Connect with us

ACTUALITATE

Medicul clujean Lorant Szentagotai a câștigat lupta cu virusul COVID-19

Publicat


Lorant Szentagotai (71 ani), medicul căminului pentru Seniori Theodora din Cluj-Napoca, a câștigat lupta cu virusul COVID-19 după ce a fost în stare gravă, fiind intubat pe secția ATI a Spitalului de Boli Infecțioase din Cluj-Napoca.

Deputatul Emanuel Ungureanu a dat vestea cea bună, spunând că ,,după trei zile critice, chiar în Ajunul Crăciunului, cu efortul formidabil al personalului medico-sanitar din Spitalul de Boli Infecțioase din Cluj-Napoca, doctorul Szentagotai și-a revenit și a fost detubat”.

În acest moment, medicul Lorant Szentagotai este îngrijit pe una din secțiile spitalului.

„Domnul doctor Lorant Szentagotai transmite un cuvânt de recunoștință personalului medico-sanitar din Spitalul de Boli Infecțioase, sutelor de persoane care s-au rugat pentru sănătatea lui și a celorlalți bolnavi și reprezentanților mass-media care au relatat cu decență situația medicală în care s-a aflat acesta și bolnavii din Căminul Theodora”, a mai spus Emanuel Ungureanu.

Citește și

Doctorul Szentagotai, internat la Spitalul de Infecțioase. Starea sa de sănătate s-a deteriorat din cauza COVID. Bătrânii de la Casa Teodora au nevoie de un medic

În urma focarului de COVID-19 de la căminul pentru Seniori Theodora din Cluj-Napoca au decedat 10 persoane.

Starea celorlalți vârstnici din cămin este în acest moment stabilă, focarul fiind închis.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate