ACTUALITATE
MAE trebuie să informeze cetățenii despre călătoriile în străinătate, nu agențiile de turism, spune ANAT
Statul român, prin Ministerul Afacerilor Externe (MAE) şi reprezentanţele diplomatice, trebuie să asigure cetăţenilor români accesul la informaţii clare, coerente şi corecte cu privire la călătoriile în străinătate, să negocieze condiţii favorabile de călătorie pentru aceştia şi să intervină prompt în sprijinul cetăţenilor proprii în cazul în care se întâmplă abuzuri precum cel din aeroportul Cancun – Mexic, susţin reprezentanţii Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), într-o scrisoare adresată ministrului Energiei, Virgil Popescu.
Punctul de vedere survine după ce, în data de 5 februarie, Popescu a afirmat în cadrul unui interviu, că „agenţiile de turism ar trebui să dea banii înapoi românilor” pe motiv că i-ar fi trimis în ţări care au decretat stare de urgenţă sanitară.
„Statul român (…) trebuie să asigure cetăţenilor români accesul la informaţii clare, coerente şi corecte cu privire la călătoriile în străinătate”
„În contextul în care se ştie că turismul este cea mai afectată industrie la nivel mondial, orice declaraţie făcută în spaţiul public de către un reprezentant al Guvernului României trebuie să dea dovadă de o maximă prudenţă şi să ţină cont de prevederile legale în vigoare aplicabile în speţa dată (…) Fără a face apologia agenţiilor de turism în această speţă, întrucât situaţia din Mexic nu are legătură nici cu situaţia epidemiologică şi nici cu executarea pachetelor de servicii de călătorie contractate de cetăţenii români (…) dorim să facem câteva precizări importante cu privire la oportunitatea vânzării pachetelor de servicii de călătorie către Mexic sau destinaţii exotice cu condiţii de călătorie similare (…)
Nicidecum agenţiile de turism, ci Statul român, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe şi al reprezentanţelor diplomatice, trebuie să asigure cetăţenilor români accesul la informaţii clare, coerente şi corecte cu privire la călătoriile în străinătate, să negocieze condiţii favorabile de călătorie pentru aceştia şi să intervină prompt în sprijinul cetăţenilor proprii în cazul în care se întâmplă abuzuri precum cel din aeroportul Cancun – Mexic”, precizează ANAT.
„Călătorul (…) are obligaţia de a se informa pe cont propriu despre condiţiile de călătorie din statul în care urmează să călătorească”
Potrivit sursei citate, agenţiile de turism de pe teritoriul României, atât cele organizatoare, cât şi cele intermediare, au obligaţia de a informa călătorul, înainte de încheierea contractului de vânzare a pachetului de servicii de călătorie, cu privire la cerinţele legate de paşaport şi vize, inclusiv termenele aproximative de obţinere a vizelor şi informaţii referitoare la formalităţile legate de sănătate în ţara de destinaţie.
„Aceste informaţii sunt prevăzute, de regulă, în contractul de vânzare a pachetului de servicii de călătorie şi sunt asumate de către călător, care, la rândul său, are obligaţia de a se informa pe cont propriu despre condiţiile de călătorie din statul în care urmează să călătorească şi de a avea toate documentele de călătorie necesare şi în termen de valabilitate.
Informaţiile oferite de către agenţiile de turism călătorilor sunt preluate numai din surse oficiale, în cazul de faţă site-ul Ministerului Afacerilor Externe, unde condiţiile de călătorie specifică faptul că Aeroportul Internaţional din Cancun nu avea şi nu are în prezent menţionată restricţionarea accesului pe teritoriul ţării a persoanelor care nu efectuează călătorii esenţiale.
Mai mult decât atât, se specifică în detaliu condiţiile de la sol determinate de situaţia epidemiologică, precum şi faptul că frontierele sunt deschise pentru toate tipurile de transport iar transportul intern aerian, rutier şi feroviar nu este afectat”, se menţionează în scrisoare.
Patronatele din turism arată, totodată, că scopul agenţiilor de turism este acela de a crea pachete de servicii de călătorie pentru a satisface nevoia consumatorilor de a călători, de a se bucura de vacanţe şi de a îşi recupera forţele după un an extrem de greu cum a fost 2020.
„La aproape un an de la izbucnirea pandemiei, este necesar să facem cu toţii un exerciţiu de a gândi soluţii constructive”
„Este lăudabil faptul că, în condiţii economice extrem de vitrege, aproape fără niciun sprijin din partea statului şi navigând un hăţiş de restricţii şi interdicţii, turoperatorii români reuşesc să inoveze, să creeze pachete de servicii de călătorie sigure şi atractive şi astfel să poată asigura în continuare locuri de muncă pentru mii de angajaţi, să plătească salarii şi taxe la bugetul de stat.
Înţelegem nevoia de prioritizare a aspectelor legate de sănătatea publică şi vă asigurăm că nimeni nu are un interes mai mare de a garanta siguranţa călătorilor şi buna desfăşurare a pachetelor de servicii de călătorie decât agenţiile de turism (…). Dacă fiecare parte îşi asumă şi îndeplineşte obligaţiile cu responsabilitate, astfel de situaţii nu ar trebui să mai existe pe viitor”, notează sursa citată.
ANAT subliniază că a fost întotdeauna alături de echipa guvernamentală, punând la dispoziţie propuneri constructive de măsuri menite să diminueze impactul dezastruos al acestei crize fără precedent asupra mediului de afaceri şi consideră că, „la aproape un an de la izbucnirea pandemiei, este necesar să facem cu toţii un exerciţiu de a gândi soluţii constructive de relansare a activităţilor economice, oricare ar fi ele, în condiţii de siguranţă pentru toţi cei implicaţi, de la angajaţi la consumatori”.
„Incidentul de pe Aeroportul Internaţional din Cancun nu este relaţionat în niciun fel cu restricţiile impuse de pandemie”
„Pentru angajaţii care încă nu au părăsit acest domeniu, pentru toţi românii care îşi doresc în continuare să călătorească şi să ducă o viaţă cât mai aproape de normalitate dar şi pentru antreprenorii români care se chinuie să supravieţuiască, la mai bine de 11 luni de la izbucnirea acestei pandemii, sunteţi dator, domnule ministru, împreună cu colegii din guvern, să găsiţi soluţii şi, dacă există vinovaţi, sa îi găsiţi acolo unde sunt si nu unde este mai convenabil (…)
Trebuie să recunoaştem, domnule ministru, faptul că incidentul de pe Aeroportul Internaţional din Cancun nu este relaţionat în niciun fel cu restricţiile impuse de pandemie, ci este legat de o situaţie cunoscută la nivelul autorităţilor române de mai mulţi ani, aceea a infracţionalităţii româneşti transfrontaliere, fenomen care nu a putut fi controlat eficient şi care generează probleme pentru cetăţenii români de bună credinţă care doresc să călătorească în afara graniţelor ţării”, apreciază oficialii ANAT.
La începutul săptămânii trecute, mai mulţi turişti români au rămas blocaţi pe aeroportul din Cancun, autorităţile de frontieră mexicane reţinându-le paşapoartele şi telefoanele mobile, fără a li se oferi vreo explicaţie.
Sursa: AGERPRES
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger
ACTUALITATE
Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni
În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii.
Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.
Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.
Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.
Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.
Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.
”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.
Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.
De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.
Dosar retrimis procurorului
Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.
S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.
Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.
Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.
Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au descoperit mai multe arme, inclusiv cuțite și pistoale, într-un autoturism cu mai multe persoane din Mediaș și Cluj la bord.
În noaptea de 7 spre 8 decembrie, polițiștii IPJ Dâmbovița au oprit un autoturism pe drumul național 1A, în comuna Cornești. Vehiculul era condus de un bărbat de 30 de ani, din Mediaș, având alături trei pasageri, cu vârste între 21 și 30 de ani, din Mediaș și Cluj. În urma controlului efectuat asupra autoturismului și a persoanelor, polițiștii au descoperit mai multe arme albe, inclusiv cuțite, și pistoale.
„În cursul nopții de 7 spre 8 decembrie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au oprit, pe drumul național 1A, în comuna Cornești, un autoturism condus de un bărbat de 30 de ani, din Mediaș.
În autoturismul respectiv se mai aflau alte trei persoane, cu vârste cuprinse între 21 și 30 de ani, din Mediaș și Cluj”, a transmis IPJ Dâmbovița.
Patru bărbați din Cluj și Mediaș, duși la secție
Cei patru ocupanți ai autoturismului au fost conduși la sediul secției de poliție pentru audieri, în vederea clarificării circumstanțelor deplasării acestora. Ancheta este în desfășurare, iar polițiștii continuă cercetările pentru a stabili detaliile.
„În urma controlului efectuat, nu au fost identificate bunuri interzise de lege pentru deținere sau bani. În prezent, cei patru se află la sediul secției de poliție, pentru audieri”, mai transmit polițiștii.
EVENIMENT
Avertizare meteo de ploi, ninsori și vânt puternic, în toată țara. Strat de zăpadă, la munte
Meteorologii au emis o avertizare de ploi, ninsori și vânt puternic, valabil duminică, 8 decembrie, și luni, 9 decembrie, în toate regiunile țării. La munte se va depune strat nou de zăpadă.
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare, valabilă în intervalul 8 decembrie, ora 10 – 9 decembrie, ora 23, de precipitații moderate cantitativ, ninsori și strat de zăpadă la munte și intensificări ale vântului.
Avertizare meteo de ploi, ninsori și vânt puternic, în toată țara
Astfel, vor fi precipitații, duminică (8 decembrie) în regiunile estice, în noaptea de duminică spre luni (8/9 decembrie) acestea se vor semnala cu precădere în jumătatea sudică a țării, iar pe parcursul zilei de luni îndeosebi în nord, centru și est. Va ploua, în zonele montane vor fi precipitații mixte, iar la altitudini de peste 1700 m vor predomina ninsorile și se va depune strat nou de zăpadă (în general de 10…20 cm).
Local se vor acumula cantități de apă de 10…20 l/mp și izolat de peste 25 l/mp în Moldova. Vântul va avea temporar intensificări, cu viteze în general de 40…45 km/h, în sudul Banatului, Bărăgan, Dobrogea și Moldova.
Cum va fi vremea duminică?
Duminică, valorile termice, în creștere ușoară față de intervalul anterior, se vor situa peste normele datei în cea mai mare parte a țării, dar cu precădere în regiunile vestice și sud-estice. Cerul va fi variabil, cu înnorări și ploi ziua în Moldova, local în Muntenia și pe arii mai restrânse în Transilvania și Dobrogea, iar noaptea, în jumătatea sudică a teritoriului și izolat în rest.
La munte, la altitudini de peste 1600 m vor fi mai ales precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Pe areale mici, se vor acumula cantități de apă de peste 15…20 l/mp. Izolat vor fi condiții de polei.
Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări pe creste, în special în masivele sud-vestice, unde rafalele vor depăși 70…90 km/h, iar trecător și la viteze mai mici (40…55 km/h) și în sudul Banatului, local în Oltenia, Muntenia, Dobrogea și estul Transilvaniei.
Temperaturile maxime se vor încadra între 3 și 15 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -3 și 7 grade, mai ridicate pe litoral până spre 10 grade. Pe areale mici, mai ales dimineața, va fi ceață.
CULTURA
FOTO. Cei doi clujeni pe biciclete au pedalat până la „capătul lumii”, în Ushuaia, Argentina. Promovează sportul și lectura
După multe ore de pedalat și nenumărate aventuri, Gabriel Bota și Rudolf Nyari au ajuns la „capătul lumii”, în Ushuaia, Argentina.
Cei doi clujeni, cunoscuți pentru inițiativa lor îndrăzneață „Read&Ride”, au pedalat neobosiți prin peisajele spectaculoase și provocările unei călătorii care pare desprinsă dintr-o poveste.
„După 12 ore de pedalat și multe aventuri, am ajuns în Ushuaia! El Fin del Mundo! Doi “nebuni” duc o carte! Suntem prea obosiți să facem o relatare detaliată dar mâine promitem să punem multe poze! Drumul a fost ca într-o poveste! Vă mulțumim pentru că ne urmăriți!”, au transmis cei doi aventurieri din inima Țării de Foc.
Lectură și sport până la capătul lumii
Gabriel Bota și Rudolf Nyari, organizatori ai Festivalului Internațional de Carte Transilvania, și-au propus să inspire românii să citească și să facă sport prin puterea exemplului. „Read&Ride to El Fin del Mundo” este cea de-a treia ediție a acestui proiect de suflet, care îmbină cultura și aventura.
În anul 2017, Gabriel Bota, directorul FICT se urca pe bicicletă să parcurgă 5000 de kilometri, prin zece țări europene și să citească în acest timp zece cărți. A reușit, motiv pentru care în anul 2022 a pornit într-o nouă aventură, de data aceasta nu singur, ci cu prietenul său, Rudolf Nyari, spre Cercul Arctic. În timpul acelei călătorii, cei doi clujeni au primit peste 8000 de mesaje de la tineri din toată țara, cu felicitări și promisiunea că vor citi și vor face sport. Au străbătut cu bicicleta 3 țări în timp record și au ajuns până la Nordkapp.
Ushuaia, cel mai sudic oraș din lume
După doi ani de la „Read&Ride 2 Arctic Circle”, a venit momentul pentru o nouă aventură dificilă, o călătorie cu bicicleta până la capătul lumii, un tur al Țării de Foc pe Carretera Austral, de la Oceanul Pacific la Oceanul Atlantic, de la Punta Arenas la Ushuaia, de la Strâmtoarea lui Magellan la Canalul Beagle, până la ultimul loc de Sud al lumii, chiar deasupra Antarcticii, la Capul Horn. În mod specific, „El Fin del Mundo” este folosit pentru a desemna regiunea extrem sudică a Americii de Sud, în special Țara de Foc și orașul Ushuaia din Argentina. Ushuaia este considerat cel mai sudic oraș din lume și este adesea numit „la capătul lumii” datorită poziției sale izolate și extreme.
Călătoria lor până la „capătul lumii” nu este doar un test de rezistență fizică și mentală, ci și un omagiu literar. Cei doi au luat cu ei cartea „Toate pânzele sus!” de Radu Tudoran, o operă care a însuflețit generații de cititori să viseze la prietenie, curaj și descoperirea necunoscutului. Ei plănuiesc să lase această carte într-un loc simbolic la sud de Ushuaia, un tribut adus scriitorului care, prin cuvintele sale, a explorat o lume pe care n-a văzut-o niciodată.
De la Cluj la Ushuaia. Un drum presărat cu provocări
Aventura a început în Cluj-Napoca, unde cei doi s-au îmbarcat într-o călătorie de 3 zile cu avionul, cu escale în Istanbul, Sao Paulo, Santiago de Chille și aterizarea finală din Punta Arenas. De acolo, au urcat pe biciclete și au pornit spre „capătul lumii”.
În 8 zile de pedalat intens, ei au înfruntat ploi torențiale, temperaturi scăzute, vânt cu o viteză de 40-70 km/h și porțiuni dificile de drum. În ciuda acestor obstacole, au parcurs peste 1700 de kilometri, cu etape de până la 16 ore zilnic.
Ushuaia, supranumit „capătul lumii”, este cel mai sudic oraș din lume, aflat pe țărmul Canalului Beagle, la granița cu Antarctica. Pentru Gabriel și Rudolf, acesta nu este doar un punct geografic extrem, ci un simbol al determinării și al viselor împlinite.
CULTURA
FOTO Noaptea Porților Deschise la Teatrul Național „Lucian Blaga” Cluj-Napoca:Activități pentru copii și pentru întreaga familie
Teatrul Național „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca a găzduit sâmbătă, 7 decembrie, a XII-a ediție a evenimentului Noaptea Porților Deschise, combinând decorațiunile de sărbători cu cele din materiale ecologice.
Anul acesta, Noaptea Porților Deschise de la Teatrul Național „Lucian Blaga” a avut ca temă arta ecologică, prin proiectul EcoArt, care a ajutat la realizarea unui copac din PET-uri de plastic, în fața teatrului, punctul de interes al invitaților.
„Sânziana Tarța, actrița noastră, și-a dorit, pentru că ideea a plecat de la ea, dar noi și teatrul am fost extrem de încântați de această idee de a creea o instalație din materiale ecologice, din materiale de fapt din plastic reciclabil, ca să atragem atenția asupra faptului că de fapt toate obiectele pe care noi le aruncăm pot fi refolosite, că ele pot avea o viață cu mult mai lungă decât cea pe care le-o dăm în activitatea noastră cotidiană și că nu trebuie aruncate.
De fapt, arta poate să ofere o a doua șansă a obiectelor pe care le avem și pe care nu le luăm în considerare în mod normal. Până la urmă, punem sub semnul acestui prim pas spre întâlnirea dintre ecologie și artă această noaptea a porților deschise” declară Emma Pedestru, de la secretariatul literar al Teatrului Național.
Ateliere, concerte și târg handmade
În cadrul evenimentului s-au desfășurat diverse activități, atât pentru copii, cât și pentru întreaga familie: atelier de măști, atelier de teatru de umbre și Cafeneaua Sisters. Pe lângă aceste activități, au avut loc concerte de colinde, concerte de jazz cu Corina Sîrghi, povești de Crăciun, trupa Fără Zahăr cât și un Târg de Crăciun interior.
„Am încercat să avem o declinare de voci, de melodii, de inventivitate muzicală, care este într-un fel și teatrală, pentru că participă și artiști plastici. Avem, pe lângă latura aceasta muzicală, și un spectacol de lectură, o reinterpretare a Poveștii de Crăciun. Și aici, Tudor Vulcanu, unul dintre cei doi regizori ai Teatrului Național, a venit cu o idee extraordinară, în care avem o întâlnire frumoasă între muzică, desen, live care va ilustra lectura actorilor, lectura interpretativă și atelierele”, afirmă Emma Pedestru.
Ultima ediție a Nopții Porților Deschise?
Ediția a XII-a ar putea fi ultima a evenimentului Noaptea Porților Deschise, acesta urmând să revină, probabil, doar peste câțiva ani.
„E un sentiment straniu anul acesta, pentru că s-ar putea să fie ultima noapte a porților deschise în Teatrul Național. S-ar putea ca la anul să fie închis Teatrul Național. Încă nu știm, dar dacă intrăm în renovare, s-ar putea să nu mai apucăm să facem Noaptea Porților Deschise aici, în această clădire, decât peste câți ani, când va fi gata teatrul. E o strângere de inimă, pentru că va însemna o mică ruptură față de ceea ce știam noi, față de ceea ce publicul cunoștea și va trebui să găsim noi energii de întâmpinare a publicului și a nevoilor lor”, a mai arătat Emma Pedestru.
Andreea-Francesca Nagy