Connect with us

ADMINISTRAȚIE

Marea asfaltare continuă! A venit rândul DJ 109A Deușu – Sânmărtin – Giula

Publicat


Consiliul Județean Cluj aduce la cunoștința participanților la trafic şi a locuitorilor din zonă faptul că pe drumul județean 109S (DJ 109A) – Deușu – Sânmărtin – Giula – Borșa (DJ 109) lucrările de întreținere au intrat în faza de asfaltare și avansează în ritm extrem de alert.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean: ,,Importanța lucrărilor e dată de faptul că acest drum face legătura între drumul județean 109, pe direcția Borșa, și drumul județean DJ 109A, spre Chinteni, prin localitatea Deuşu”.

Proiectul vizează un tronson în lungime totală de 12,789 kilometri cuprins între pozițiile kilometrice 1+531 și 14+320), în condițiile în care, în cursul anului trecut, au fost executate lucrări de întreținere finalizate cu așternere de covor asfaltic pe sectorul în lungime de 7,343 kilometri cuprins între pozițiile kilometrice 1+531 și 8+874.

În acest context, lucrările recent reluate vizează sectorul de drum rămas, respectiv cel în lungime de 5,446 kilometri cuprins între pozițiile kilometrice 8+874 și 14+320. În această fază, au fost finalizate operațiunile de așternere a stratului de balast stabilizat și se derulează lucrările de asfaltare, în paralel cu  tratarea burdușirilor din zonele afectate.

De asemenea, lucrările de întreținere mai prevăd realizarea de acostamente, șanțuri, curățarea șanțurilor și a rigolelor, tăierea lăstărișului din vecinătatea căii de rulare și lucrări de marcaje și semnalizare rutieră.

ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Cluj24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Vezi cele mai interesante video Cluj24.ro


ACTUALITATE

Școala Specială pentru Deficienți de Auz „Kozmutza Flóra” va fi reabilitată din bani europeni. Valoarea lucrărilor este de peste 3,3 milioane lei

Publicat

Consiliul Județean Cluj a semnat contractul pentru executarea lucrărilor de construcții la obiectivul Reabilitare structurală și reamenajare arhitecturală pentru clădirea de ateliere la Școala Gimnazială Specială pentru Deficienți de Auz „Kozmutza Flóra”, instituție de învățământ special aflată în subordinea forului administrativ județean.

„Lucrările vor începe în perioada imediat următoare și vor fi executate de către societatea CONSTRUCT MAPCOM SRL.

Scopul general al proiectului, finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, îl reprezintă creșterea gradului de participare în învățământul preșcolar, primar și gimnazial la nivelul unității școlare speciale din Cluj-Napoca. De asemenea, acest proiect vizează și îmbunătățirea condițiilor de desfășurare a activităților educaționale și asigurarea unor facilități necesare desfășurării procesului instructiv-educativ.

Valoarea lucrărilor este de 3.320.702,24 lei fără TVA”, se arată în comunicatul CJ Cluj.

Foto: CJ Cluj (Facebook)

Citește mai departe

ACTUALITATE

Protestul angajaților de la DPJ Cluj a avut efect. Societatea va fi reorganizată

Publicat

Cluj24 vă prezenta săptămâna trecută protestul angajaților de la Societatea Drumuri și Poduri Cluj, prin care aceștia solicitau plata salariilor restante și o mai bună organizare în ceea ce privește participarea la licitații în vederea obținerii de lucrări.

DPJ Cluj SA , aflată în subordinea Consiliului Județean, se afla tot mai aproape de faliment de câțiva ani, din această pricină, în luna iulie a anului trecut, și-au cerut insolvența.

Președintele Consiliului Județean, Alin Tișe, a declarat că se va realiza o reorganizare a societății pentru ca aceasta să nu intre în faliment.

„Este efectul unei mari greșeli făcute în perioada 2012-2016, atunci când CJ a decis ca această regie pe atunci să fie transformată într-o societate comercială. Fiind societate comercială, CJ nu mai poate să aloce în mod direct nicio lucrare publică. Este una din cauzele care au dus la situația de acum, societatea este în lipsă de lucrări și a ajuns să nu mai poată să facă față și să nu mai poată da salarii oamenilor.

Va fi o procedură de reorganizare. Nu putem să îi preluăm la noi la CJ, pentru că în momentul de față numărul de angajați ai consiliului este aproape de limita maximală. Putem susține reorganizarea lor ca să le permită să funcționeze mai departe. Nu sunt adeptul falimentului acestei societăți ci să găsim formula de reorganizare”, a spus Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

Citește și: VIDEO/ „Ne umflăm burțile cu parizer!” Protest spontan la DPJ Cluj, societate unde Consiliul Județean este acționar majoritar

Citește mai departe

ADMINISTRAȚIE

Clujul are în plus 2,8 milioane de lei pentru cultură. Banii sunt nerambursabili

Publicat

Primăria Cluj-Napoca anunţă sesiunea a II-a pe 2020 în acordarea de finanţări nerambursabile de la bugetul local pentru proiecte şi acţiuni culturale. Depunerea proiectelor se face între 03 – 20 iulie a anului curent la Registratura Primăriei municipiului.

Decizia va fi publicată în perioada 3-5 august, iar solicitanții vor avea posibilitatea de a depune contestații. Pentru a se deconta cheltuielile în limita finanțării, acestea trebuie cuprinse într-un raport de activitate intermediar sau final.

Evenimentele vizate pentru alocarea banilor

Cei mai mulți bani vor merge către TIFF, 1,4 milioane de lei. Următorul în clasament este Centrul Cultural Clujean, 1,1 milioane și Art in the Street cu 1 milion de lei. Lista completă aici.

Până în momentul de față, evenimentele în aer liber cu mai mult de 500 de persoane sunt interzise, iar cele care ar fi avut loc în spațiu închis, anulate.

Karla Fanea

Citește mai departe

ADMINISTRAȚIE

UPDATE: Prefectul de Cluj Mircea Abrudean are COVID-19. S-a stabilit deja cine rămâne la conducerea Prefecturii

Publicat

Prefectul Mircea Abrudean a transmis printr-un comunicat de presă faptul că a fost diagnosticat de COVID-19. Acesta a mai precizat că el, împreună cu soția lui, sunt asimptomatici. Toată familia va fi internată la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase. Ancheta epidemiologică este în curs de desfășurare. Prefectul transmite un semnal de alarmă celor care pun la îndoială existența acestui virus. „Sa se gândească de două ori înainte de a face astfel de afirmații”, declară Mircea Abrudean.

UPDATE: La conducerea Prefecturii va rămâne subprefectul Irina Munteanu.

Mesajul prefectului Mircea Abrudean

„In cursul serii de 4 iulie, am fost cu băiețelul nostru de 9 luni la UPU Pediatrie, pentru că avea febra, care am crezut inițial că are legătură cu ieșitul dințișorilor. După consultul de specialitate, medicii au constatat că are faringo amigdalita. Având în vedere simptomatologia, a fost recoltat pentru testare Covid19. Rezultatul a venit în după-amiaza de 5 iulie pozitiv, motiv pentru care ne-am testat și eu și soția mea, ambele rezultate fiind pozitive, cu toate că suntem asimptomatici.

In cursul acestei dimineți ne vom interna cu toții la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase. Ancheta epidemiologică este în curs de realizare de către DSP Cluj.

Consider că este extrem de importanta transparenta, așa cum am procedat și până acum în comunicarea publică.

Vreau sa îi îndemn încă o dată pe toți clujenii sa fie responsabili, sa se prezinte la medic atunci când prezintă simptome, iar celor care încă pun la îndoiala existența acestui virus, sa se gândească de două ori înainte de a face astfel de afirmații.

Am toată încrederea în sistemul nostru medical, care a avut rezultate excelente până acum și sunt convins că vom trece cu bine peste această perioadă! Va doresc tuturor multa sănătate și succes in tot ceea ce faceți. Va voi tine la curent cu evoluția situației”, a transmis prefectul.

Citește mai departe