ECONOMIE
Maraton pentru Educație Antreprenorială pentru milionarii de mâine. Elevii din Cluj, pregătiți să cucerească lumea businessului
Miercuri, 2 aprilie 2025, la Auditorium Maximum din cadrul Universității Babeș-Bolyai a avut loc semifinala județeană a competiției naționale „Maratonul pentru Educație Antreprenorială” – ediția a III a, organizată de Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin – CONAF Sucursala Cluj.
„Maratonul pentru Educație Antreprenorială” are drept scop descoperirea vocației liceenilor și susținerea educației antreprenoriale cu aplicabilitate practică. Programul se află la ediția a III-a și este organizat în parteneriat cu Ministerul Educației, Universitatea de Vest din Timișoara și Asociația Națională a Antreprenorilor. Anul acesta „Maratonul pentru Educație Antreprenorială” se desfășoară în 27 de județe, urmând ca marea finală să fie organizată pe 2 iunie, la București.
Cel mai amplu program național de dedicat descoperirii vocației tinerilor
Corina Chiriac, președinta Confedeației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) este și fondarea companiei Flori de Ie, a fost moderatoarea acestei ediții a Maratonului pentru Educație Antreprenorială, un program pe care CONAF îl derulează a nivel național.
„Maratonul de Educație Antreprenorială a ajuns la nivel național la ediția a treia și este cel mai amplu program național de dedicat descoperirii vocației tinerilor. Interesul nostru este să vă descoperiți vocația, nu vrem să vă facem antreprenori decât dacă vreți și voi, dacă acest subiect vă pasionează. Dacă nu, vă învățăm să lucrați în echipă, să vă dezvoltați abilitățile antreprenoriale, să urcați pe scenă fără emoții, dacă vă împiedicați să vă ridicați, dacă nu merge prezentarea, să improvizați sau să cereți ajutor. Asta înseamnă adaptabilitate, perseverență și determinare”, a declarat Corina Chiriac.
Antreprenori de top, mentori pentru elevi
Vicepreședinta CONAF Sucursala Cluj și coordonatoarea proiectului la nivel județean, Andreea Mariș Porumb, a subliniat importanța mentoratului în educarea noilor generații de antreprenori.
„Maratonul nu este doar o competiție, este o oportunitate pentru toți elevii participanți la acest proiect. Pe parcursul orelor de mentorat, am văzut echipe curajoase, care și-au prezentat ideea de business, care și-au făcut cercetarea de piață și care au făcut propuneri extraordinare. Nu s-au dat la o parte de la a schimba ideea de afacere în momentul în care au văzut o nouă oportunitate. Aș vrea să le mulțumesc profesorilor coordonatori și mai ales mentorilor care și-au luat din timpul lor pentru a veni în sălile de clasă și a mentora elevii, pentru a lucra aplicat pe planurile de afaceri cu ei. Dragi echipe, voi sunteți sufletul acestui maraton, nu doar că ați participat la această competiție, dar voi deja ați câștigat”, a afirmat vicepreședinta CONAF Cluj.
Prefect Cluj: Mi-aș fi dorit să pot accesa un asemenea program în liceu
În cadrul evenimentului au fost prezenți reprezentanți de cel mai înalt rang ai autorităților locale, antreprenori cu notorietate, elevi și profesori. Maria Forna, prefectul județului Cluj, a evidențiat la rândul său importanța unui asemenea program.
„Este o reală bucurie să fiu astăzi alături de dumneavoastră la acest maraton al educației, al cunoașterii, al inovării. Vă mulțumim foarte mult că ați ales și municipiul Cluj-Napoca, deși cred că este obligatoriu să se numere și Cluj-Napoca printre orașele în care se derulează acest program. Dragi elevi, cred că și eu, în anii de liceu, mi-aș fi dorit să existe un asemenea program pe care să îl pot accesa și care să mă ajute nu doar în posibila activitate antreprenorială, ci să mă poarte pe acest drum pe care voi îl urmați și care cu siguranță o să vă ajute foarte mult în viitor”, a fost mesajul adresat de prefectul Clujului în cadrul evenimentului.
Educația antreprenorială, inclusă în Legea Învățământului
Anul acesta, CONAF Sucursala Cluj împreună cu Inspectoratul Școlar Județean Cluj au organizat ore de educație antreprenorială pentru 300 elevi din 4 licee din 2 localități din județ.
Inspectorul școlar general al ISJ Cluj, Marinela Marc, a precizat că educația antreprenorială a fost inclusă în noua Lege a învățământului preuniversitar.
„A trecut mult, au fost multe propuneri și multe eforturi, însă iată că în noua Lege a Învățământului Preuniversitar se vorbește explicit despre prezența noțiunilor de educație antreprenorială, integrat, la fiecare disciplină de învățământ și cred că așa și trebuie să fie, să nu vă încărcăm orarul cu o disciplină în plus. Cred că, pentru a livra societății niște absolvenți capabili să se integreze în orice context trebuie să trecem la o nouă etapă”, a transmis Marinel Marc.
Șapte echipe de elevi și-au prezentat ideile de afaceri
La etapa județeană a concursului de planuri de afaceri au participat 7 echipe formate din 4-6 elevi de la Liceul Teoretic Avram Iancu, Liceul de Informatică Tiberiu Popoviciu, Colegiul Național George Coșbuc și de la Colegiul Național Mihai Viteazu din municipiul Turda.
Printre ideile prezentate s-au numărat o aplicație pentru sportivi, care facilitează contactul cu antrenori din diverse discipline, o aplicație destinată persoanelor cu deficiențe de auz și familiilor acestora sau o platformă pentru internship-uri, care ajută tinerii să găsească programe adecvate abilităților și intereselor lor.
Juriul care a evaluat ideile de afaceri, implementarea lor, lucrul în echipă și modul de prezentare a fost format din antreprenori de renume:
- Daniela Mariscu – Cofondatoare Aquatica Experience, expertă în business & inovație
- Cătălin Chiș – CEO Life Is Hard , vizionar în tehnologie
- Constantin Buznea – Director Regional Auchan , lider în business & retail
- Alexandru Holicov – CEO Adservio , antreprenor în educație digitală
- Ovidiu Toader – Business Coach & Antreprenor, mentor pentru viitorii lideri
„Maratonul pentru Educație Antreprenorială” este inițiat de Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) în urma semnării Pactului pentru Educație Antreprenorială, cu Ministerul Educației în 2019 și reînnoit în 2022 pentru încă 4 ani.
Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) este cea mai relevantă confederație din România care militează pentru eficientizarea dialogului cu autoritățile, conlucrarea pentru elaborarea de politici publice care să conducă la creștere economică sustenabilă și sprijină antreprenorii, recunoscându-le meritele.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger







