EVENIMENT
LISTA categoriilor scutite de la purtarea CENTURII de siguranță, indiferent de locul ocupat în MAȘINĂ. Cuantumul AMENZILOR

Centura de siguranță este obligatorie în România pentru persoanele care circulă în autovehicule pe drumurile publice. De asemenea, șoferii trebuie să le atragă atenția pasagerilor cu privire la obligația de a purta centura de siguranță. Există, însă, și excepții, care se aplică atât șoferilor, cât și pasagerilor.
Potrivit avocatnet.ro, Codul Rutier stabilește ca regulă generală obligația conducătorilor de autovehicule și tractoare agricole ori forestiere și a persoanelor care ocupă locuri prevăzute prin construcție cu centuri sau dispozitive de siguranță omologate de a le purta în timpul circulației pe drumurile publice.
Totodată, în Codul rutier scrie că de la regula purtării centurii de siguranță există câteva excepții. Acestea sunt stabilite de regulamentul de aplicare a Codului rutier, cuprins în HG 1.391/2006, potrivit Alba24.ro.
Cine nu este obligat de lege să poarte centura de siguranță
Potrivit Codului Rutier, există categorii de persoane care nu sunt obligate să poarte centura de siguranță, chiar și în cazul în care conduc mașina. Este vorba de anumite situații în trafic, dar și de anumite boli.
- conducătorii de autoturisme pe timpul executării manevrei de mers înapoi sau care staționează;
- femeile în stare vizibilă de graviditate;
- conducătorii de autoturisme care executa servicii de transport public de persoane, în regim de taxi, când transportă pasageri;
- persoanele care au certificat medical în care să fie menționată afecțiunea care contraindică purtarea centurii de siguranță;
- instructorii auto, pe timpul pregătirii practice a persoanelor care învăța să conducă un autovehicul pe drumurile publice sau examinatorul din cadrul
- autorității competente în timpul desfășurării probelor practice ale examenului pentru obținerea permisului de conducere.
Lista bolilor pentru care anumite persoane sunt scutite de purtarea centurii de siguranță
Bolile pentru care se exceptează de la portul centurii de siguranţă ocupanţii unui autovehicul cu o masă mai mică de 3,5 tone sunt:
- sindroame hemoragipare;
- sindroame tumorale abdominale (splenomegalie, organomegalie, adenopatii masive);
- leucemii acute şi cronice;
- mielom multiplu;
- limfoame maligne;
- ciroza hepatică şi cancerul hepatic cu ascită voluminoasă;
- status posttoracotomie şi sternotomie pentru diferite operaţii toracice, trei luni postoperator;
- by-pass extraanatomic axilo-femural;
- pace-maker cardiac recent montat;
- afecţiuni acute ale sânului;
- obezitate care împiedică închiderea centurii de siguranţă.
- Certificatul medical de scutire pe motiv medical grav se eliberează într-un exemplar, la cerere, de către medicii din orice unitate sanitară în evidenţa căreia se află persoana care-l solicită.
Aceste boli sunt prevăzute într-un ordin al Ministerului Sănătății, care prevede și faptul că medicul care a eliberat certificatul medical de scutire pe motiv medical grav nu este răspunzător pentru consecinţele neutilizării centurii de siguranţă.
Amenzile pentru nepurtarea centurii de siguranță
Amenzile stabilite de Codul rutier pentru nerespectarea obligației de a purta, în timpul circulației pe drumurile publice, centura de siguranță se încadrează în clasa I de sancțiuni (cu două sau trei puncte-amendă), adică sunt cuprinse între 290 și 435 de lei.
Suplimentar, în aceste cazuri se aplică și două puncte de penalizare.
Sursa: Alba24.ro, avocatnet.ro
Foto: pixabay.com
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

ACTUALITATE
Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii.
Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.
Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.
Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.
Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.
Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.
”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.
Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.
De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.
Dosar retrimis procurorului
Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.
S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.
Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.
Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.
EVENIMENT
VIDEO. Percheziții ale polițiștilor clujeni într-un dosar de fraudă informatică. Prejudiciu, 2 milioane de euro

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj – Serviciul de Investigații Criminale, cu sprijinul polițiștilor Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, sub supravegherea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, efectuează, joi dimineață, 3 percheziții, în municipiul București și județul Mureș, la persoane bănuite de comiterea infracțiunilor de fraudă informatică, acces ilegal la un sistem informatic și tăinuire.
La momentul săvârșirii infracțiunilor, prejudiciul cauzat a fost evaluat la aproximativ 2.000.000 de euro.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale și Unitatea Centrală de Analiză a Informațiilor din Poliția Română.
Activitatea beneficiază de sprijinul polițiștilor din cadrul inspectoratelor de poliție județene Mureș și Prahova.
În urma administrării probatoriului, vor fi dispuse măsurile legale.
Vom reveni cu detalii.
EVENIMENT
Antrenorul CFR Cluj, Andrea Mandorlini, suspendat două etape de FRF. Şi amendat, vezi suma. Alţi clujeni sancţionaţi

