Connect with us

EVENIMENT

Marea Britanie pregătește noi restricții cetățenilor din Uniunea Europeană. Cei care au antecedente penale nu pot călca pe teritoriul britanic

Publicat


Marea Britanie impune restricții cetățenilor UE, astfel regimul de acces pe teritoriul acesteia devine mai strict. Totuși, nu toți sunt supuși acestei reguli, ci doar persoanele care au antecedente penale, anunță Ministerul de Interne Britanic, conform BBC.

Astfel, persoanele care au o condamnare de peste un an de închisoare vor fi respinse. Anterior, oficialii trebuiau să selecteze persoanele din UE care prezentau o reală ameninţare. Totuși, deoarece acordul Brexit nu este încă accesibil, identificarea infractorilor străini este foarte grea.

Cetățenii UE pot fi respinși și dacă au fost condamnaţi la mai puţin de un an de închisoare, în condițiile în care oficialii britanici vor verifica istoricul penal complet şi natura activităţilor desfăşurate în Marea Britanie. Respinse ar mai putea fi persoanele implicate într-o căsătorie falsă, precum şi cei care încalcă reglementările vamale.

Regulile sunt valabile de la 1 ianuarie.

 




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate