Connect with us

Clujeni de 5 stele

LOCUL din Cluj în care s-au NĂSCUT aproape doi REGI ai Ungariei. MOISE al maghiarilor, Ştefan Bocskai, 415 ani de la MOARTE

Publicat


matia corvin horz

Într-un loc din Cluj-Napoca, cel din imagine, s-au născut aproape doi regi ai Ungariei, la 10-20 de metri nul de altul. Matia Corvin, cel mai mare rege al Ungariei, s-a născut în actualul imobil de pe strada Matei Corvin nr. 6. Vizavi, la numărul 4, s-a născut Ştefan Bocskai, principe al Transilvaniei şi aproape rege al Ungariei. I s-a propus tronul, dar a refuzat.

Ștefan Bocskai (în maghiară Bocskai Istvan) (1 ianuarie 1557, Cluj – 29 decembrie 1606, Cașovia) a fost un principe al Transilvaniei. De la moartea sa se împlinesc 415 ani. Se pare că a fost otrăvit doar cu trei zile înainte de a împlini 50 de ani.

VEZI ŞI:

Singurul REGE născut în CLUJ şi în Transilvania. Tată ROMÂN, mamă UNGUROAICĂ. Matia CORVIN, 578 de ani de la naştere

Moise al maghiarilor

bocskay istvan

„Familia Bocskai e o familie veche, cam din secolul al XIII-lea e menţionată de documente. Ştefan sau Istvan s-a născut la Cluj, la 1 ianuarie 1557, şi, dacă nu mă înşel a fost al şaselea dintre cei opt copii cunoscuţi ai lui Gheorghe Bocskai, Gyorgy.

Cum de s-a născut în casa asta, casa Bocskai-Heltai, unde este acum Universitatea maghiară Sapientia?! Principele Ioan, Janos Sigismund, l-a ţinut la domiciliu forţat pe tată său, unde a stat cu soţia, ca urmare a simpatiilor sale pro-habsburgice. Se pare că Heltai, tipograf, a închiriat o parte din casa sa şi acolo ar fi stat şi părinţii lui Ştefan, în domiciliu forţat”, spune, pentru Cluj24, istoricul clujean Vladimir Alexandru Bogosavlievici.

casa matia corvin si bocskai

 În faţă şi în dreapta, casele în care s-au născut Matia Corvin şi Ştefan Bocskai

El aminteşte şi despre un aspect mai puţin cunoscut, anume că era supra-numit Moise al maghiarilor şi că se considera trimisul lui Dumnezeu.

„Ştefan Bocskai a fost supra-numit şi Moise al maghiarilor, deoarece, urmând învăţăturile calviniste, se considera trimisul lui Dumnezeu care se revoltă împotriva tiranului ce desconsidera legile Domnului, aici se referă la catolici”, explică istoricul clujean,

Născătorul hoştezenilor

Un lucru inedit îl reprezintă şi faptul că el ar fi „născătorul” hoştezenilor, grădinarii Clujului.

„A fost un principe luminat, calvin. El îi aduce pe aşa-numiţii haiduci din pusta maghiară, din zona Hajdu, pe care îi şi înnobilează, iar tradiţia clujeană spune că din amestecul acestor haiduci cu populaţia germană de la marginea oraşului a apărut populaţia hoştezenilor, foştii grădinari ai Clujului. Sora sa cea mare, Elisabeta, a fost căsătorită cu Cristofor Bathory, adică tatăl lui Sigismund Bathory. Bocskai era unchiul lui Sigismund Bathory.

N-a fost rege al Ungariei. Nici nu avea cum să fie, pentru că Ioan sau Janos Sigismund a renunţat la această calitate în 1570, dându-i acest titlu habsburgilor. Turcii, într-adevăr, i-au făcut o coroană şi au dorit să-l încoroneze, dar el n-a acceptat. Sigur, nu era coroana regilor maghiari. Nu, n-a vrut să fie rege, şi nici nu avea cum să fie”, precizează Vladimir Alexandru Bogosavlievici.

Ziua sa norocoasă, vinerea, i-a adus naşterea şi moartea

matia corvin horz

Matia Corvin şi casa în care s-a născut (stânga) şi Ştefan Bocskai şi casa în care s-a născut (dreapta) 

Se pare că Ştefan Bocskai era şi un tip superstiţios. S-a născut vinerea şi considera că e ziua sa norocoasă. Într-adevăr, marile evenimente din viaţa sa au avut loc vinerea. Dar tot vinerea i-a adus şi moartea, otrăvit, se pare, la Kosice.

„La Cluj s-a născut, a mai stat după ce a venit din Ungaria şi fost numit principe, în drumul său spre Dieta care la un monent dat s-a ţinut la Mediaş.

Ziua sa norocoasă o considera vinerea. Într-o zi de vineri s-a născut. Dar n-a ştiut că tot într-o zi de vineri va muri. Evenimentele majore din viaţa sa s-au petrecut în zi de vineri. Corpul neînsufleţit al principelui Bocskai a fost pus pe un catafalc în mai multe oraşe, printre care şi Clujul, oraşul său natal. Catafalcul stătea în biserica mare din piaţă, Biserica Sf. Mihail, care atunci era biserică unitariană. Şi cortegiul a ajuns la Alba Iulia, unde a fost înmormântat”, a mai spus istoricul clujean.
(MaAv)

Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News


Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Kohn Ignácz

    decembrie 29, 2021 la 12:42 am

    Numele regelui a fost Hunyadi Mátyás, mama regelui Szilágyi Erzsébet, tata regelui Hunyadi János toti de religie romano-catolica.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



ACTUALITATE

Primul FOTOGRAF de RĂZBOI din lume s-a NĂSCUT la Cluj. CASA natală. Carol Pop de Szathmari, 210 ani de la naştere

Publicat

carol popp szathmari portret horz

Una dintre cele mai mari personalităţi ale fotografiei mondiale s-a născut la Cluj. Carol Pop de Szathmari s-a născut în urmă cu 210 ani, în casa din imagine, de pe strada Iuliu Maniu nr. 17 din Cluj-Napoca. El a fost primul fotograf de război din lume şi primul fotograf documentarist din România. De asemenea, a fost printre primii 10 fotografi din Europa.

Casa de pe Iuliu Maniu 17

Cel mai probabil, Carol Pop de Szatmari s-a născut în imobilul de pe actuala stradă Iuliu Maniu 17 din Cluj-Napoca. Există şi păreri cum că nu s-ar fi născut acolo, însă dovezi într-o direcţie sau alta se pare că nu există.

casa carol pop szathmari iuliu maniu 17

Casa de pe str. Iuliu Maniu 17

„Există două păreri, ipoteze, una că s-ar fi născut în actula casă de pe Iuliu Maniu 17, dar alţii zic că nu acolo s-ar fi născut, că ar fi vorba de o coincidenţă de nume. Dar, oricum în Cluj s-a născut. E, totuşi, plauzibilă ipoteza că s-a născut în casa respectivă şi pentru faptul că atunci când venea la Cluj poposea în acea casă de la nr 17. Eu înclin să cred că acolo s-a născut. Strada respectivă a apărut mai târziu, ca stradă abia la începutul sec. al XX-lea. Iniţial, în zonă erau şi grajdurile”, spune, pentru Cluj24, istoricul clujean Vladimir Alexandru Bogosavlievici.

Potrivit acestuia, Carol Pop de Szatmari a fost de mai multe ori la Cluj, după ce s-a mutat în Bucureşti.

„A fost de mai multe ori la Cluj, a făcut expoziţii fotografice la Cluj. În casa aceea, o casă barocă, a poposit şi soţia lui Petofi Sandor, scriitoarea. Iar propietarul clădirii era un orădean, Varadi”, mai spune istoricul clujean.

Pictor, grafician, fotograf, fotoreporter de război

Carol Pop de Szathmari (uneori scris Carol Popp de Szathmary, dar numele de botez este Szathmári Pap Károly, conform unei copii legalizate a Certificatului de botez, eliberată de Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale Cluj Napoca) – pictor, grafician, fotograf şi fotoreporter de război – s-a născut la 11 ianuarie 1812, în Kolozsvár, Transilvania (actualul oraş Cluj Napoca), pe atunci în Imperiul Austriac.

carol popp de szathmari portret 2. jpeg

Carol Popp de Szathmari

După ce a studiat dreptul la Viena, a profesat o perioadă ca funcţionar la Sibiu. El a publicat, încă de pe băncile şcolii, poezii care, susţin istoricii, se află şi la originea dezvoltării sale ulterioare. A început să realizeze lucrări grafice în urma călătoriilor prin ţară şi străinătate, iar din anul 1843 datează primele sale dagherotipii.

După unele cercetări, el a realizat şi talbotipii. Calotipia Cupidon cu braţele frânte a fost realizată de Carol Pop după o călătorie la Viena şi Budapesta, în timpul căreia a asistat la desfăşurarea revoluţiei. Această fotografie, pe spatele căreia autorul a menţionat în limba germană că este prima fotografie pe care a făcut-o, se află în patrimoniul Academiei Române.

Unul dintre cele mai moderne ateliere foto din Europa

Spre mijlocul secolului al XIX-lea, el a început să facă mai des vizite la Bucureşti, iar în 1843 şi-a deschis aici un atelier foto, acesta fiind unul dintre cele mai moderne din Europa, la vremea respectivă. Pasiunea sa pentru fotografie îl face ca, la începutul Războiului Crimeii, să încarce camera obscură şi materialele specifice într-un furgon şi să plece pe front. Multe surse spun doar că, în aprilie 1854, Carol Pop de Szathmari îşi începe munca de fotograf în Războiul Crimeii, fără a se menţiona că acestea au fost realizate pe cursul fluviului Dunărea, la Olteniţa şi Silistra.

carol pop szatmari fotograf bucuresti

În timpul luptelor, furgonul său, care adăpostea băile, camera obscură, obiectivul de fotografiat, a fost luată drept ţintă de artileria turcească, de pe celălalt mal. Imprecizia tunarilor a fost de ajutor pentru fotograful român, care a scăpat nevătămat.

Războiul Crimeii, primul conflict armat reflectat în presă

Războiul Crimeii, desfăşurat între 1853 şi 1856, între Imperiul Rus, pe de o parte, respectiv Imperiul Otoman, aliat cu puterile occidentale (Anglia şi Franţa), a început prin ocuparea Principatelor Române de ruşi. Linia frontului a fost stabilită în preajma cursului danubian, Carol Pop de Szathmari având posibilitatea de a se deplasa cu uşurinţă, iar lumea întreagă a avut informaţii proaspete de la evenimente, notează site-ul http://presamil.ro/.

carol popp de szathmari crimeea 9 800x459

Astfel, Războiul Crimeii a rămas în istorie ca fiind primul conflict armat care a fost amplu reflectat în presa epocii. Ca urmare a fotografiilor executate între 1853 şi 1856, Carol Pop de Szathmari este menţionat drept primul fotograf român documentarist şi primul fotograf de război din lume. El a realizat un album cu fotografiile din Războiul Crimeii, peste 200 la număr, pentru care a primit premii din partea unor personalităţi ale vremii, cum ar fi împăratul austriac Franz Joseph, regina Victoria, împăratul Franţei Napoleon al III-lea, regina Spaniei Isabela a II-a.

Premiat la Paris

La Cabinetul de stampe al Academiei Române există clişee pe sticlă şi fotografii cu ofiţeri superiori din toate armele şi din toate taberele. Carol Pop de Szathmari a fost premiat în cadrul Expoziţiei Universale de la Paris din 1855, unde a prezentat albumul care cuprindea imagini din Războiul Crimeii.

carol popp de szathmary carul societatilor germane din bucuresti

Carol Popp de Szathmari, „Carul societăţilor germane din Bucureşti”

Pe lângă acest album, Szathmari a oferit câte un exemplar împăraţilor Napoleon al III-lea şi Franz Iosif I, reginei Victoria, regelui Würtemberg-ului şi marelui duce Carl Alexander de Saxa-Weimar-Eisenach.
A deschis expoziţii la Bucureşti (1864, 1868). La Viena (1873), a expus, cu ocazia Expoziţiei Universale, costume naţionale şi peisaje româneşti şi a obţinut premiul al II-lea.

În Războiul de Independenţă

După experienţa din Războiul Crimeii, Carol Pop de Szathmari a plecat din nou pe front, în Războiul de Independenţă (1877-1878), alături de Nicolae Grigorescu, Sava Henţia şi G.D. Mirea, într-un veritabil divizion al pictorilor.

Astfel, Carol Pop de Szathmari a putut fi martor implicat la două mari momente istorice ale secolului al XIX-lea, menţionează site-ul http://presamil.ro/.

L-a găzduit pe Eminescu în casa sa

Într-o prezentare făcută fotografului de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional (MCPN) în mai 2010, se arăta că în casa lui din Bucureşti, Carol Pop de Szathmari l-a găzduit, un timp, pe poetul Mihai Eminescu.

carol pop szatmari costume

Carol Pop de Szatmari, costume populare

„A călătorit pe nenumărate meleaguri, printre care Turcia, China şi Siberia. De-a lungul activităţii sale de artist fotograf şi pictor a lucrat pentru patru domnitori români. În decembrie 1859, ministrul Ion Ghica i-a propus să realizeze prima stemă a domnitorului Alexandru Ioan Cuza. A realizat imagini-document la ceremonia de încoronare a primului rege al României, Carol I. Câţiva ani mai târziu, lucrările lui au fost expuse la Salonul de artă de la Budapesta. Multe dintre fotografiile şi picturile sale sunt piese de valoare în colecţiile de artă din România.

În prodigioasa sa carieră a lucrat pentru ţarul Rusiei şi pentru sultan. Pentru activitatea sa fotografică a primit distincţii din partea Reginei Angliei, a Împăratului Austriei, de la Napoleon al III-lea al Franţei şi de la Regele Spaniei”, precizează un comunicat de presă al MCPN din 5 mai 2010.

Imagini publicate în cele mai importante reviste europene

Ilustraţiile făcute în perioada Războiului de Independenţă au fost publicate în reviste precum „L’Illustration” (Paris), „Illustrated London News” (Londra), „Zeitung Illustrirte” (Germania). Carol Pop de Szathmari a murit la Bucureşti, la 3 iunie 1887. Din păcate, albumul de război care l-a făcut celebru nu s-a păstrat până în zilele noastre.

„În reprezentarea imaginii de război, a fost unul dintre precursorii acestui gen. El a reuşit să iasă din graniţele înguste ale atelierului de fotografiat pentru a fi prezent la faţa locului, acolo de unde informaţia va fi ilustrată direct, fără să depindă de plăsmuirea subiectivă a gravorilor. (…). Contribuţia sa are însă un loc însemnat în istoria fotografiei universale”, susţine dr. Lucian Ciupei, în teza sa de doctorat „Carol Pop de Szathmáry: repere monografice şi fotojurnalism”, susţinută la Universitatea Babeş-Bolyai, din Cluj-Napoca, Facultatea de Istorie şi Filosofie, mai scrie site-ul http://presamil.ro/.

Monedă de argint emisă de BNR

În scop numismatic, în onoarea lui Carol Pop de Szathmari, Banca Naţională a României a pus în circulaţie o monedă de argint dedicată marcării a 200 de ani de la naşterea sa. Aversul redă un instantaneu bucureştean care prezintă Universitatea şi Palatul Suţu, fotografiate de Carol Pop de Szathmari, suprapus peste elementele diafragmei unei camere foto, stema României, valoarea nominală 10 lei, anul de emisiune 2012 şi inscripţia în arc de cerc România.

Reversul prezintă portretul lui Carol Pop de Szathmari şi semnătura acestuia, profilul artistului, trei pensule suprapuse peste o paletă de pictură şi anii între care a trăit acesta: 1812-1887. Studioul Cinematografic al Armatei i-a dedicat un film documentar, intitulat „Martorul”. AGERPRES

(MaAv)

Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News

Citește mai departe

ACTUALITATE

DOMINIC STANCA Toate femeile voiau să nască cu el. Nepoata marelui doctor: A fost dat afară de comuniști. A suferit groaznic!

Publicat

1

Dominic Stanca, unul dintre cei mai importanți și mai iubiți medici pe care i-a dat Clujul, care a fondat clinica ce-i poartă numele, a descoperit și organizat Băile Someșeni, a fondat Spitalul de femei din Orăștie și a condus numeroase campanii sanitare în Ardeal, a fost pensionat forțat la 62 de ani de către comuniștii aflați la putere.

„A fost înlăturat și desconsiderat, iar el a suferit groaznic tot restul vieții”, a spus, pentru Cluj24, nepoata marelui doctor.

Născut la Petroșani, tatăl său fiind preot

Dominic Stanca s-a născut în 4 octombrie 1892 în Petroșani, ca fiul mai mic al protopopului Avram Stanca și al Ioanei Chirca, fondatoarea Reuniunii femeilor române greco-ortodoxe din Petroșani.

Este fratele preotului dr. Sebastian Stanca (1878-1947) și al medicului Constantin Stanca, tatăl poetului și actorului Dominic Stanca (1926-1976), unchiul dramaturgului Radu Stanca și al cronicarului dramatic Horia Stanca (1909-2002).

De asemenea, este fratele Elenei Stanca, căsătorită cu protopopul Ioan Duma, acesta din urmă fiind una din victimele persecuției comuniste. A fost căsătorit cu dr. Nella Stanca.

A absolvit Medicina la Cluj

Dominic Stanca și-a făcut studiile primare și secundare la Petroșani, orașul natal. Studiile superioare, de medicină, le-a urmat la Cluj (1910-1915).

Ulterior și-a efectuat stagiul militar la Sibiu, unde se afla în momentul izbucnirii Primului Război Mondial. Ulterior, a fost trimis la Orăștie, unde i-a fost încredințată organizarea unei unități medicale militare. De aici, Dominic Stanca a fost trimis pe frontul din Polonia, în calitate de doctorand, de unde primește concediu pentru terminarea studiilor.

2

După finalizarea studiilor, în anul 1916, a activat în calitate de medic-sublocotenent la unul dintre spitalele garnizoanei din Viena. De aici este transferat la Spitalul Militar din Budapesta, ulterior pe frontul din răsărit, în Volohia și Bucovina.

Marea Ofensivă din Italia

Ulterior este trimis în Italia, unde ia parte la „marea ofensivă” (15-16 iunie 1918), unde așa cum subliniază Florea Marin în lucrarea „Medicii și Marea Unire”: „Doctorul Stanca se afla tot timpul printre răniți și intoxicații cu gaze de luptă”.

Activitatea și dificultățile din timpul războiului au fost consemnate chiar de către Dominic Stanca. Acesta „a întocmit sitematic, cu talent și cu meticulozitate, însemnări zilnice privind desfășurarea epidemiilor, precum și liste nominale ale ostașilor și ofițerilor căzuți victimă acestor calamități, notând și cimitirul în care aceștia au fost înhumați”.

5

De asemenea, Dominic Stanca a realizat însemnări legate de participarea sa la Marea Adunare Națională, ca delegat oficial din partea ,,Reuniunii Femeilor Române Greco-Ortodoxe din Petroșani”.

A deschis la Cluj prima clinică obstetrică-ginecologie din Transilvania 

După război, Dominic Stanca a devenit profesor universitar la Facultatea de Medicină din Cluj, secția Ginecologie. După Marea Unire, a participat împreună cu alți medici la organizarea serviciului militar din Cluj.

În aprilie 1919, a organizat și inaugurat prima clinică obstetrică-ginecologie din Transilvania, sub numele de „Spitalul de femei și ambulatoriul policlinic”. Înființarea acestei clinici s-a desfășurat sub noua administrație sanitară românească, având secții de medicală și chirurgie, unde se lucra la un nivel tehnic similar cu cel al clinicilor de profil.

3

Dominic Stanca (cel din dreapta sus) alături de familie și prieteni. Foto: Arhiva Stanca Ioana Gidro

Avându-l alături pe fratele său, medicul Constantin Stanca, Dominic Stanca a reușit să pună bazele unui important centru de asistență al femeilor bolnave și însărcinate, unde s-au format nenumărați specialiști în domeniu. Astăzi, clinica din Cluj îi poartă numele: Clinica Obstetrică-Ginecologie „Dominic Stanca”.

Campania igienico-sanitară la sate, școli, armată și în întreprinderi

Dominic Stanca a pus în aplicare bazele unei vaste campanii sanitare antisifilitice în perioada 1920-1921. El a fost în prima linie a acestei acțiuni de combatere a bolii și l-a avut colaborator în campanie pe medicul Constantin Levatidi, care i-a oferit posibilitatea de a pleca în străinătate pe baza unei burse.

Conștientizând nevoia implicării sale la Cluj, Dominic Stanca a refuzat. Campania igienico-sanitară s-a desfășurat prin anchete sanitare la sate, școli, armată și întreprinderi, în care medicul Stanca analiza riscurile la care erau supuși muncitorii.

Între anii 1925-1940, Dominic Stanca a activat ca profesor de igienă la Academia Teologică din Cluj, unde i-a învățat pe viitorii preoți măsurile de igienă, spre a fi utili în cadrul comunităților pe care aveau să le păstorească.

4

Dominic Stanca, alături de șeful său. Foto: Arhiva personală Stanca Gidro

Descoperirea și organizarea Băilor Minerale Someșeni

În 1928, reorganizează Băile Someșeni cu sprijinul Ministerului Sănătății și cu colaborarea unor colegi medici. Dominic Stanca descoperise efectele terapeutice ale acestor băi, ale căror proprietar era. Băile au fost naționalizate în 1949, iar el n-a mai avut voie să intre acolo timp de 10 ani.

Refugiul și activitatea medicală la Orăștie

Din cauza dictatului fascist, medicul Dominic Stanca a fost silit să părăsească Clujul și să se refugieze la Orăștie. Acolo a pus de asemenea, bazele unor sisteme medicale: a înființat Spitalul de femei și a organizat cu succes un sistem sanitar eficient de combatere a epidemiei de meningită cerebrospinală. A organizat, de asemenea, Spitalul de stat din Orăștie, iar în 1943 un spital cu 300 de paturi pentru Crucea Roșie la Suceava.

Revenirea la Cluj

După 23 august 1944, medicul Dominic Stanca s-a întors la Cluj, unde și-a reluat activitatea ca medic ginecolog la spitalul pe care îl fondase. A reorganizat și modernizat Spitalul de femei, îmbunătățindu-l prin crearea unei noi secții de oncologie, în cadrul căreia a activat și soția sa, Nella Stanca din anul 1951.

Tot în 1951, spitalul a fost transformat într-o bază de învățământ, sub denumirea de „Clinica ginecologică și obstetrică II din Cluj”. Acesta a fost locul în care până la pensionarea din 31 decembrie 1958, Dominic Stanca a activat ca medic primar ginecolog-oncolog.

Înmormântat în Cimitirul Central din Cluj

Dominic Stanca a decedat pe 1 aprilie 1979, la 87 de ani, fiind înhumat în Cimitirul Central alături de alți corifei ai primei școli românești clujene. A rămas în memoria colectivă ca „omul și medicul pentru care cea mai mare satisfacție a fost fericirea altora, pentru omenia de care a dat dovadă o viață întreagă”.

Bibliografie: Florea Marin – „Medicii și Marea Unire” / Wikipedia.org

Nepoata doctorului Stanca: „Toată viața lui a muncit și a gândit pentru alții. A fost un mic geniu”

stanca

Nepoata marelui medic ginecolog-oncolog a primit prenumele Stanca. A fost dorința bunicului său. Foto: Tudor Știrbu

„Noi, eu și fratele meu, îi spuneam bunicului <Moșu>. Nu ne-a cerut el, nu știu de unde i-a venit numele ăsta, cred că așa era tradiția în familie, bunicul meu fiind copil de preot din Petroșani. Noi, la Cluj, am trăit în aceeași casă: mama, tata, bunicul și bunica, eu și fratele meu.

Îmi amintesc că era extraordinar de supărat! Păi, după ce a murit, bunica i-a pus pe mormânt un epitaf: <Un om dedicat oamenilor>. Efectiv el a făcut foarte multe lucruri în viață pentru alții, dar într-un final toate au început să se degradeze: Băile Someșeni, la spital avea probleme …

Mai marii vremii, comuniștii care erau atunci la putere, l-au obligat să se pensioneze la 62 de ani! După câte a făcut, l-au dat afară! Păi toate femeile care veneau să nască la clinică voiau cu el. Să vă mai zic cât era de căutat: ne trezeam dimineața și în curte erau femei care au dormit pe bancă. Îl așteptau pe bunicul să meargă la clinică să nască”, rememorează Stanca Ioana Gidro, nepoata doctorului Dominic Stanca.

A suferit groaznic că a fost înlăturat

Stanca Gidro mai spune că bunicul său a suferit groaznic pentru că a fost înlăturat, mai ales că el era în putere. „L-au înlăturat și desconsiderat. I-au aprobat, în bătaie de joc, să funcționeze într-un cabinet cu un alt medic, dar numai o oră pe zi.

Era așa de dedicat față de clinică, de oameni, că și instrumentarul său particular, primise o trusă din inox cumpărată de bunica de la Viena, l-a dus la spital, că de acolo tot dispăreau ustensile … Cu Băile Someșeni, unde era proprietar pe 2/3 din suprafață, tot așa!

Nu l-au lăsat să calce acolo 10 ani, din 1949 până în 1959, iar el a suferit groaznic! Oameni care nu se pricepeau au ajuns să administreze Băile Someșeni. Au distrus locul ăla, au turnat pietriș și balast în nămol”, își amintește Stanca Gidro.

„Toată viața lui a muncit și a gândit pentru alții. A fost un mic geniu”, a mai spus nepoata marelui doctor.

 

 

 

Citește mai departe

ACTUALITATE

EXCLUSIV Dă numele STADIONULUI din Gruia. Dr. Constantin „Jumate” Rădulescu a venit din REGAT pentru a se afirma la Cluj

Publicat

ctin

Oare câți clujeni știu cine a fost Dr. Constantin Rădulescu? Or fi mulți? Or fi puțini? Nu știm. Dar ce a făcut omul acesta ca un stadion, cel din Gruia, al CFR – ului, să-i poarte numele? Trebuie să fi făcut ceva important, demn de Cluj, dacă o arenă sportivă are numele său, vă veți gândi. Și, da, ați avea dreptate dacă ați presupune asta. 

Pentru că doctorul Constantin Rădulescu a fost un medic specialist foarte bun, conducând Secția ORL a Spitalului CFR din Cluj, un talentat fotbalist și un antrenor de excepție.

Constantin „Jumate” Rădulescu: între „U” Cluj și CFR Cluj

Însă destinul lui s-a încadrat în două mari coordonate: Universitate și CFR Cluj. „A iubit cu patimă pe U Cluj, dar n-a încăput de unii de acolo. Erau prea mulți deștepți la Universitatea, așa cum, din păcate, sunt și acum. Asta l-a adus în Gruia”, dezvăluie, pentru Cluj24.ro, Stanca Ioana Gidro, fosta șefă a Baroului Cluj, care este și fiica dr. Rădulescu.

Constantin Rădulescu s-a născut pe 30 mai 1924, în București, într-o familie cu încă trei frați. Tatăl său a fost muncitor la Fabrica de Țigări, până în 1942, când s-a pensionat ca maistru principal special după 40 de ani de serviciu, iar mama sa era casnică, având grija casei și a celor patru copii.

Miuțele din cartierul Regie

Lui Constantin Rădulescu i-a plăcut fotbalul de când era mic și-l juca, alături de prietenii săi, în cartierul Regie, unde s-a și născut.

„Miuțele de 7 contra 7 erau interminabile, jucam cu mingi adevărate de piele cu șiret cum erau la vremea aceea, jucam de la amiază până seara, uneori cu felia de pâine cu brânză luată în fugă de acasă, între două reprize sau două meciuri.

Seara, provocările în scris nu conteneau. Jucam campionate inter-străzi, între cartierele vecine – CFR, Grand și Giulești. Ce mai meciuri!”, descrie acesta în cartea biografică „Dr. Constantin Rădulescu, o viață închinată fotbalului”.

Licean și junior la Olimpia București

În 1935, a intrat la Liceul „Gheorghe Șincai” din Capitală, „un liceu de o severitate recunoscută cu uniforme cazone încheiate până la gât, cu raport la ora 13”, avea să recunoască cel care căpătase porecla de „Jumate” de la prietenii săi. În 1938, la 14 ani, a fost legitimat la clubul Olimpia București, unde a evoluat până în 1942.

Debutează în fotbalul mare la Sportul Studenţesc în sezonul ’42-43, echipă cu care ajunge până în finala Cupei României. După finala pierdută cu 4-0, Constantin Rădulescu s-a hotărât să se lase de fotbal. N-avea decât 18 ani, dar tinerețea învinge ușor hotărârile oricât de ferme ar fi ele, așa că, după două săptămâni de vacanță, și-a revizuit decizia.

În 1943, în plin război, este transferat imediat după ce-şi ia Bacalaureatul, de „U” Cluj-Sibiu, unde rectorul Iuliu Haţieganu îi oferă o bursă specială pentru a putea urma Medicina. „M-am trezit aproape luat pe sus și trimis la Sibiu la examen”, mărturisea Constantin Rădulescu în cartea sa.

Ca jucător a făcut parte din „Generația de Aur” a Universității, cea din exilul autoimpus de la Sibiu, în urma Dictatului de la Viena din al Doilea Război Mondial.

Anii petrecuți la Sibiu

„Cei doi ani petrecuți la Sibiu în refugiu au fost foarte frumoși lăsându-mi amintiri de neuitat cu toate lipsurile pe care tinerețea le uită foarte ușor. Tot la Sibiu am cunoscut-o pe viitoarea mea soție (fiica eminentului medic Dominic Stanca – n.r.) cu care, după cinci ani, în 1950, mi-am legat viața pentru 42 de ani.

Soție frumoasă, caldă, sensibilă, de o modestie greu de întâlnit, care mi-a fost alături cu fata și băiatul pe care mi i-a dăruit, cu toate numeroasele mele absențe de acasă”, dezvăluie fostul mijlocaș al Universității Cluj de la jumătatea secolului trecut.

„La Cluj, toți voiau să ne cunoască, să ne vorbească”

La „U” Cluj a jucat din 1943 până în 1949. Echipa revenise în 1945 la Cluj din refugiul impus la Sibiu. „În Cluj, prezența noastră în magazine, instituții publice, parcuri stârnea admirație, vâlvă, toți voind să ne cunoască, să ne vorbească, să ne laude și să ne încurajeze.

Dovadă a dragostei cu care ne înconjurau clujenii era și faptul că majoritatea dintre noi mâncam la restaurantele mari ale Clujului, bineînțeles ca invitați ai patronilor, mari simpatizanți ai lui „U”. Îmi amintesc cu plăcere de momentele astea”, povestește Constantin Rădulescu în același volum.

De trei ori a părăsit Constantin Rădulescu Universitatea. O dată din postura de jucător, în 1949, anul când absolvise Facultatea de Medicină, și de două ori din postura de tehnician. „Sincer, m-am despărțit greu și cu mult regret de această minunată echipă, care merită orice superlativ”, a spus el.

Epoca CFR Cluj și revenirea la „U” Cluj

În 1949, după terminarea facultăţii, se transferă la CFR Cluj, club care îi asigură încadrarea ca medic la Spitalul cu acelaşi nume din Cluj. Joacă la CFR Cluj până în 1955, când, la 31 de ani, se retrage din fotbal în urma unei accidentări grave.

Imediat după retragerea din activitate, primeşte oferta de a antrena grupe de juniori la CFR, în paralel cu practicarea meseriei de doctor la spitalul CFR. Din 1957, după plecarea lui Ștefan Dobay, preia echipa de seniori a feroviarilor, aflată în Divizia B.

cartea

Fotografii din cartea „O viață închinată fotbalului”

În ’60, după fuziunea dintre CFR şi Dermata (CSMC), cu Ștefan Kovacs la timonă, doctorul Constantin Rădulescu acceptă oferta lui „U” Cluj, unde îi are ca elevi, pentru doi ani, pe Remus Câmpeanu, Viorel Mateianu sau Zoltan Ivansuc.

Din 1962 devine antrenor la CSMC, în locul lui Ștefan Kovacs, iar din 1967 preia CFR-ul după fuziunea cu Clujeana. Promovează în Divizia A în sezonul 1968-1969, cu o echipă din care făceau parte Soos, Marius Bretan, Petru Emil, Alexandru Vasile, Ioannis Mazurakis, Romică Petrescu sau Alexa Uifăleanu.

Din 1967 până în 1976 conduce echipa CFR Cluj în cel mai lung interval de Divizia A. În sezonul 1972-1973, obţine alături de CFR Cluj locul 5 în prima ligă. A lucrat cu fraţii Bretan, cu Ţegean, cu Boca, Vişan, Soos, Ionescu, Petrescu, Mihai Adam, Liviu Mihai, János Román, Viorel Dragomir etc.

După un an ca antrenor la „U” Cluj în sezonul 1976 – 1977, revine în 1979 la CFR Cluj pentru încă trei ani, până în 1982. Între 1992 şi 1995 antrenează pentru ultima oară pe CFR Cluj, unde îi are ca elevi pe Pâglişan, Minteuan, Dulca, Olariu, Miszti, Piroszka, Bănceu sau Dan Matei.

Cum era doctorul Rădulescu: „Un pic cam dur cu bolnavii, dar mare meseriaș”

În această perioadă, a fost șeful Secției ORL din cadrul Spitalului CFR Cluj, fiind cunoscut ca un foarte bun specialist.

„Am fost internat cu otită în copilărie la el. Un doctor profesionist. Adevărat, un pic dur cu bolnavii, dar mare meseriaș.

A fost singurul medic din Cluj care a reușit să-mi vindece o otita cruntă în urma căreia era să-mi pierd auzul. Noroc cu doctorul Rădulescu care deja atunci avea medicamente și tot felul de soluții din Germania. N-am să-l uit niciodată”, a povestit Karoly Nagy pe contul de Facebook al CFR Cluj Fans. 

ctin

Dr. Constantin Rădulescu. Foto: Arhivă Stanca Ioana Gidro

Dr. Constantin Rădulescu, figură insolită a fotbalului românesc

„Figură insolită a fotbalului românesc, venit din Regat și formându-se ca om, medic și fotbalist în climatul auster și chibzuit al Ardealului, doctorul Constantin Rădulescu, „Jumate” cum îi spuneau prietenii, s-a afirmat și a impus echipei mici, modeste și asta cât a fost lăsat.

Prin truda și talentul său de a clădi în inimi și în spirit înainte de toate și de a fi modern în concepție și metode, el a fost un jucător de echipă util și artist și un antrenor de excepție.

Cele două mari neșanse în viață

A avut însă două mari neșanse în viață: n-a putut crea și afirma la „U” Cluj o echipă, așa cum atât de mult și-a dorit și apoi nici n-a avut norocul să lucreze la o echipă de valoare, cu forță materială și umană de excepție.

jumate

Constantin „Jumate” Rădulescu, pe banca tehnică a CFR Cluj. Fotografie din cartea „O viață închinată fotbalului”

Ar fi demonstrat, abia atunci, imensele resurse de creator, luptător, care se știe ridica din durere și cenușă în biruitor de stirpe aleasă.

Doctorul Constantin Rădulescu a oferit Clujului și fotbalului românesc o echipă frumoasă și cuceritoare, CFR Cluj, care s-a format din trudă, sacrificiu și sărăcie, uimind lumea noastră fotbalistică. (…) Medic conștiincios și credincios profesiei, antrenor cu har, degustător rafinat de teatru, carte, muzică, de vinuri de soi și coniacuri fine, doctorul Rădulescu a trăit cu și pentru fotbal toată viața”.

Textul de mai sus face parte din primele pagini ale cărții „Dr. Constantin Rădulescu, o viață închinată fotbalului”, scrisă de Viorel Cacoveanu.

Stanca Ioana Gidro, fiica dr. Rădulescu: El a plecat de la „U” cumva împins

Fiica doctorului Constantin Rădulescu povestește, pentru Cluj24.ro, că era și este în continuare o mare fană a Universității Cluj și că a mers la meciurile formației favorite începând din clasa a VII-a.

„N-am petrecut foarte mult timp cu tata, fiindcă el era un om foarte ocupat. Dimineața era la spital, iar după-masa, la fotbal. Câteodată se mai întorcea seara la spital, că el era medic chirurg și se interesa de cazuri. M-ați întrebat ce a iubit mai mult, fotbalul sau medicina? N-aș putea să vă spun, bănuiesc că fotbalul. Dar și medicina, că el se ocupa serios de ambele.

stanca gidro

Pe cine a iubit mai mult: pe „U” sau pe CFR? Pe „U”, clar! El a plecat de la „U” cumva împins, nu se putea înțelege cu cei din conducere. Se amestecau toți din conducerea administrativă în problemele tehnice. Era un mare povestitor, iar prietenii îl așteptau să li se alăture, că le plăcea tare mult să-l asculte.

Se întâlneau la Continental și la Casa Armatei. Practic, acasă venea seara. Revenind la fotbal, eu nu înțeleg rivalitatea asta exacerbată dintre fanii celor două echipe ale Clujului, care a provocat multe violențe de-a lungul vremii.

E departe de sportivitate, iar eu n-o înțeleg. Fiecare echipă își are traseul ei și ar trebui să te bucuri pentru echipa din orașul tău, chiar dacă tu ții cu cealaltă. E păcat că s-a ajuns aici”, a povestit Stanca Ioana Gidro momente din viața tatălui său.

Reporterul Cluj24.ro a rugat-o, la finalul discuțiilor, pe Stanca Gidro să enumere principalele cuvinte care l-ar fi caracterizat pe tatăl său: omenie, profesionalism, foarte sensibil și foarte ferm.

Constantin Rădulescu s-a stins din viață în octombrie 2001 la Cluj-Napoca.

Stadionul echipei CFR 1907 Cluj poartă numele ”Dr. Constantin Rădulescu” din anul 2008, după renovarea arenei.

 

Bibliografie: „Dr. Constantin Rădulescu, o viață închinată fotbalului” / CFR Cluj Fans

 

 

 

Citește mai departe

Clujeni de 5 stele

Ion Mircea Enescu, arhitectul clujean pe care nici regimul STALINISTO-COMUNIST nu l-a putut FRÂNGE. I se spunea „EXCELENȚA SA”

Publicat

enescu

Puțini clujeni știu cine a fost Ion Mircea Enescu, chiar dacă acesta s-a născut în capitala Transilvaniei. E puțin cunoscut chiar și de cei din branșă cu el și au o vârstă venerabilă.

Ion Mircea Enescu a văzut lumina zilei în perioada interbelică, la puțin timp după crearea României Mari, și a trăit, cel puțin în gând atunci când nu s-a putut manifesta, cu valorile democrației europene.

Autoritățile comuniste, despre Ion Mircea Enescu: „Fiu de burghez, crescut la școala cosmopolitismului”

A fost un ghimpe pentru noul regim comunist-stalinist impus după 1947, care l-a și arestat pentru aproape cinci luni în urma unor acuzații nefondate făcute de doi colegi de breaslă, deveniți slugarnici ai noului sistem.

 

gheorghe gheorghiu dej si liderii comunisti sursa fototeca online a comunismului romanesc

Gheorghe Gheorghiu Dej și liderii comuniști, cu fotografia uriașă a lui Stalin în spatele lor. Sursa: Fototeca online a comunismului românesc

În dosarul său de cadre, e notat:

„Din materialul cules de pe teren, aflat la dosar, rezultă că Enescu Mircea, ca fiu de burghez, crescut la școala cosmopolitismului, în timpul studiilor a avut o atitudine ostilă față de elementele progresiste și muncitorești.

În dese ocazii s-a manifestat ca un reacționar, fiind adept al partidului național-țărănist, a întreținut strânse legături cu membrii partidului amintit, în special cu Locuția, care în perioada 1944-1947 se găsea în fruntea Ministerului Economiei Naționale.

Datorită poziției sale potrivnice regimului democrat-popular, a fost reținut de autoritățile de stat în 1948, însă după un timp a fost eliberat fără a fi condamnat.

PROFESIONAL: Enescu Mircea are o bună pregătire ca arhitect-proiectant, însă și în acest domeniu se observă manifestări burgheze, elogiind în orice ocazie arhitectura realizată în țările capitaliste, nereușind să lichideze influențele cosmopolite și formaliste în arhitectură”, se arată în dosarul de cadre (vezi linkul de mai jos).

I. M. Enescu (Ciulli) (2)

Cine este Ion Mircea Enescu (Ciuli)

S-a născut în 9 februarie 1920 la Cluj, din părinți intelectuali, tatăl său fiind director de bancă, iar mama provenind dintr-o familie foarte bună. A avut două surori mai mari decât el și un frate geamăn. A urmat cursurile Facultății de Arhitectură din București între 1939 și 1946. Și-a întrerupt studiile pentru o perioadă.

Student fiind, Ion Mircea Enescu şi-a făcut stagiul militar într-o companie de geniu, pe frontul românesc, iar la un an după sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial şi-a luat licenţa de architect. La 20 mai 1949 a fost arestat, anchetat la Ministerul de Interne şi încarcerat la Jilava până în 30 septembrie 1949, fiind bănuit că plănuia să plece în Occident.

„Mijloace prin care se fabricau merite și cariere”

„La aflarea la Facultatea de Arhitectură a arestării mele, doi colegi, deja arhitecți, au afirmat public că ei au fost cei care m-au băgat în închisoare. Unul, coleg de an, fiu de moșier, în nicio perioadă n-a suferit rigorile clasei din care făcea parte, și-a păstrat somptuoasa vilă din Parcul Jianu, cadru didactic la facultate, un timp secretar la UAR.

Celălalt, puțin mai în vârstă, camarad de sport an de zile, zgomotos activist PCR. Dacă afirmațiile lor au fost sau nu adevărate, nici nu contează. Ele arată mijloace prin care se fabricau merite și cariere”, scria Ion Mircea Enescu, în cartea sa de debut „Arhitect sub comunism”, apărută în 2006.

Arestarea, dar mai ales urmările acesteia l-au afectat foarte mult pe Ion Mircea Enescu. Regimul stalinist impus în România i-a confiscat tânărului arhitect locuința din București, mobila și, cel mai dureros lucru pentru el, biblioteca.

„Încercând printr-un memoriu la Ministerul de Interne să-mi recapăt locuința și biblioteca mea profesională și de beletristică, răspunsul oficial al ofițerului a fost că dacă mai încerc să recuperez locuința, voi sta încă doi ani în arest.

Tot atunci mi-a arătat un înscris în care se menționa că biblioteca mea a fost arsă, deoarece avea conținut profascist și religios. Într-adevăr, aveam albumul Olimpiadei de la Berlin din 1936, făcut după filmul lui Leni Riffenstahl.

making of 2

Erau fotografii cu fuhrerul Germaniei, Adolf Hitler, dar și cu instalațiile olimpice făcute de Albert Speer și, desigur, portretele și performanțele campionilor.

Iar cărțile cu conținut religios erau albume și volume cu catedrale gotice, renascentiste și baroce. Arderea unui astfel de patrimoniu, fără selecție și discernământ, mă trimitea cu gândul la epoca lui Savonarola sau Jean Calvin, unde bigotismul era virtute”, consemna Ion Mircea Enescu în aceeași carte.

Prima sa lucrare, un mormânt în Cimitirul Bellu

Prima sa lucrare a fost pe vremea când era student în anul III, un mormânt la Bellu de care a fost foarte mândru. „Am studiat vreo două săptămâni, ţin minte, o carte de arhitectură funerară italiană, până m-am decis să fac un mormânt simplu. Am fost foarte mândru că, în sfârşit, clientul a ales soluţia propusă de mine”, a explicat arhitectul Ion Mircea Enescu.

În perioada anilor ’50 – ’60, a ales arhitectura industrială. Avea să și motiveze de ce a ales această latură.

fac

Facultatea de Mecanică din Cluj. Foto: uar.ro

„Noi, când eram studenți, eram foarte sensibili la arhitectura internaţională. Ne uitam ce se întâmplă în lume şi în anii ’40, ’44 -’45 am suferit că noi nu puteam face arhitectura pe care o făcea Oscar Niemeyer în Brazilia sau arhitectura lui van der Rohe, sau Le Corbusier şi aşa mai departe.

Pe urmă am început să intrăm noi în spiritul arhitecturii care după război nu mai avea opreliștile astea, pentru scurt timp. Pe urmă a venit realismul socialist care a fost cum a fost”, a povestit arhitectul clujean într-un interviu din 2003, realizat de M. Conovici şi A. Mocanu.

„Eu am putut face la vremea mea programe mari, interesante, într-un sistem care nu mi-a plăcut şi care nu încuraja individualismul, dar ăsta este anacronismul investiţiei sovietice. În 1956 am trecut la arhitectura industrială care era un domeniu al practicului, în primul rând programe mari şi întinse”.

Lucrări pe litoralul românesc

A fost autor sau co-autor la unele proiecte arhitecturale realizate pe litoralul românesc. „Noi, în anii ’64, am început să facem Mamaia, litoralul, tot ce s-a făcut acolo, industria, arhitectura industrială. În anii ’60 ne-am re-cuplat cu arhitectura interbelică.

Deja în lume erau construcţii altfel, dar noi eram cu ochii pe ele, adică eram cu ochii pe ce se întâmplă şi cât puteam făceam – într-un fel integrându-le – cam ce se întâmpla în lume, făceam cu mijloacele şi în conjuncture dată şi cu programele noastre. Dar s-au făcut lucrări remarcabile în timpul ăsta”, a explicat arhitectul clujean în interviul luat în 2003.

clubul nautic mamaia

Clubul nautic din Mamaia. Foto: uar.ro

Sala de sport și Facultatea de Mecanică din Cluj, printre lucrările arhitectului Ion Mircea Enescu

Între 1950 și 1980, Ion Mircea Enescu, zis Ciuli, a lucrat zeci de proiecte de construcţii mari în Bucureşti şi în ţară, primul fiind extinderea Maternităţii Polizu în 1951. Au urmat Complexul Industrial Militari (1961), sălile de sport din Cluj (1965), Pitești (1969), Iași (1970) și Deva (1971), Facultatea de Mecanică Cluj-Napoca (1978), Secția de Metalurgie (1980).

sala sporturilor pitesti

Sala Sporturilor din Pitești. Foto: uar.ro

A întocmit studii și proiecte pentru IPCT, INCERC București precum și planul Institutului de Fizică Electronică din Constantine, Algeria (1980). Tabăra de creație de la Costinești, ansamblul artistic dispărut din neglijența și lipsa de răspundere a autorităților, poartă și semnătura arhitectului Ion Mircea Enescu.

În comunism, până şi această vocaţie a fost amendată: a mers în vădit răspăr în exacerbatele perioade ale realismului socialist şi ale marilor ctitorii ceauşiste, iar în locuirea urbană (începuse şi cea rurală) a produs tristele cartiere socialiste, cu acel iz de penitenciar-cazon şi cu puţine formule-clişeu de exprimare.

Ne-am obişnuit până acum, şi încă pentru multă vreme, cu urâtul la scară mare al Casei Scânteii şi al Casei Poporului. Exemple de inadvertenţă monstruoasă, care au fracturat sub comunism evoluţia firească a arhitecturii româneşti”, explica Ion Mircea Enescu în volumul „Arhitect sub comunism”.

Excelența Sa, Ion Mircea Enescu

După Revoluție, la vârsta de 70 de ani, Ion Mircea Enescu a revenit în Uniunea Arhitecților din România (UAR) fiind membru de conducere (1990-1998). Totodată, a fost directorul revistei Românul liber (ediția de București), membru refondator al Societății Atheneul Român și a Jockey Clubului Român (desființate în 1947).

Datorită prestanței și discursului său, colegii din UAR i-au spus Excelența Sa. S-a stins din viaţă la 90 de ani, pe 25 octombrie 2010, la București, lăsând în urmă construcții remarcabile.

A publicat două cărți Arhitect sub comunism, în 2006, și Întâmplări cu animale, oameni și automobile, în 2010, dar și articole, sinteze și recenzii în periodice culturale, în special în Arhitectura, dar și în Cotidianul, 22, Dilema, Panorama, Observatorul cultural.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate
Publicitate