EDUCATIE
Lider Sindicat Învățământ Preuniversitar Cluj, replică la ministrul Educației: Prelungirea vacanței, un dezavantaj pentru elevi
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că vacanţa de primăvară a elevilor din învăţământul preuniversitar va fi prelungită şi avea loc în perioada 2 aprilie-4 mai. Decizia a fost luată în comtext pandemic.
„Propunând o vacanţă de primavară din 2 aprilie până pe 4 mai, aceasta va cuprinde perioada sărbătorilor pascale catolice, precum şi pe cele ortodoxe. Vacanţa de primăvara va fi prelungită cu trei săptămâni, începând cu 2 aprilie până pe 4 mai”, a spus Cîmpeanu.
Nimeni nu a fost consultat
Liderul Sindicatului Liber al Învățământului Preuniversitar Clujean (SLIPC), Lucia Cojocaru, a declarat pentru Cluj24 că reacția este neașteptată, deoarece presupune modificarea structurii anului școlar.
”Din punct de vedere juridic nu știu cât de bine este. Probabil, acest lucru ar trebui să ni-l comunice specialiștii. Pe de altă parte, așa o vacanță lungă sigur că pentru elevi este un dezavantaj, scoțându-i din ritmul de învățare.
Nici reprezentanții elevilor nici cei al părinților și nici chiar reprezentații personalului din învățământ nu sunt de acord.
Deci, toți acești actori care sunt participanți la învățământ, nu sunt de acord cu această vacanță prelungită. Din păcate, vedem că Ministerul nu consultă măcar acești factori importanți din învățământ.
Probabil că cei care sunt în măsură să justifice această vacanță prelungită, aici mă refer la cei care sunt specialiști în epidemiologie și în situațiile de urgență, probabil ei au un cuvânt mai important și mai mare de spus”, a spus Cojocaru.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