ADMINISTRAȚIE
Asphalt Art Initiative, un CONCURS de idei pentru realizarea unei PICTURI stradale la Cluj-Napoca

Primăria Cluj-Napoca anunță demararea concursului de idei pentru realizarea unei picturi stradale, în cadrul inițiativei „Asphalt Art”, ca urmare a obținerii unui grant Bloomberg Philanthropies, prin care arta stradală este utilizată pentru a revitaliza spațiul public. Tema: Educație, cunoaștere, tineri. 2023 – Anul competențelor.
Obiectivul proiectului este întărirea colaborării dintre actorii sociali implicați în viața comunității, prin artă. Strada propusă pentru intervenție este strada Piezișă, o stradă intens circulată de către studenții aflați în campusul universitar adiacent, dar și de către ceilalți locuitori și vizitatori ai municipiului Cluj-Napoca.
Proiectul constă în realizarea unui concurs de idei, în urma căruia câștigătorul va implementa proiectul în zona pilot, conform regulamentului.
Tema stabilită pentru acest concurs de design este „Educație, cunoaștere, tineri. 2023 – anul competențelor” și se va încadra pe direcțiile europene green, digital, resilient.
În cadrul proiectului vor fi acordate și premii, cu scopul de a încuraja cât mai mulți artiști să depună propunerea de design:
Premiul I – 2.500 USD și încheierea unui contract de prestări servicii în valoare de 20.000 USD – 91.520 Lei pentru implementarea lucrării
Premiul II – 1.500 USD
Premiul III – 1.000 USD
Persoanele interesate se pot înscrie în concurs în perioada 19 septembrie – 3 octombrie 2023, prin trimiterea planșelor și a documentației aferente, în format digital, pe adresa de e-mail registratura@primariaclujnapoca.ro.
Informații suplimentare și regulamentul concursului se găsesc pe site-ul Primăriei Cluj-Napoca, la secțiunea Comunitate/Cetățeni/Centrul de Inovare și Imaginație Civică/ Concurs de idei Asphalt Art Cluj-Napoca.
EVENIMENT
FOTO. Portalul Cetății Rădesei. Peștera cu hornuri din tavan din Munții Apuseni, unică în România

Peștera Cetatea Rădesei este unică în România, datorită hornurilor care răzbat tavanul peșterii, până la suprafață și prin care se strecoară apa care umple golul cu vuietul ei.
Câteva fotografii cu această bijuterie a naturii, au fost postate pe pagina de Facebook a Romsilva, o invitație la drumeție în zilele frumoase de toamnă.
Portalul Cetății Rădesei. Peștera cu hornuri din tavan din Munții Apuseni, unică în România
Peștera Rădesei este situat în Parcul Natural Apuseni, în partea de nord a Padișului și puteți ajunge la ea parcurgând traseul turistic punct roșu care pornește din Poiana Vărașoaia, fiind singurul traseu omologat din Padiș care traversează o peșteră.
Potrivit reprezentanților Regiei Naționale a Pădurilor, peștera are o galerie unică, de forma unui tunel lung de 212 metri, cu săli de mari dimensiuni și se termină cu un canion de aproximativ 50 de
Frumusețile din zona Padișului
În zona Padiș se pot vizita numeroase obiective turistice, dar cele mai spectaculoase sunt Complexul carstic Cetățile Ponorului – cel mai grandios fenomen carstic din România, Ghețarul Focul Viu – al treilea, ca mărime din România, Ghețarul Borțig – al doilea ca mărime din România, Cascada Bohodei – cea mai mare din Munții Apuseni, Cheile Galbenei, Piatra Galbenei, Cheile Someșului Cald, Amfiteatrul Pietrele Boghii, Avenele din Lumea Pierdută, Rezervația naturală Vârful Cârligaţi, Poiana Ponor, Canionul Oșelu, Cascada Bulbuci, Cheile Jgheabului, Poiana Vărășoaia.
Parcul Natural Apuseni, unul dintre cele 22 de parcuri naționale și naturale administrate de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, are o suprafață de 76.064 de hectare, în zona Munților Apuseni, pe teritoriul județelor Cluj, Bihor și Alba, din acestea 50.793 fiind păduri.
Foto credit: Florin Coraș, ranger la Parcul Natural Apuseni