Connect with us

EDUCATIE

FOTO. Echipa UTCN, locul I în România la competiția de programare Cloudflight Coding. Student: „Nu ne așteptam, am avut noroc”

Publicat


utcn

Doi studenți din anul I ai Facultății de Automatică și Calculatoare din cadrul UTCN, George Bogdan Hosu și Ștefan Rusu, au câștigat recent locul I la nivel național în cadrul competiției europene Cloudflight Coding Contest desfășurat la CREIC, una dintre cele mai mari competiții de programare on-site din Europa.

Cei doi s-au clasat pe poziția 20 la nivel continental, din peste 2400 de participanți.

Un concurs cu atmosferă frumoasă, dar o provocare intensă

Cloudflight Coding Contest (CCC) este cel mai mare concurs de codare on-site din Europa, organizat simultan în mai multe orașe. La Cluj-Napoca, competiția s-a desfășurat la CREIC și a reunit sute de participanți pasionați de programare, machine learning și data science.

utcn

Atmosfera a fost una relaxată, spune studentul clujean George Bogdan Hosu pentru Cluj24, însă probele au fost departe de a fi simple.

„A fost un concurs intens, a fost destul de multă lume. Noi am vrut norocul să luăm locul unu.

Concursul acesta nu e ca și o olimpiadă, e puțin diferit, nu e chiar un concurs clasic de programare. Sunt diferite nivele și noi am reușit cumva să trecem nivelul șase, ultimul nivel primii dintre toți participanții care au fost acolo și practic asta a fost un fel de noroc”, spune Hosu.

Provocarea probelor: „Ultimul nivel a fost cel mai greu”

Competiția include o succesiune de niveluri de dificultate crescătoare. Fiecare echipă primește o problemă, date de intrare și trebuie să furnizeze datele de ieșire corecte, indiferent de metoda folosită. Platforma competiției Catcoder validează automat soluțiile.

„Probele sau nivelele, că așa le numesc ei, cresc în dificultate. Practic ultimul nivel a fost cel mai greu să-l trecem.

Am reușit cu brainstorming, cu idei. Practic ne-am folosit de un simulator pe care ni l-au dat ei să ne facem cumva undeva la baza lui codul și să identificăm problemele din codul nostru. Soluțiile generate de cod la problemă”, explică studentul.

Strategia câștigătoare: abordare directă și rezolvarea manuală a cazurilor-limită

Câștigătorul spune că nu au încercat să urmărească un tipar anume, ci s-au concentrat pe rezultate rapide și eficiente.

„Am avut o abordare directă, ne-am focusat direct pe program, am încercat să-l rezolvăm și am văzut că aveam, de exemplu șase sau șapte cazuri care nu ieșeau din 1000 și am zis: «Ok, astea hai să le tratăm manual» și, mă îndoiesc că restul participanților au procedat la fel pentru că nu există un tipar sau un standard pe care să-l urmezi.

Practic fiecare echipă procedează cum vrea și noi am ales modul acesta. Asta a fost strategia noastră de lucru: să încercăm să trecem cât mai rapid fără să stăm să depanăm sau să secționăm codul pe care l-am scris. Partea de brainstorming, asta ne-a ajutat de asemenea foarte mult”, mai spune Hosu.

„Nu ne-am pregătit înainte de concurs”

Ambii concurenți vin de la un liceu cu specializare pe partea de informatică și spun că background-ul lor i-a ajutat să se descurce fără o pregătire suplimentară.

„Nu ne-am pregătit. Noi am fost la liceul de informatică și avem oarecum un background în partea asta de programare și de programare competitivă. Noi ne-am dus acolo doar pentru atmosfera de concurs. Doar am avut norocul să trecem primii nivelul final”, adaugă studentul de la UTCN.

Momentul victoriei: platforma a căzut exact la final

Rezultatul final a venit cu emoții suplimentare: platforma a picat chiar în momentul în care studenții ar fi trebuit să afle dacă soluția lor finală este corect și devin câștigători.

„Reacția a fost destul de ciudată pentru că noi când am trimis soluțiile a picat platforma și nu știam dacă chiar suntem locul I sau dacă chiar am trecut, dacă e validă soluția pe care am trimis-o. Am aflat după vreo 5, 10 minute după ce am trimis și am văzut că suntem locul I.

Ne-am bucurat, nu ne așteptam să fim chiar primii. Mai era o oră din concurs. Concursul a durat patru ore. Noi după aproximativ trei ore am reușit să trecem și am sperat să rămânem acolo în top 1, pentru că nivelul era exponențial mai greu față de ce am reușit noi să rezolvăm și practic nu mai aveam nicio speranță”, explică Hosu.

Cum funcționează competiția: platforma Catcoder

Studentul povestește modul de funcționare a competiției, totul se bazează pe trimiterea soluțiilor și validarea lor automată.

„Modul în care acest concurs s-a desfășurat: era o problemă, se dădeau datele de intrare și noi trebuia să furnizăm datele de ieșire. Nu contează modul în care ajungem noi la rezultat. Era o platformă Catcoder, se numește, e o platformă făcută tot de organizatori și acolo sunt datele de intrare, noi dăm datele de ieșire și le validează și ne trece la următorul nivel”, adaugă acesta.

Planuri de viitor: „Sigur că da, mai concurăm”

Participarea la competiții nu se oprește aici. Cei doi plănuiesc să-și extindă echipa și să continue să participe la concursuri de programare.

„La acest concurs e o experiență foarte antrenantă. Ne extindem echipa, dacă ne mai găsim colegi de la facultate, în principiu noi doi suntem acum. Noi ne știm din liceu, am intrat la aceeași facultate. În trecut am mai concurat tot noi doi la competiții, dar fără rezultate excepționale, dar acum am avut noroc”, încheie George Bogdan Hosu.

utcn

Performanțe studențești

Competiția Cloudflight Coding Contest s-a desfășurat în trei secțiuni: classic CCC, data/AI CCC și school CCC. Studenții au putut participa individual sau în echipe, iar peste 2402 participanți s-au înscris la ediția din acest an.

Echipa formată din George Bogdan Hosu și Ștefan Rusu a obținut:

  • Locul I pe țară
  • Locul 20 în Europa
  • Participare în secțiunea classic CCC




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate