OPINIE. Radu Nicosevici: Cazul Grindeanu: inconsecvență sau strategie?

În politica românească, ipocrizia nu mai este doar o abatere morală. A devenit strategie. Iar unul dintre cei mai vizibili exponenți ai acestei transformări este astăzi Sorin Grindeanu.

Există politicieni oportuniști. Există politicieni versatili. Și există politicieni care reușesc performanța de a poza simultan în reformatori, garanți ai stabilității și critici ai sistemului din care provin. Nu doar că își adaptează discursul — îl reinventează la fiecare schimbare de vânt.

Întrebarea este dacă avem de-a face cu simplă inconsecvență sau cu o strategie bine calibrată.

Fariseismul politic — în sens laic — nu înseamnă doar inconsecvență. Înseamnă abilitatea de a condamna mecanismele din care ai făcut parte, de a critica practicile pe care le-ai tolerat și de a poza în moralist după ce ai fost beneficiar al sistemului.

Grindeanu ilustrează astăzi această tehnică.

Fariseism politic

Când vorbește despre responsabilitate bugetară, tonul este impecabil. Când invocă stabilitatea, discursul este grav și echilibrat. Când cere seriozitate administrativă, mesajul este calibrat. Problema nu este formularea, ci memoria selectivă.

Fariseismul modern nu mai este strident. Este sofisticat. Nu vine cu declarații inflamatorii, ci cu apeluri la „interesul național” și la pragmatism.

Se creează astfel o dublă realitate.

În prima, discursivă, Grindeanu este omul echilibrului și al maturității.

În a doua, politică, rămâne parte a unui sistem care a confundat adesea interesul public cu supraviețuirea de partid.

Nu este nimic ilegal în această poziționare. Este însă profund inconsecventă.

Fariseul politic nu minte neapărat. El omite. Nu neagă trecutul. Îl estompează. Nu schimbă pozițiile, le reambalează.

Politicienii au dreptul să-și schimbe pozițiile

Astăzi, retorica sa invocă luciditatea și pragmatismul. Dar pragmatismul devine discutabil când este afirmat abia după ce excesele și-au produs efectele. Este ușor să vorbești despre rigoare după perioade de derapaj și comod să ceri responsabilitate când costurile sunt deja externalizate.

Problema nu este evoluția. Politicienii au dreptul să-și schimbe pozițiile. Problema este absența asumării explicite a acestei schimbări.

Un lider matur ar spune: „Am greșit. Am susținut politici discutabile. Am învățat.”

Strategul spune: „Contextul era altul.”

Această mutare semantică este esența dilemei: inconsecvență sau strategie?

Când criticile devin consistente, se invocă atacuri politice sau intenții ascunse. Discuția se mută din zona faptelor în zona motivațiilor.

Dar politica serioasă nu se face analizând intențiile criticilor. Se face asumând propriile decizii.

Cum navighează Grindeanu

Grindeanu navighează abil între aceste planuri. Nu ridică vocea, nu produce rupturi dramatice. Își ajustează tonul și rămâne, aproape invariabil, în zona „rezonabilului”.

Fariseismul strident poate fi respins ușor. Rezonabilul este mai greu de demontat. Pentru că nu șochează. Normalizează.

Când discursul despre reformă vine din interiorul mecanismului care a amânat reforma, este necesară o coerență explicativă minimă. Când vorbești despre moralitate politică, trebuie să clarifici propriul parcurs.

Altfel, rămâne impresia unei simple recalibrări de imagine.

Iar când ipocrizia devine tehnică de supraviețuire politică, problema nu mai este un lider.

Este cultura politică care o tolerează.

(Radu Nicosevici este președintele Academiei de Advocacy și fost vice-președinte a Camerei de Comerț și Industrie Timiș. Este, de asemenea, cadru didactic asociat la Universitatea Politehnică Timişoara, unde conduce masteratul de “Comunicare strategică și Advocacy în societatea digitală”)