Marian Papahagi, 75. Adrian Papahagi: „Astăzi ai fi împlinit 75 de ani, Tata”

Marian Papahagi, critic şi istoric literar, eseist, traducător, s-a născut la 14 octombrie 1948, la Râmnicu Vâlcea. 

A absolvit Liceul „Gh. Bariţiu” din Cluj (1966), apoi a urmat cursurile Facultăţii de Filologie a Universităţii din Cluj, secţia română-italiană (1966-1968). După câştigarea unei burse naţionale, şi-a continuat studiile la Facultatea de Litere şi Filosofie din Roma, secţia de limbi şi literaturi romanice (1968-1972), se arată în „Dicţionarul general al literaturii române” apărut sub egida Academiei Române (Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2006).

Obţine titlul de doctor în litere (1972, Roma) şi în filologie (1985, Bucureşti). A beneficiat de burse de cercetare la Roma (1992, 1993) şi la Madrid (1995). A fost asistent (1973-1989), conferenţiar (1990-1991) şi profesor (din 1992) la Facultatea de Litere a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, unde a ţinut cursuri şi seminarii de literatură italiană, filologie romanică şi limbă portugheză, potrivit sursei amintite. Tot aici a fost profesor, şef al Catedrei de limbi şi literaturi romanice şi director al Centrului de Analiză a Textului, pe care le-a întemeiat. De asemenea, a fost profesor invitat la universităţile din Roma şi Copenhaga (1998).

A fost ales prorector al Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca (1990-1992) şi numit secretar de stat la Departamentul Învăţământului Superior al Ministerului Învăţământului (august 1990-ianuarie 1991), implicându-se energic în definirea unui concept modern de autonomie universitară.

A fost director la Accademia di Romania din Roma (1997-1999). A făcut parte din grupul fondator al cenaclului şi revistei „Echinox” (redactor-şef, 1973-1983), iar în 1990 a întemeiat Editura „Echinox”. A fost preşedinte al Comitetului din Cluj-Napoca al Societăţii „Dante Alighieri”.

În critica literară a debutat în revista „Amfiteatru”, în 1968, colaborând apoi la numeroase reviste literare şi academice din ţară şi din străinătate, cu cronici, articole, studii, eseuri, traduceri de poezie modernă. Debutul editorial îl constituie volumul de eseuri despre scriitori români şi străini „Exerciţii de lectură” (1976, Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor). A publicat volume de studii şi eseuri despre literaturile română, italiană, portugheză, spaniolă: „Eros şi utopie” (1980), „Critica de atelier” (1983), „Faţa şi reversul” (1993); cărţi de critică literară: „Cumpănă şi semn” (1991), „Fragmente despre critică” (1994), „Raţiunea de a fi” (1999) ş.a.

A tradus şi a prefaţat mai multe volume de estetică, poezie şi critică, a îngrijit şi/sau prefaţat ediţii din E. Lovinescu, G. Călinescu, L. Rebreanu, Gib I. Mihăescu, Mateiu Caragiale etc. A coordonat, alături de Aurel Sasu şi Mircea Zaciu, „Dicţionarul Scriitorilor Români” (4 volume), interzis în 1986 şi reluat după 1990, şi „Dicţionarul Esenţial al Scriitorilor Români” (2000). În calitate de coordonator al Dicţionarului Scriitorilor Români, i-a fost acordat Premiul „Opera Magna” al Uniunii Scriitorilor, în 1995. A coordonat colecţia „Biblioteca romanica” a Editurii „Dacia”.

Marian Papahagi a fost membru al Uniunii Scriitorilor (din 1979), apoi al Consiliului şi al Comitetului Director (1990-1995). Printre numeroasele premii cu care a fost distins, se numără: Premiul de critică „George Călinescu” (1980), Premiul internaţional „Eugenio Montale” pe anul 1988 (Roma, 1989), Premiul „Titu Maiorescu” al Academiei Române (1991), Premiul de critică al Uniunii Scriitorilor (1993), Premiul internaţional Diego Valeri-Citta di Monselice pentru traducere (1997) ş.a.

A murit la Roma, la 18 ianuarie 1999.

Adrian Papahagi: „Astăzi ai fi împlinit 75 de ani, Tata”

Fiul lui Marian Papahagi, Adrian Papahagi, a transmis un mesaj emoţionant cu ocazia zilei de naştere a tatălui său.

„Astăzi ai fi împlinit 75 de ani, Tata, însă în loc să te sărbătorim vom comemora în ianuarie, cea mai crudă lună, un sfert de veac de când ne-ai părăsit.

Mă uit la raftul cu cărțile tale și mă gândesc câte ai mai fi putut scrie, ca prietenii și colegii tăi de generație, Andrei Pleșu, Victor Stoichiță, Ion Pop, Ion Vartic și atâția alții.

Ai făcut totuși enorm în primul deceniu, chinuit dar exaltant, al tranziției. Ai contribuit la prima lege a învățământului de după Revoluție, la înnoirea și reforma Universității din Cluj, la dezvoltarea romanisticii clujene și la restituirea Academiei Române din Roma (Accademia di Romania) menirii ei de școală de studii avansate. Ai ținut cursuri și conferințe strălucite, de care studenții și colegii tăi din Cluj, Roma, Viena, Copenhaga, Louvain și atâtea alte locuri încă își amintesc.

Cât m-ar ajuta să mai am parte de sfatul tău, ce n-aș da să ne plimbăm împreună, doi bărbați maturi de-acum, prin Clujul nostru drag, atât de schimbat, prin adorata Romă, sau prin Londra și Bruxelles, alături de nepoții tăi, pe care nu ai apucat să-i cunoști. Trăiești însă prin ei, prin noi, prin soția fidelă care continuă să-ți publice textele, la fel cum trăiești prin studenții tăi, prin prietenii care te pomenesc cu drag, prin instituțiile cărora le-ai dat viață sau strălucire, prin cărțile și traducerile tale.

Non omnis mortuus, multaque pars tua vitavit Libitinam”, a transmis fiul său, Adrian Papahagi.