și drăguță cu toți cei din jurul tău!”
„ Astăzi e ziua ta, o zi frumoasă pentru tine. La mulți ani, Maria!”
„Pentru că astazi este o zi specială pentru tine, mă alătur și eu celor ce-ți doresc din adâncul sufletului La mulți ani!”
„Pentru că ești o persoană atât de bună, de draguță și de loială, îmi doresc ca Fecioara Maria să aibă grijă de tine, să îți călăuzească pașii și să îți lumineze calea în viață.”
Mesaje, urări, felicitări de Sfânta Maria
„Aș vrea să îmi fi aproape mereu, cum ai fost și până acum și să mă bucur în fiecare zi de puritatea și căldura sufletului tău, rupt parcă din dragostea Fecioarei Maria.”
„Azi e ziua ta, ziua numelui tău, un nume frumos și simplu. Să fi cuminte și să asculți de prietenii tăi pentru ca noi îți dorim numai bine, fericire și să ai parte de toată fericirea din lume.”
“Fie ca Sfanta Fecioara Maria, al carei nume il porti, sa te ocroteasca, sa-ti calauzeasca pasii si sa-ti lumineze calea!”
„În această zi specială îţi transmit cele mai sincere urări. Să ai o viaţa plină de lucruri bune, iar Sfânta Maria, al cărei nume îl porţi, să te ocrotească mereu. La mulţi ani de ziua numelui tău!
„ Draga mea prietenă, Maria. Sper să rămâi mereu un spirit tânăr și plin de viață, să fim mereu împreuna și să nu uităm niciodată frumoasa prietenie dintre noi. La mulți ani, Maria!”
„Chiar daca ai nume de Sfântă știu ca diseară o sa dai de băut si o sa ne primești cu masa plina. La mulţi ani, Mariana!”
„De Sf. Maria, zi de mare sărbătoare, primește din partea mea cele mai sincere urări de bine, sănătate, mult noroc si împlinirea tuturor dorințelor!”
„Fie ca toate întâmplările frumoase şi spiritul acestei zile să te însoţească pretutindeni. Îţi doresc o zi de Sfânta Maria cât mai frumoasă!”
„Pentru că astăzi este o zi specială pentru tine, mă alătur şi eu celor ce-ţi doresc din adâncul sufletului la mulţi ani!”
„Îţi urez să ai o zi a numelui la fel de colorată precum aripile unui fluture, la fel de fericită precum cântecul privighetoarei şi la fel de frumoasă precum o gradină plină cu flori.”
Sursa: alba24.ro
Foto: pixabay.com
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger


CFR Cluj a întâlnit-o pe Dinamo, sâmbătă seara în Gruia, într-un meci din play-off-ul Superligii de fotbal. După un joc consistent al clujenilor, cu recuperări și pressing constant, CFR învinge cu 3-1, goluri marcate de Louis Munteanu (min.14), Fica (min.44) și Kamara (min.80-pen.).
Echipele de start:
CFR Cluj (4-1-4-1): Hindrich – Simao, Bolgado, M. Ilie, Camora – Fică, Djokovic, Korenica – Postolachi, L. Munteanu, M. Kamara
Rezerve: M. Popa, Abeid, F. Iacob, Țîrlea, Graovac. Sinyan, Name, Emmerllahu, A. Păun, Deac, Șfaiț, Juric
Antrenor Dan Petrescu
CFR Cluj – Dinamo, 3-1. Joc consistent al clujenilor, VICTORIE meritată
Dinamo (4-3-3): Roșca – C. Costin, Boateng, Homawoo, Opruț – Olsen, Gnahore, Milanov – Selmani, Perica, Politic
Rezerve: Golubovic, A. Stoian, Pașcălău, Abdallah, C. Soare, Patriche, A. Cristea, Luna, Mărginean, A. Pop
Absenți: Cîrjan (suspendat), Licsandru (accidentat)
Antrenor Zeljko Kopic
Stadion „Dr. Constantin Rădulescu”
Arbitru Sebastian Colțescu (București). Asistenți Ferencs Tunyogi (Zalău), Imre Bucsi (Sfântu Gheorghe)
Arbitru VAR Istvan Kovacs (Carei). Asistent VAR Alexandru Corb (Satu Mare)
CFR începe meciul sus, făcând un pressing susținut și punând presiune pe careul bucureștenilor. Primul gol vine în min.14, după o fază lucrată excelent de Simao și finalizată cu un șut perfect al lui Louis Munteanu.
Clujenii nu fac pasul înapoi și nu-i lasă pe dinamoviști să-și facă jocul. Aceștia au avut prima ocazie abia în min.25, când Politic a prins un șut bun de la 22m, puțin peste poarta lui Hindrich.
Tot cu șut de la distanță a încercat și Milanov în min.41, însă cei care marchează sunt tot clujenii, în min.44, prin Fica, al cărui șut perfect de la 23m poposește în plasa porții lui Roșca.
În repriza a doua, CFR continuă presiunea, Dinamo are posesia dar în jumătatea ei de teren. În cele din urmă, bucureștenii reușesc să înscrie în min.68 prin Perica, pentru 2-1.
Părea că Dinamo revine în joc însă clujenii nu sunt de acord. În min.80, Kamara înscrie din penalty, acordat după un henț în careu al lui Homawoo.
Emerllahu are o ocazie mare în min.90, dar fără efect pe tabelă. Meciul se încheie cu victoria clară a clujenilor, care au fost net superiori adversarului la toate capitolele.
Notele Cluj24:
Hindrich 8 – Simao 8, Bolgado 8, M. Ilie 8, Camora 8 – Fică 8, Djokovic 7, Korenica 8 – Postolachi 6, L. Munteanu 8, Kamara 7, Abeid, Graovac 7, Emerllahu 7, A. Păun, Juric 6
EVENIMENT
VIDEO. Scandal MONSTRU între doi șoferi în parcarea mall-ului din Florești. Unul s-a ales cu parbrizul mașinii spart

Scandal în parcarea mall-ului din Florești.
Un șofer aproape și-a ieșit din minți după ce a fost aproape să fie implicat într-un accident.
Scandal MONSTRU între doi șoferi în parcarea mall-ului din Florești
Din filmarea care a apărut pe rețelele sociale se pare că unul dintre șoferi a fost aproape să intre într-o altă mașină. De aici s-a declanșat scandalul, iar unul dintre bărbați a început să lovească puternic mașina, căreia i-a crăpat și parbrizul.
Vom reveni cu un punct de vedere al Poliției, în cazul în care s-a făcut plângere.

Duminică, 15 martie 2025, Radio Cluj celebrează 71 de ani de la prima sa emisie.
Înființat la 15 martie 1954, postul a debutat cu un program de două ore, difuzat în limbile română și maghiară.
Radio Cluj a împlinit 71 de ani
De-a lungul deceniilor, Radio Cluj a trecut prin numeroase transformări și provocări. În 1985, odată cu acutizarea dictaturii comuniste și a centralismului promovat de Nicolae Ceaușescu, i-a fost întreruptă emisia. Radio Cluj și-a reluat emisiunile imediat după evenimentele din decembrie 1989. În prezent Radio Cluj este primul canal regional al Radio România care transmite 24 de ore din 24. Emite în limbile română și maghiară.
Postul emite pentru opt județe din Transilvania și include stațiile locale din Sibiu și Sighetu Marmației. Este singurul studio regional care dispune de o sală de concerte proprie, facilitând transmisiuni live ale evenimentelor culturale.
Fonoteca Radio Cluj reprezintă o comoară inestimabilă, păstrând emisiuni, interviuri cu personalități marcante și înregistrări muzicale realizate în studiourile proprii de-a lungul celor 71 de ani de activitate.
La mulți ani, Radio Cluj!
EVENIMENT
Amendă de 5.000 de lei pentru o firmă din Iara care procesează lemn. Avea material lemnos care nu era înscris în sistem

O societate comercială din Iara, care procesează lemn, a fost amendată cu 5.000 de lei în urma unui control.
Polițiștii au găsit diferențe față de datele încăcrate în SUMAL.
Amendă de 5.000 de lei la o firmă din Iara care procesează lemn
Polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul Serviciului Ordine Publică, împreună cu specialiști silvici din cadrul Gărzii Forestiere Cluj, au efectuat un control de specialitate pe linia depozitării, procesării și expedierii materialului lemnos la punct de lucru aparținând unui operator economic cu sediul în comuna Iara.
Activitatea a fost efectuată în baza planului tematic al Gărzii Forestiere Cluj. În urma inventarierii materialului lemnos, coroborat cu datele încărcate în aplicația SUMAL, au fost identificate o serie de diferențe, motiv pentru care a fost aplicată o sancțiune contravențională în valoare de 5.000 de lei.
Totodată, ca măsura complementară s-a dispus confiscarea cantității de 29 de metri cubi de material lemnos, în valoare de aproximativ 8.500 de lei.
Foto: Arhivă