Connect with us

EVENIMENT

Luni, 16 ianuarie, este Blue Monday. E considerată cea mai DEPRIMANTĂ zi a anului

Publicat


nik shuliahin bunwp1bl0nc unsplash

Cea mai tristă și deprimantă zi a anului, denumită și Blue Monday, este luni, 16 ianuarie. Vremea sumbră din această perioadă a anului, trecerea sărbătorilor și energia scăzută la începutul unui nou an ar fi unele dintre motivele ce ar susține titulatura acestei zi de luni, scrie Alba24.ro.

Blue Monday, cea mai tristă zi din an

Conceptul Blue Monday a apărut prima dată în 2005 într-un comunicat de presă al companiei britanice de turism Sky Travel, în cadrul unei acţiuni de PR. O formulă a psihologului Cliff Arnall indica a treia zi de luni din ianuarie ca fiind cea mai sumbră din an. Formula lui Arnall ia în considerare mai mulţi factori, inclusiv vremea din această perioadă a anului, nivelul probabil de îndatorare al oamenilor, perioada de după Crăciun şi rezoluţiile de Anul Nou, nivelul general de motivaţie mai scăzut şi nevoia de a acţiona, potrivit portalului media National Today.

Această teorie a lansat numeroase dezbateri care continuă şi în prezent. Ea poate avea sens în teorie, dar, în realitate, unii experţi o consideră pseudoştiinţă. Ştiinţa din spatele formulei este frecvent pusă la îndoială şi foarte atent analizată pentru că ar putea banaliza depresia.

Unul dintre colegii universitari ai lui Arnall, dr. Dean Burnett, a comentat: „Nu există depresie de 24 de ore”. Există o afecţiune cunoscută sub numele de tulburare afectivă sezonieră (Seasonal Affective Disorder , SAD), care este o formă de depresie ce se poate manifesta în anumite anotimpuri. Cu toate acestea, potrivit lui Burnett, afecţiunea nu durează doar o zi. Simptomele SAD pot include iritabilitate, dispoziţie scăzută persistentă şi sentimente de inutilitate.

De atunci, Arnall şi-a cerut scuze dacă a indus în eroare pe cineva cu privire la a treia zi de luni a lunii ianuarie şi la capacitatea ei depresivă, reînnoind o campanie care pune accentul pe mesajul esenţial al menţinerii unei bune sănătăţi mintale şi al luării măsurilor necesare pentru a asigura acest lucru.

În ciuda dezbaterii, nu a fost nevoie de mult timp pentru ca ideea de Blue Monday să fie îmbrăţişată de companii care o folosesc pentru a vinde produse care pot îmbunătăţi o perspectivă sumbră, perpetuând în cele din urmă utilizarea termenului Blue Monday (#BlueMonday). Pseudoştiinţă sau nu, acest concept a fost preluat şi în restul lumii, inclusiv în România, unde are un site dedicat.

Ziua renunţării la rezoluţiile de Anul Nou

Istoria acestei zile este la fel de veche ca rezoluţiile de Anul Nou. În lumina ameţitoare şi plină de speranţă a zorilor noului an, cu toţii credem că anul următor va fi diferit, că nu ne vom întoarce la vechile obiceiuri şi că nu vom lăsa lucrurile să continue aşa cum sunt. Din păcate, de cele mai multe ori acestea sunt nişte eşecuri şi dezamăgiri magnifice. Prin urmare, ziua renunţării la rezoluţiile de Anul Nou (#DitchNewYear’sResolutionsDay) este momentul în care trebuie să recunoaştem că ceea ce ne-am propus de Revelion a fost nerezonabil şi nerealist, iar acest moment a fost calculat fix la două săptămâni de la începerea noului an!

Potrivit site-ului daysoftheyear.com, este important să realizăm că unele dintre rezoluţiile de Anul Nou sunt pur şi simplu prosteşti, limitative sau deprimante. Prin urmare, cea mai bună modalitate de a sărbători această zi este de a ne reevalua viaţa în ansamblu şi a începe să găsim motive reale şi semnificative pentru a ne schimba, şi nu doar pentru că a început un nou an.

Sursa: Alba24.ro



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

EVENIMENT

Se SCHIMBĂ vremea de Florii și Paște. Pleacă iarna, vine VARA

Publicat

soare

ANM a emis prognoza pentru intervalul în care intră sărbătorile de Florii și de Paște. Prognoza care este valabilă până în 20 aprilie, anunță o schimbare importantă. Vremea de sărbători vine cu soare și, mai ales, cu căldură.

România traversează, în acest început de aprilie, un episod sever de iarnă. A nins în mai multe regiuni și temperaturile au scăzut mult sub pragul înghețului, spre necazul agriculturilor din țară.

Se SCHIMBĂ vremea de Florii și Paște. Pleacă iarna, vine VARA

Iarna de la mijlocul primăverii mai stă câteva zile în țara noastră. Din fericire, de Paște și chiar de Florii, totul se schimbă. Vremea se va încălzi radical, iar iarna va pleca definitiv. De la temperaturi negative vom ajunge la zile cu peste 20-22 de grade Celsius.

Vremea în Transilvania

În Ardeal, polul frigului, vremea va fi deosebit de rece în perioada 7 – 11 aprilie. Ziua, maximele nu trec de 5 – 6 grade. Minimele, negative, vor fi cuprinse între -6 și -2 grade, dar cu valori mai scăzute în estul regiunii.

Se ameliorează vremea începând din 12 aprilie. Pentru perioada 14 – 20 aprilie sunt estimate temperaturi maxime de 18 – 20 de grade și minime de 3 – 6 grade. În prima săptămână, local și temporar, vor fi precipitații. După data de 16 aprilie, probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi din nou ridicată.

 

 

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

FOTO. „Cupa Iulius la fotbal” a reunit peste 200 de elevi pe terenul de sport

Publicat

„Cupa Iulius la fotbal” a reunit peste 200 de elevi la Cluj

Peste 200 de copii au animat terenurile Academiei de Fotbal Viitorul Cluj, aducând efervescența caracteristică jocului în echipă, fair-play și bucuria de a fi împreună, la competiția „Cupa Iulius la fotbal”, un campionat dedicat echipelor de tineri fotbaliști.

Întrecerea sportivă a fost organizată de Iulius Mall Cluj în colaborare cu Academia de Fotbal Viitorul Cluj și s-a desfășurat în 5 aprilie 2025.

„Cupa Iulius la fotbal” a reunit peste 200 de elevi pe terenul de sport

Provocarea de a participa la „Cupa Iulius la fotbal” a fost acceptată de 210 elevi, care și-au creat amintiri unice. Evenimentul a avut loc weekend-ul trecut, 5 aprilie, și a fost o întrecere în care momentele memorabile și meciurile trăite cu intensitate au stârnit dorința de a duce mai departe spiritul competiției. Fiecare meci ne-a ținut cu sufletul la gură, iar emoțiile au atins cote maxime.

Cele 21 de echipe participante au fost formate din 5 jucători și un portar, iar din fiecare echipă a făcut parte cel puțin o fată. În cadrul competiției au jucat elevi din toate ciclurile școlare, începând cu clasa a III-a până la gimnaziu.

„Suntem extrem de mulțumiți de entuziasmul cu care copiii au participat la această competiție. Investiția în sănătatea și dezvoltarea armonioasă a tinerei generații reprezintă o prioritate pentru noi. Prin astfel de evenimente, dorim să le oferim copiilor oportunitatea de a descoperi bucuria mișcării și beneficiile unui stil de viață activ, precum și atragerea fetelor în practicarea acestui sport. Mulțumim tuturor participanților, părinților, profesorilor și susținătorilor care au făcut posibilă această frumoasă inițiativă.

Privim cu optimism spre viitoarele ediții ale «Cupei Iulius la Fotbal» și spre impactul pozitiv pe care astfel de evenimente îl au în comunitatea noastră”, a declarat, Andra Zavaleanu, Business Development Manager la Academia de Fotbal Viitorul Cluj.

Premii pentru elevi

Primele trei echipe clasate au primit premii speciale, iar fiecare jucător înscris a fost recompensat cu o medalie și o lună de acces gratuit în cadrul platformei educative eduboom.ro.

„Cupa Iulius la fotbal” a fost organizată de Iulius Mall Cluj și Academia de Fotbal Viitorul Cluj, cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Cluj și eduboom.ro.

 

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO. Accident la Cluj-Napoca, pe Calea Mănăștur. Două mașini au fost avariate

Publicat

Accident Calea Mănăștur

Un accident de circulație a avut loc marți noaptea pe calea Mănăștur.

Accidentul s-a patrecut în zona Platinia Shopping Center. Din primele informații, două autovehicule s-au ciocnit și nu au fost raportate victime.

Revenim cu amănunte

Citește mai departe

EVENIMENT

PENSIILE, alocațiile pentru copii și alte indemnizații vor ajunge la beneficiari înainte de PAȘTI

Publicat

De

Pensiile vin înainte de Paști

Pensiile, alocațiile pentru copii, indemnizațiile și toate celelalte drepturi sociale ajung la beneficiari înainte de Sărbătorile Pascale.

Anunțul a fost făcut de reprezentanții Ministerului Muncii. Toate plățile sociale vor fi făcute mai devreme, astfel încât românii să poată folosi acești bani pentru sărbători.

Pensiile, alocațiile pentru copii și alte indemnizații vor fi plătite mai devreme în aprilie

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială va face plata prestațiilor și beneficiilor sociale astfel:

Pentru cei care primesc banii în cont bancar: sumele vor fi virate între 14 și 16 aprilie 2025

Pentru cei care primesc banii prin Poșta Română: 11 aprilie 2025 – sumele vor fi virate către Poșta Română de către Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială
Până pe 17 aprilie 2025, toți beneficiarii vor primi banii acasă

Vor fi plătite anticipat:

  • Alocația de stat pentru copii
  • Indemnizația de creștere a copilului
  • Stimulentul de inserție
  • Drepturile persoanelor cu dizabilități
  • Alocația lunară de hrană pentru persoane cu HIV/SIDA
  • Alocația de plasament
  • Indemnizația lunară de hrană pentru bolnavii de TBC
  • Ajutorul pentru susținerea familiei (VMI)
  • Ajutorul de incluziune (VMI)
  • Alte drepturi

Casa Națională de Pensii Publice va face plata pensiilor astfel:

  • În cont bancar: 11 aprilie 2025
  • Prin Poșta Română: începând cu 1 aprilie 2025
  • Pentru pensionarii din străinătate (Citi Bank): 17 aprilie 2025

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă va face plata prestațiilor  între 15–17 aprilie, plata ajutorului de șomaj va ajunge la beneficiari.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate