ACTUALITATE
Măsurile de siguranță aferente valului 5 trebuie adoptate de URGENȚĂ, spune Consiliul Național al Elevilor
Consiliul Naţional al Elevilor a solicitat marţi adoptarea unui set de măsuri „într-un timp cât mai scurt”, astfel încât unităţile de învăţământ să poată fi pregătite pentru desfăşurarea cursurilor „într-un format propice”.
„E absolut elementar să ne asigurăm că valul 5 al pandemiei nu ne ia, din nou, pe nepregătite, la fel cum s-a întâmplat în mod sistematic în ultimii doi ani. Guvernul trebuie să adopte o serie de măsuri urgente pentru a preveni riscul de infectare comunitară, dar şi pentru a putea menţine şcolile deschise cu prezenţă fizică pentru cât mai multă vreme.
Altă vacanţă forţată sau o perioadă de şcoală online generalizată pur şi simplu vor asasina şi ultima fărâmă de încredere a populaţiei în şcoala românească”, a declarat preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor, Silviu Morcan, potrivit unui comunicat remis presei.
CNE solicită introducerea obligativităţii testării pe bază de salivă pentru toţi elevii şi pentru întregul personal din învăţământ, bisăptămânal, printr-o procedură clară care să se poată efectua în spaţiul şcolar; ambalarea testelor în kituri individuale, „fără a fi nevoie de sortarea pieselor vrac”.
„CNE cere şi dotarea şcolilor cu materialele sanitare necesare”
Reprezentanţii elevilor doresc adoptarea unui algoritm/unei matrici de calcul în baza căruia/căreia să se decidă scenariul de funcţionare a unei şcoli, incluzând mai mulţi parametri, precum rata de vaccinare a elevilor şi a profesorilor, incidenţa din localitate, suprapopularea claselor, utilizarea transportului în comun de către populaţia şcolară.
Totodată, CNE cere şi dotarea şcolilor cu materialele sanitare necesare şi adoptarea unei instrucţiuni la nivelul Ministerului Sănătăţii, în aşa fel încât să existe o procedură „clară” de dezinfectare după fiecare schimb de clase, dar şi pilotarea şi, apoi, extinderea unui program de tipul „testare în curtea şcolii”, prin intermediul căruia, în zilele de weekend, în baza unei cereri prealabile, elevii şi personalul didactic să aibă posibilitatea de a se testa gratuit împotriva COVID-19, prin teste rapide antigen administrate de personal specializat din cadrul DSP – cu prioritate în unităţile de învăţământ care nu dispun de un cabinet medical.
Premierul Nicolae Ciucă a avut, luni, o şedinţă de lucru cu responsabilii în gestionarea pandemiei COVID-19, în cadrul căreia a fost prezentată evoluţia cazurilor de infecţie cu SARS-CoV-2 în ţară şi la nivelul Uniunii Europene şi au fost evidenţiate măsurile avute în vedere pentru a proteja sănătatea populaţiei şi pentru continuarea funcţionării şcolilor şi a sectoarelor economice.
La şedinţă au participat miniştri şi reprezentanţi ai ministerelor Sănătăţii, Finanţelor, Justiţiei, Educaţiei, Muncii şi Solidarităţii Sociale, precum şi şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.
În cadrul reuniunii s-a analizat eficienţa programelor de testare a elevilor şi posibilitatea ca în pachetul de măsuri să fie inclusă şi oferirea de măşti gratuite copiilor care au nevoie, alături de capacitatea de a se administra testele în şcoală.
Sursa: Agerpres
Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger
ACTUALITATE
Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni
În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii.
Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.
Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.
Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.
Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.
Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.
”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.
Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.
De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.
Dosar retrimis procurorului
Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.
S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.
Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.
Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.
Clujul este județul cu cele mai multe concursuri de alergare din România, cu 31 de astfel de competiții organizate în acest an, arată o statistică realizată de clujeanul Vlad Cărbune.
Potrivit acestuia, în anul 2024 au avut loc 268 de evenimente de alergare (mai multe decât în 2023), distribuite pe județe conform hărții de mai jos, cele mai multe – 31, având loc în județul Cluj, cu 11,5% din total, urmat de București – 25, și Brașov – 21.
Metodologia clasamentului
Vlad Cărbune a preczat că a inclus în realizarea clasamentului evenimentele de alergare din România la care înscrierile au fost publice, deschise pentru oricine, și ai căror organizatori au ținut o evidență a participanților.
”Am inclus și evenimentele care au avut pe lângă cursele de alergare și curse de bicicletă, dar separate. Nu am inclus concursurile de triatlon, duatlon sau de orientare. Nu am inclus antrenamente, evenimente amicale ocazionale sau evenimente locale recurente săptămânal.
Ne asumăm o marjă de eroare de 1-2 evenimente / județ, pe care din diverse motive e posibil să nu le fi identificat/ descoperit la timp (dacă apar astfel de evenimente, ele vor fi adăugate aici).
În topul orașelor, am considerat concursul ca având loc în oraș, chiar dacă el s-a desfășurat în mare parte într-o pădure sau zonă adiacentă orașului sau în zona metropolitană”, a precizat autorul clasamentului.
Acesta i-a menționat pe cei de la Runners Club, care au organizat o parte consistentă dintre aceste concursuri, unele cu participare internațională semnificativă, dar și grupurile de amatori (cum sunt cei de la Alergători Începători Cluj), care încurajează, respectiv reflectă un stil de viață sportiv al clujenilor.
”Anul acesta – 2024 – un singur județ a rămas fără niciun concurs oficial de alergare: Teleorman”, a precizat Vlad Cărbune.
Printre cele mai cunoscute concursuri de alergare din Cluj se numără Maratonul Internațional Wizz Air, Crosul Companiilor, Crosul Divelor etc.
Vlad Cărbune este fotograf, videograf, designer digital, marketer online, creator de site-uri, copywriter, sportiv, freelancer, dar și alergător amator.
Experții avertizează că medicamentele pentru slăbit, precum Wegovy sau Mounjaro, pot duce la pierderi de masă musculară și osoasă, pe lângă grăsime, scrie revista Science Alert, citată de Mediafax.
Aceste medicamente acționează prin reducerea poftei de mâncare, însă experții atrag atenția asupra unor riscuri.
Cercetările arată că până la o treime din greutatea pierdută nu este grăsime, ci masă „fără grăsime”, adică mușchi și oase. Această pierdere este similară cu cea observată în diete drastice sau după intervenții chirurgicale bariatrice.
Mușchii și oasele joacă un rol crucial în sănătatea generală. Mușchii ajută la controlul glicemiei, iar o masă musculară scăzută poate crește riscul de diabet de tip 2. Oasele, la rândul lor, sunt esențiale pentru activitățile zilnice, iar pierderea masei osoase poate crește riscul de fracturi.
Dezechilibru în organism
Deși mecanismele exacte ale pierderii de masă fără grăsime nu sunt pe deplin înțelese, se presupune că totul se datorează unui dezechilibru între descompunerea și refacerea proteinelor musculare și a masei osoase.
Pentru a menține masa musculară și osoasă în timpul tratamentului cu medicamente GLP-1, experții recomandă o dietă bogată în proteine și exerciții fizice, în special antrenamente de rezistență.
Activități simple, precum urcatul scărilor sau mersul rapid, pot contribui, de asemenea, la păstrarea masei musculare.
EVENIMENT
Bărbat din Cluj-Napoca, reținut de polițiști. A produs un accident având o alcoolemie uriașă și permisul auto suspendat
Polițiștii din cadrul Biroului Rutier au dispus, joi, măsura reținerii față de un bărbat de 59 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea unui vehicul pe drumurile publice având dreptul de a conduce suspendat.
”În fapt, la data de 24 decembrie a.c., în jurul orei 18.40, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca au fost sesizați, prin apel 112, despre producerea unui accident rutier soldat cu pagube materiale, pe strada Donath, din municipiu.
Ca urmare a apelului, bărbatul a fost interceptat în trafic de către un echipaj al Biroului pentru Centru Universitar, fiind testat cu aparatul etilotest de către polițiștii din cadrul Biroului Rutier, reieșind valoarea de 1,34 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice.
Totodată, în urma verificărilor efectuate de către polițiștii a reieșit faptul că, bărbatul de 59 de ani, avea dreptul de a conduce suspendat.
În baza probatoriului administrat, la data de 26 decembrie a.c., polițiștii au dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, acesta fiind condus într-un Centru de Reținere și Arestare Preventivă”, arată IPJ Cluj.
În continuare se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea unui vehicul pe drumurile publice având dreptul de a conduce suspendat.
ADMINISTRAȚIE
Soluțiile unui clujean pentru traficul din oraș: transport public gratuit și taxă pentru mașinile care intră în Cluj-Napoca
Un clujean propune două soluții care, crede acesta, ar rezolva una dintre cele mai mari probleme ale municipiului Cluj-Napoca, dar și a Floreștiului, și anume traficul rutier.
”Traficul se poate fluidiza in zona Clujului prin introducerea gratuității pe toate liniile de transport public. În paralel, la fel de important, sa se introducă o taxă pentru vehiculele care intra în Cluj , in mod automat prin camere video.
Modelele exista deja in alte tari și sunt o rezolvare buna”, crede Eugen.