ACTUALITATE
Lista ratei de infectare COVID pe fiecare localitate din județul Cluj. 3,89 este media în municipiul Cluj-Napoca
Autoritățile au anunțat că media ratei de incidență a cazurilor de coronavirus la nivelul județului Cluj este 2,94 la mia de locuitori. Incidența a fost calculată pentru perioada 21 decembrie-3 ianuarie.
Rata de incidență a cazurilor de coronavirus la nivelul municipiului Cluj-Napoca a crescut ușor, 3, 89/1000 de locuitori fiind rata comunicată de autorități, în cursul săptămânii trecute.
În în comuna Feleacu s-a înregistrat cea mai ridicată valoare a ratei – 5,86/1000 de locuitori.
De asemenea, valori mari ale ratei se înregistrează în comunele Florești (3,38), Baciu (3,81) și Chinteni (3,67).
În schimb, cele mai mici rate ale incidenţei se înregistrează în comunele Aluniș, Călărași, Cătina, Dăbâca, Ploșcoș, Săcuieu, Suatu, Unguraș și Vultureni cu 0/1.000.
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger
ACTUALITATE
Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni
În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii.
Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.
Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.
Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.
Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.
Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.
”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.
Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.
De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.
Dosar retrimis procurorului
Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.
S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.
Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.
Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.
EVENIMENT
FOTO. Auchan România la aniversarea de 18 ani: peste 440 de magazine, prețuri mici și acțiuni pentru un comerț sustenabil (P)
La 18 ani de la deschiderea primului magazin– Auchan Titan, retailerul a dezvoltat o rețea multi-format având în prezent peste 440 de magazine la nivel național sub mărcile Auchan, ATAC, MyAuchan și Simply care servesc zilnic, în medie, peste 350.000 de clienți. Primul retailer care a lansat în România conceptul de discount generalizat, Auchan își menține neclintita promisiune de a oferi românilor prețuri mici zi de zi, cu un accent puternic pe produse și producători locali, alimentație sănătoasă și responsabilitate față de mediul înconjurător.
Dezvoltare multi-format
În primii 9 ani, Auchan s-a concentrat pe dezvoltarea formatului de hipermarket, ajungând la 33 de magazine în 18 orașe până în 2015. În următorii 3 ani, a lansat formatul de proximitate și magazinul online, iar în 2019 a deschis primul supermarket. În 2023, Auchan finalizează unul dintre cele mai ample proiecte din retail, integrarea a aproximativ 400 de magazine MyAuchan în stațiile Petrom. Tot în 2023, a introdus conceptul de hiper-discount, prezent astăzi în magazinele ATAC Hiper Discount. Anul acesta. Auchan a marcat o premieră pe plan local prin inaugurarea primului magazin 100% autonom, Auchan Go. De asemenea, a lansat franciza Simply by Auchan.
În prezent, Auchan este prezent în toate județele, având o rețea formată din 26 de hipermarketuri, 7 hipermarketuri discount ATAC, 8 supermarketuri, 395 de magazine MyAuchan, majoritatea în stațiile Petrom, 4 magazine Simply by Auchan și o strategie client omnicanal.
„Este un moment de bucurie și de recunoștință pentru toți cei care au contribuit la ceea ce este Auchan România astăzi: angajați, partenerii furnizori și producătorii români, parteneri de dezvoltare și servicii, clienți, comunitate, autorități, concurenți.La 18 ani putem fi mândri că suntem o companie care creează valoare în România pentru români, alături de producători români, implicată în activități de responsabilitate, la nivel local sau național, și că ne-am construit un ADN de comerț sustenabil, cu prețuri mici care susțin cu adevărat puterea de cumpărare, cu game largicare permit o viață mai sănătoasă.
