Connect with us

POLITICA

Marius Lulea (AUR): „Deciziile politicienilor pot ucide!”

Publicat


Marius Lulea, prim-vicepreședintele AUR

O nouă tragedie a fost produsă ca urmare a atacului unui urs. O tânără atacată marți, 9 iulie, pe un traseu montan din apropierea staţiunii Buşteni din judeţul Prahova a fost găsită moartă.

Este un nou caz în care numărul mare de urși agresivi face victime.

Marius Lulea (AUR): „Deciziile politicienilor pot ucide!”

Prim-vicepreședintele AUR, Marius Lulea, atrage atenția că „vina pentru creșterea numărului de urși agresivi aparține politicienilor români”.

„Vina pentru creșterea numărului de urși agresivi aparține politicienilor români. Ei sunt cei care au decis creșterea numărului de exemplare prin reducerea cotelor de vânat și introducerea unor proceduri anevoioase ce fac aproape imposibilă reacția rapidă.

Numărul de exemplare de urs a explodat în ultimii 15 ani, mai exact de când, în timpul guvernului Cioloș, guvern sprijinit de PSD, s-au luat câteva decizii bizare care au dus la situația de mai sus. UDMR a condus aproape permanent acest minister și legislația nu a fost corectată lucru ce afectează turismul românesc”, spune Marius Lulea.

România, țara urșilor

La acestea, trebuie adăugat și distrugerea pădurilor României și tăierea excesivă a acestora în interesul unor companii străine, potrivit lui Marius Lulea.

„Rămase fără habitat și cu arealul aferent redus semnificativ, animalele coboară spre așezările umane unde fac distrugeri și victime.

În Occident, numărul de exemplare a fost redus semnificativ deoarece turismul era grav afectat. Cei care la ei acasă au ucis urșii au pus presiune pentru ca în România numărul acestora să explodeze, transformând România în țara urșilor.

Sună frumos, ecologic, însă numărul urșilor este astăzi mult prea mare pentru suprafața din România care poate constitui arealul lor de viață. Niciun stat european nu dorește preluarea de exemplare deoarece acestea fac distrugeri și victime.

E frumos când te urci în avion din Paris sau Viena și vii la vânătoare într-o Românie <<sălbatică>>. Pare romantic, te simți ca un prinț pe un domeniu de vânătoare mare cât o țară. Dar aici nu suntem în povești cu haiduci și regi”, a declarat prim-vicepreședintele AUR, Marius Lulea.

E nevoie de cotă de vânătoare

Acesta atrage atenția că „avem nevoie de o legislație simplificată și de o cotă de vânătoare care să permită ținerea sub control a populației de urși. În acest fel se vor evita situațiile în care urșii coboară în așezările umane unde produc victime”.

Departamentul de comunicare al Alianței pentru Unirea Românilor




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate