EVENIMENT
Locul 8 pentru România la Campionatului Mondial de Cheerleading din SUA! 22 de tineri din Cluj fac parte din lotul național
Echipa României de cheerleaders, din care fac parte 22 de membri ai Knights Cheerleaders de la Casa de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca, a obținut un onorabil loc 8 la Campionatul Mondial de Cheerleading din Orlando, Statele Unite ale Americii.
Calificarea în finală și obținerea locului 8 mondial este o performanță remarcabilă, mai ales că aceasta a fost prima participare a României la o astfel de competiție mondială.
Peste 4.000 de sportivi din 60 de țări
La eveniment au participat peste 4.000 de sportivi din 60 de țări, într-un spectacol plin de energie, găzduit de ESPN Wide World of Sports din Orlando. România s-a numărat printre cele 10 țări care au ajuns în finală, alături de Puerto Rico, Spania, Austria, Olanda, Belgia, Danemarca, Italia, Africa de Sud și Ungaria.
Prima echipă de cheerleading înființată la Cluj-Napoca în 2014
Echipa Knights Cheerleaders a Casei de Cultură a Studenților, prima echipă de cheerleading înființată la Cluj-Napoca în 2014, a reușit să impresioneze juriul încă de la începutul competiției. Cu peste 100 de sportive organizate pe patru categorii de vârstă, echipa clujeană a confirmat încă o dată profesionalismul, pasiunea și efortul constant în promovarea cheerleadingului.
Rezultatul obținut la Campionatul Mondial este o nouă dovadă că determinarea și talentul tinerilor sportivi din România pot străluci și pe cele mai mari scene internaționale. Felicitări!
FOTO: Facebook/ Cheer Daily
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