Facem lucrurile din convingere, din suflet, cu multă seriozitate, iar inovația ne-a caracterizat permanent în acești 18 ani, pe toate planurile.Împreună cu toți cei 7000 de colegii și alături de toți partenerii noștri rămânem motivați de viziunea noastră de a permite tuturor românilor să mănânce mai bine, să trăiască mai bine și împreună să protejăm planeta. La mulți ani, tuturor!”a precizat Ionuț Ardeleanu, Director General Auchan Retail România.
Parteneriate puternice cu producători locali și un sprijin permanent pentru mărcile românești
Auchan sprijină economia locală și producătorii români, gama alimentară fiind formată în proporție de peste 90% din produse de la companii din România. Pe rafturile hipermarketurilor Auchan se regăsesc aprox. 50.000 de produse, din care circa 1.300 sunt produse alimentare marcă proprie. Din acestea, peste 1000 sunt produse în România, cu producători locali.
Mai mult, Auchan a dezvoltat până în prezent 85 de filiere de produse agro-alimentare românești, respectiv colaborări pe termen lung cu 50 de producători locali, prin care Auchan pune la dispoziția clienților produse cu calitate și trasabilitate controlate, cu gust local, autentic.
Peste 7.000 de locuri de muncă create și peste 50 de meserii
Cu peste 7.000 de angajați care activează în peste 50 de meserii în ecosistemul Auchan, retailerul este unul dintre cei mai mari angajatori din țară și oferă un mediu de lucru incluziv, cu numeroase oportunități de promovare și programe de dezvoltare, alături de pachete competitive de beneficii și compensații, cu scopul de a sprijini permanent starea de bine a angajaților.
Vechimea medie în companie este de 8 ani, în timp ce aproape o treime dintre angajați lucrează la Auchan de 10 ani. Mai mult, peste 340 dintre aceștia fac parte din echipa Auchan încă de la înființarea companiei.
Business sustenabil și impact în comunitățile locale
Integrând grija pentru mediu în valorile sale fundamentale, Auchan investește puternic în proiecte de sustenabilitate. Compania desfășoară constant campanii de conștientizare pentru un consum responsabil și a implementat numeroase proiecte axate pe reciclare, combaterea risipei alimentare, reducerea plasticului și promovarea economiei circulare de-a lungul întregului lanț valoric.
În egală măsură, compania își reconfirmă angajamentul față de comunitățile locale prin sprijinirea anuală a numeroase proiecte sociale și campanii de solidaritate.
Cifre cheie sustenabilitate:
- Peste 1,2 mil. de litri de ulei alimentar colectat și predat spre reciclare
- Peste 130 de milioane de ambalaje PET /Alu/Sticlă reciclate, dintre care 32 de milioane colectate cu 7 luni înainte de startul SGR
- Peste 20 de milioane de produse salvate prin programul Zero Risipă
- Peste 200 de tone de textile colectate pentru donații și reciclare
- 16 hipermarketuri dotate cu panouri fotovoltaice
Alte proiecte și inițiative marcante lansate de Auchan:
- (2011) Primele aparate de tip RVM pentru recuperarea PET-urilor
- (2018) Filmul documentar România neîmblânzită, vizionat de 80.000 spectatori, proiectat in peste 55 de tari din lume și premiat cu Delfinul de Aur la Cannes Corporate media & TV Awards
- (2019) Programul de colectare și reciclare a uleiului alimentar uzat, lansat în premieră la nivel de piață, ajuns în prezent la 1,2 mil. litri colectați și transformați în bicombustibil
- (2019) Semnarea parteneriatului pe termen lung cu Federația Română de Ciclism și susținerea Turului României
- (2020) Clubul Mărcilor Emblematice Românești, un amplu proiect de promovare a mărcilor cu tradiție, înființate pe plan local
- (2021) Programul de fidelitate MyCLUB Auchan, folosit în prezent de peste 1,8 mil. membri
- (2021) În premieră în retail, Auchan lansează shop-in-shop-urile O nouă viață, proiect de responsabilitate socială axat pe economia circulară a hainelor
- (2023) Crearea companiei Auchan Renewable Energy, având ca principal obiect de activitate producția, transportul și distribuția de energie electrică și o misiune-cheie în atingerea obiectivelor climatice ale Auchan România.
- (2024) Primul magazin 100% automatizat, Auchan GO
- (2024) Auchan Berceni, primul magazin aliniat standardelor internaționale privind accesul la cumpărături pentru persoanele cu dizabilități
Despre Auchan Romania
Auchan România are în portofoliu 440 de magazine, cuprinzând 26 de hipermarketuri clasice, 7 hipermarketuri ATAC Hiper Discount, 8 supermarketuri, magazinul inteligent Auchan Go, aproape 400 de magazine de ultra-proximitate MyAuchan, din care majoritatea în stațiile Petrom, 3 magazine în franciză Simply by Auchan, precum și magazinul online auchan.ro. Cu o cifră de afaceri cu taxe în 2023 de peste 1,6 miliarde de Euro, Auchan propune locuitorilor din orașele în care sunt prezente magazinele sale un comerţ omnicanal, modern, de calitate, cu cele mai largi game de produse şi un concept de discount responsabil, cu toate preţurile mici, în fiecare zi.
De la 1 ianuarie 2025, salariul minim brut pe economie se va majora. Acesta ar putea ajunge la 4.100 de lei, adică un venit net de 2.450 de lei, față de 2.363 de lei cât este în prezent.
Senatul va adopta proiectul de lege privind stabilirea unui salariu minim adecvat, în conformitate cu standardele europene.
De la 1 ianuarie 2025 se MAJOREAZĂ salariul minim pe economie la 4.100 lei brut
Printre modificările aduse se numără și stabilirea anuală a salariului minim, care va fi actualizat periodic și aplicat de la 1 ianuarie, prin hotărâre a Guvernului, după consultarea confederațiilor sindicale și patronale. Acest proces are scopul de a asigura o predictibilitate mai mare în stabilirea salariilor.
Ca o noutate, angajații vor fi plătiți și pe perioada în care se află în grevă. Formula exactă de calcul pentru salariul minim va fi emisă până la data de 12 noiembrie prin Hotărâre de Guvern.
EVENIMENT
Lista definitivă a candidaților la prezidențiale, anunțată de Biroul Electoral Central. Câți s-au înscris în cursă
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat joi că a constatat rămânerea definitivă a candidaturilor pentru alegerile prezidențiale din România, programate pentru 24 noiembrie 2024, primul tur, și al doilea pe 8 decembrie, arată Mediafax.
Lista definitivă a candidaților:
Formațiuni politice:
– George-Nicolae Simion – Alianța pentru Unirea Românilor
– Elena-Valerica Lasconi – Uniunea Salvați România
– Nicolae-Ionel Ciucă – Partidul Național Liberal
– Hunor Kelemen – Uniunea Democrată Maghiară din România
– Cristian-Vasile Terheș – Partidul Național Conservator Român
– Ion-Marcel Ciolacu – Partidul Social Democrat
– Silviu Predoiu – Partidul Liga Acțiunii Naționale
– Ludovic Orban – Forța Dreptei
– Sebastian-Constantin Popescu – Partidul Noua Românie
– Alexandra-Beatrice Bertalan-Păcuraru – Partidul Alternativa pentru Demnitate Națională
Candidați independenți:
– Călin Georgescu
– Mircea-Dan Geoană
– Ana Birchall
– Cristian Diaconescu
EVENIMENT
Fosta șefă a Casei Unirea, clujeanca Mariana Cotoi, arestată pentru abuz în serviciu. Prejudiciu – 45 de milioane de lei
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de joi, 10 octombrie, față de Mariana Cotoi, fost director general al Societății Naționale „Casa Română de Comerț Agroalimentar UNIREA” S.A., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit în formă continuată. Ulterior, Tribunalul București a dispus arestarea preventivă a acesteia pentru 30 de zile.
De asemenea, au mai fost reținute trei persoane fără calitate specială, administratori ai unor societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit în formă continuată.
Exercitare cu rea credință a mandatului
Potrivit procurorilor DNA, în perioada ianuarie – decembrie 2023, inculpata Mariana Cotoi, prin încălcarea dispozițiilor legale, nu ar fi realizat o bună gestiune financiară pentru asigurarea legalității, regularității, economicității, eficacității și eficienței în derularea operațiunilor, exercitându-și cu rea-credință mandatul de director general, contrar intereselor societății și în lipsa oricărei prudențe și diligențe specifice unui bun administrator în ceea ce privește încheierea contractelor și derularea operațiunilor dintre S.N. „Casa Română de Comerț Agroalimentar UNIREA” SA, pe de o parte, și mai multe societăți comerciale, pe de altă parte.
Prejudiciu 45 de milioane de lei
”Astfel, inculpata Cotoi Mariana ar fi folosit „Casa Română de Comerț Agroalimentar UNIREA” S.A. ca un intermediar între societăți care acționau ca vânzător/cumpărător, creând astfel un circuit financiar care s-a dovedit a fi fictiv și care ar fi condus la prejudicierea societății comerciale de stat, iar prin aceste demersuri, inculpata ar fi păgubit Casa Unirea S.A. cu aproximativ 45.000.000 lei.
Cu titlu de exemplu, o societate comercială ar fi lansat o ofertă prin intermediul Casei Unirea SA pentru cumpărarea unei cantități de 116.250 bidoane ulei floarea soarelui 1L, ofertă acceptată de societatea comercială administrată de inculpatul M.V.A. care s-a oferit să vândă de 23.250 sticle de ulei floarea soarelui 1L.
La data de 14.08.2023 inculpata Cotoi Mariana ar fi aprobat tranzacțiile, ocazie cu care ar fi indicat să se practice un adaos comercial de 4%.
Astfel inculpatul M.V.A. ar fi emis două facturi către „Casa Română de Comerț Agroalimentar UNIREA” S.A. în valoare totală de 315.315 lei și având ca obiect cantitatea de 23.250 sticle de ulei floarea soarelui 1L, precum și avizele de însoțire a mărfurilor, deși societatea furnizoare nu deținea aceste mărfuri și nu efectuase livrările ce au făcut obiectul celor două avize de însoțire a mărfurilor.
Ulterior, deși niciun reprezentant al Casei Unirea nu ar fi recepționat mărfurile și nici măcar nu le-a văzut pentru a se asigura cu privire la realitatea operațiunii, inculpata Cotoi Mariana ar fi confirmat operațiunile prin semnarea celor două facturi și a avizelor de însoțire a mărfurilor aferente, și chiar ar fi emis două declarații de conformitate privind salubritatea produselor”, precizează procurorii DNA care efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane.
Cine este Mariana Cotoi
Mariana Cotoi (fostă Maier) a fost membră a PSD Cluj și a fost numită în fruntea Casei Unirea în anul 2022 de fostul ministru al Agriculturii, Petre Daea.
Cotoi este absolventă a Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca, iar printre funcțiile deținute s-au numărat și cea de secretar de stat în cadrul Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației în Guvernul Ludovic Orban.
Aceasta a mai lucrat ca director în cadrul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) Cluj, la Direcția de Agricultură și Alimentațue Cluj, dar și în consultanță.
Cotoi declara anul trecut că societatea pe care o conducea intenţina să cumpere un abator și o fabrică de procesare, dar și să deschidă un magazin în care se vor comercializa produse agroalimentare româneşti.
Casa de Comerţ Agroalimentar Unirea SA este o companie naţională înfiinţată în ianuarie 2019 cu un capital social capital social de 93 de milioane de lei (circa 19 milioane euro), din bugetul de stat, cu scopul de a valorifica producţiile agricole primare.
De asemenea, Cotoi a lucrat și la firma Ben&Ben controlată de omul de afaceri clujean Ioan Bene, cercetat și el într-un dosar de corupție.