Medicul clujean Gabriel Bența, infectat cu COVID-19 și vindecat, a scris pe pagina sa de Facebook despre simptome și cum a trecut peste experianța întâlnirii cu coronavirusul. Concluzia, pentru sceptici și protestatarii care nu cred că există coronavirusul, acesta există și nu este de glumă.

Douăzeci și șapte de zile…..de COVID-19

Probabil mulți dintre voi știu deja, alții nu (însă vor afla acum), că am fost și eu diagnosticat acum aproximativ o lună cu infecție cu faimosul virus SARS-CoV2… Da, bă, chiar există… Dacă mai aveți cunoștințe care fac pe interesanții și nu cred în “făcătura” asta, puteți să mă dați pe mine ca exemplu. Multă lume mi-a scris așa că m-am gândit să transcriu și eu aici câteva gânduri.

Printr-o întâmplare nefericită, ca și victimă colaterală, am dat și eu mâna cu acest individ. Dar nu mi-a plăcut de el.

Ca și simptome? Febră nu foarte mare, 38 – 38.2 grade Celsius, niște dureri de cap si frisoane, care au durat 2 zile. Atât. Nimic altceva, nimic apărut ulterior… Asta (probabil) fiindcă la primul simptom apărut m-am prezentat pentru testare – fiind contact direct cu persoană deja diagnosticată, astfel ușurându-se diagnosticul; ulterior am și început tratamentul, și virusul „nu apucase să-și facă de cap” prin organismul meu. Am avut noroc ? Habar n-am.

Orice student la medicină învață că nu există boli, există bolnavi. Nimic nu este “ca la carte”. Depinde de la om la om. Ca să exemplific, sunt persoane (majoritatea!) care rămân complet asimptomatice pe tot parcursul infecției, pot fi vârstnici care să aibă forme ușoare, sau invers, tineri care trag forme moderate/severe de boală, care să necesite până și terapie intensivă. Ideea e că nu poți să știi niciodată cum ți-e norocul. Nu știi ce te așteaptă dacă te întâlnești cu virusul ăsta. Probabil toată chestia asta e bazată și pe un determinism genetic… plus, desigur, prezența altor boli asociate. Și poate are legătură și cu durata simptomelor (perioada de timp în care stai acasă cu simptome, până ajungi la diagnostic)…

Și uite așa, la auzul primului rezultat… POZITIV… sau DETECTABIL… în data de 21.04, mi-am început “sejurul” – 11 zile la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, ulterior 16 zile la Spitalul de Recuperare. Unele zile treceau mai repede, altele mai greu, însă devenise o rutină zilnică și deja nu mai țineam cont de cum treceau zilele… Stând numai în salon, mi-am ocupat timpul cu diverse activități sedentare – internet, citit, filme/seriale și televizor + puțină gimnastică pe cât îmi permitea salonul … Am avut maaare noroc că am împărțit salonul cu o persoană taaaare povestitoare (și talentată în pictură!), timpul trecând mult mai repede pentru amândoi.

Stând acolo, închis în salon, am avut timp să mă gândesc la foooarte multe chestii… Trăgând linie,

1. Ce important este să fii recunoscător și să mulțumești pentru ceea ce ai. „O persoană recunoscătoare este mulțumită în toate împrejurările. Un suflet plângăcios, plânge chiar și-n paradis.”
2. Am descoperit că am mai mulți prieteni decât credeam. Mulțumesc tuturor pentru mesajele drăguțe, pentru suportul acordat. Pandemia aceasta a reușit să scoată la iveală bunătatea sufletească a oamenilor. Orice gest făcut, cât o fi el de mic, contează, ajută. Ce important e să ajuti și să fii bun !
3. Experiența aceasta m-a aruncat pe cealaltă parte a frontului, din medic în poziția de pacient. A fost …interesant… , pe tot parcursul internării am simțit respect, bunăvoință și amabilitate din partea întregului personal medical. Și aici mă refer la medici, asistente, infirmiere, îngrijitoare, liftier, brancardier sau portar. Am simțit căldură sufletească, chiar dacă aceștia cu toții erau blindați cu echipament din cap până-n picioare. Ca și condiții de “cazare”, sunt foarte mulțumit pentru locurile în care am fost “cazat”, legat de curățenia și dezinfecția zilnică, de mâncare (care a fost surprinzător de buuuună!!!). Inclusiv apa de la robinet, din care recunosc că beam aproape zilnic !
4. Ce important este să fii recunoscător și să mulțumești pentru ceea ce ai. (Oare am mai scris-o pe-asta? Oh, poate chiar e o idee importantă, așa că o mai repet). Stând închis acolo, am învățat să prețuiesc libertatea. Am învățat să prețuiesc multe chestii care aparent nesemnificative în viața de zi cu zi, îți dai seama de importanța lor doar în momentele în care acestea îți lipsesc…………. Cum ar fi : să bei o cafea aromată și fierbinte la tine acasă, să dormi în patul tău călduros și moale, sau încercarea de a găti ceva nou în propria bucătărie.
5. În orice situație de genul este extrem de important să dăm dovadă de răbdare. De o atitudine POZITIVĂ (precum rezultatele testelor, haha) și de un psihic puternic, bazat pe optimism și credință. Am avut nevoie de 26 de zile de la diagnostic și de 6 teste pentru a mă declara vindecat de covid.
6. Probabil mai sunt și alte idei, însă voi încheia aici. Să rămânem prudenți, să avem grijă de noi (și de cei din jur). Nu s-a terminat, COVIDEL se află încă printre noi, probabil căutându-și alte victime. Însă prin responsabilitatea noastră, prin respectarea normelor de protecție (de bun simț), putem preveni chestii neplăcute.

Sper să învățați ceva din pățania mea… că eu sigur am învățat..

Merg să-mi fac o cafea, la mine acasă, să mă bucur de ea.

P.S. : Recomandă cineva un hairstylist in Cluj ? Cred că e cazul