EVENIMENT
LIVE VIDEO/ Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, declarații la Nădășelu, pe Autostrada Transilvania
Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, este prezent vineri pe Autostrada Transilvania, pe tronsonul Nădășelu – Poarta Sălajului.
Acesta face declarații pe autostradă privind stadiul lucrărilor la acest tronson, dar și despre alte investiții din infrastructură.
Cătălin Drulă: PNRR. Până acum am vorbit despre un plan, dar în spatele meu este PNRR în realitate. Este unul dintre sectoarele de autostradă propuse Comisiei Europene spre finanțare, este un lot din Autostrada Transilvania, care continuă autostrada în prezent aflată în operare. Se lucrează foarte bine. Dintre cele 4 proiecte din PNRR, este primul pe care se și lucrează. Vom intra în perioada următoare, în anul următor, și cu A7, A1. Este un lot complicat, cu 12 milioane mc de săpătură, cu foarte multe viaducte și dealuri ale Transilvaniei. Mai există instabilități de teren. Autostrada Transilvania a fost începută în 2005, cu acea firmă americană, și apoi abandonată. Este proiectul inițial, reluat cu alți constructori.
Spre Zalău avem în licitație 40 km de la Poarta Sălajului la Nușfalău, cu un tunel de 3 km prin Masivul Meseș, este un lot complicat. S-au depus candidaturile, e o licitație în 2 etape. În 22 iunie se vor înregistra documentele pentru lista scurtă.
Mai departe avem un contract cu o firmă din Turcia, unde în 2 săptămâni vom emite autorizația de construcție. De la Suplacu de Barcă la Chiribiș, cu acel mare viaduct de la Suplacu de Barcău, sunt în evalaure ofertele. Săptămâan viitoare se finalizează raportul tehnic și se deschide oferta financiară.Urmează de la Chiribiș la Biharia, lot semnat cu o firmă românească. Firma a anunțat alte soluții mai complexe de stabilizare, după vizite efectuate pe teren. Vor lua luna viitoare o decizie cu privire la opțiunile de continuare.
Este o frenezie de proiecte în Ardeal, în zona Clujului. Aici trece calea ferată dintre Cluj și Oradea. Marți ar trebui emis acordul de mediu, ultimul obstacol, și în această vară scoatem spre proiectare și execuție acest proiect de peste 1 miliard de euro. Este un proiect major în PNRR.
Centura Metropolitană Cluj este în studiu de fezabilitate, mai este nevoie de un acord de mediu. Finanțarea va fi inclusă în următorul Program Operațional de Transporturi 2021-2027.
Am scos la licitație acum 2 săptămâni drumul expres între Cluj și Dej, și mai avem un proiect important, un drum de legătură între primul sector al A3, între Câmpia Turzii și Gilău, și DN1, zona Tureni. Este în faza finală proiectul tehnic. Mai așteptăm acordul de mediu și în acest an dorim să scoatem la licitație execuția lucrărilor pe acest drum.
Am vrut să văd cu ochii mei aceste lucrări pe care de multe ori le urmăresc din filmările cu drona. Doresc să le transmit celor care lucrează aici un mesaj de susținere din partea statului român. Asta e lupta pe care o desfășurăm zilnic la Ministerul Transporturilor, să elimină birocrația, să ne ocupăm de partea de arheologie, acorduri de mediu, aprobarea lucrărilor, vrem să facem un parteneriat cu constructorii de pe piața din România.
Compania Națională de Drumuri are la nivel național o campanie de montare a panourilor fomoabsorbante pentru eliminarea zgomotului pentru locuințele din preajma autostrăzilor. Acum autostrăzile din construcție au prevăzute aceste panouri fonoabsorbante și au reguli mai stricte de construcție. Vom trata petiția existentă la Vlaha (jud. Cluj) cu prioritate.

Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger







