Connect with us

EVENIMENT

Loius Munteanu dă CFR Cluj pe America. Transfer de 7 milioane de dolari şi un salariu anual de 1,2 milioane

Publicat

Publicitate
louis

Clubul american de fotbal DC United este pe punctul de a finaliza transferul atacantului român Louis Munteanu de la CFR Cluj, pentru o sumă care ar reprezenta un nou record pentru gruparea din Major League Soccer (MLS), conform unor surse apropiate de această tranzacţie, citate de site-ul The Athletic.

Transfer de 7 milioane de dolari

Clubul din Washington urmează să plătească o sumă iniţială de 7 milioane de dolari, plus bonusuri ulterioare, care ar duce valoarea totală a transferului la aproximativ 10 milioane de dolari, au precizat sursele respective.

Potrivit altor surse, informațiilor apărute în NY Times, tranzacția se ridică la aproximativ 7 milioane de dolari, adică doar 5,9 milioane de euro.

Această valoare este departe de așteptările exprimate în trecut de conducerea CFR-ului. În vară, Ioan Varga avansa scenarii care depășeau 18 milioane de euro, pe fondul unor negocieri cu echipe din campionatele de top ale Europei, precum Franța și Spania.

Aventura lui Louis Munteanu la CFR Cluj se apropie de final. Atacantul în vârstă de 23 de ani urmează să părăsească formația din Gruia, următoarea destinație fiind peste Ocean.

Fotbalistul va ajunge în MLS, unde DC United a ajuns la un acord pentru achiziționarea sa definitivă. Clubul american, care a încheiat precedentul sezon pe ultima poziție în Conferința de Est, a bătut palma cu CFR Cluj, iar transferul va deveni oficial la începutul lui 2026, imediat după efectuarea controalelor medicale.

Salariu de 1,2 milioane de dolari anual

Conform Gsp.ro, Louis Munteanu dă o adevărată lovitură financiară prin plecarea în MLS. La DC United, vârful va încasa un salariu anual de 1,2 milioane de dolari, mai mult decât dublu decât avea la CFR Cluj. Internaționalul român va efectua vizita medicală pe 5 ianuarie, la o clinică din Europa, după care va zbura peste Ocean și va fi prezentat oficial.

Louis Munteanu, în vârstă de 23 de ani, a marcat două goluri şi a oferit cinci pase decisive în 14 meciuri disputate pentru CFR Cluj în actuala ediţie din Superliga României.

La vârsta de 18 ani, el a fost recrutat de Fiorentina, însă nu a avut nicio apariţie pentru prima echipă a clubului italian, reaminteşte The Athletic.

DC United, clasată pe ultimul loc în ediţia trecută din MLS, a anunţat miercuri, pe site-ul său oficial, transferul fundaşului japonez Keisuke Kurokawa de la formaţia Gamba Osaka, care a semnat un contract pe trei ani gruparea „Black-and-Red”, cu opţiune pentru un sezon suplimentar.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate