Connect with us

EVENIMENT

LIVE VIDEO/ Protest în Piața Unirii. Dreptate pentru 10 AUGUST

Publicat


Clujenii protestează miercuri de la ora 18 în Piața Unirii, nemulțumiți de decizia definitivă a instanței Tribunalului București în urma căreia dosarul 10 august rămâne clasat.

”Nu credem că este decizia corectă! Dorim ca evenimentele din istoria recentă, care au cutremurat o țară întreagă, să poată fi judecate cu transparență și onestitate! Nu mai dorim decizii partinice menite să salveze protejați ai sistemului! Românii au dovedit că luptă în stradă pentru independența justiției”, au susținut inițiatorii protestului.

Potrivit acestora, protestele din ultimii ani, printre care 10 august 2018, au arătat că acest popor este preocupat de protejarea statului de drept și nu mai acceptă corupția infiltrată în toate sistemele statului.

Protest cu mască, fără marș

”Știm cum e afară și ne dorim și noi un sistem judiciar funcțional și curat!

A treia putere în stat trebuie să își exercite atribuțiile așa cum sunt ele prevăzute în Constituția României și nu după cum dictează partidele!

Reprezentanții grupurilor civice se vor strânge, miercuri, de la ora 18.00, în fața Tribunalului București, cu mesajul „Rușine, Justiția Română! Ne vedem la CEDO”. Clujul este solidar. Miercuri de la ora 18 manifestăm împreună și COVID-proof: pașnic și respectând măsurile sanitare Vă rugăm să purtați mască și să păstrați distanța!

Nu vom organiza marșul tipic protestelor clujene. Rămâneți in grupuri mici si nu creați mase compacte de oameni”, mai arată inițiatorii evenimentului.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate