ACTUALITATE
Licitația pentru METROUL din Cluj, LANSATĂ în martie. Ce urmează, în opinia civicilor clujeni
Data pentru lansarea licitației proiectării și execuției metroului de la Cluj a fost stabilită pentru 11 martie.
Anunțul de intenție de „Proiectare și Execuție lucrări de Infrastructură (structură de rezistență, cale de rulare, finisaje, sisteme de instalații), Automatizare trafic, Racordare alimentare cu energie electrică aferente obiectivului de investiție Tren metropolitan Gilău – Florești – Cluj-Napoca – Baciu – Apahida – Jucu – Bonțida – etapa I a sistemului de transport metropolitan rapid Cluj: Magistrala I de metrou și tren metropolitan, inclusiv legătura dintre acestea. Componenta 1. Magistrala I de metrou Cluj” a apărut pe SEAP/SICAP .
De acolo, însă, treaba devine una extrem de complicată, atrag atenția activiștii civici de la Cluj.
Citește și: Proiectul metroului din Cluj, ironizat de Lucian Mîndruță. E cam ca și cu garsoniera…
„Ca să începem soft, față de goarnele inițiale vom porni din start cu un mizilic de trei luni jumate de întârziere – la o licitație care tot conform goarnelor trebuia să se termine în 2022. 25% mai puțin timp din start.
Apoi, ce se scoate la mezat, este nu doar ce <<se va>> și <<face>> prin PNRR, ci o lucrare mult mai mare. Mai citiți încă odată titlul. O lucrare foarte ambițioasă.
Apoi, se scoate la mezat <<proiectare și execuție>> (FIDIC galben) care înseamnă că cel care proiectează, se angajează că o și face. Care înseamnă că cei care se vor băga la lucrare o să fie ultra-precauți, că se jocaă cu propria firmă – sau chiar viață – vezi cazul sinuciderii lui Mihail Erbașu. Nu e glumă.
Cine o să vină la licitație? Firme grele gen POR, STRABAG, Metrou București. Ăștia chiar o să vrea să marce banu (7.3 miliarde) și să facă. Dar firmele astea n-o să vină numai ele. O să vină în asocieri complicate, cu cârduri de terți susținători, pe specialități. Iar formarea asocierilor durează. În cazul unor lucrări de asemenea anvergură, uneori luni de zile. Deja e forfotă în vale.
Apoi, vine ruperea. Mai mult ca sigur o să apară asocieri care nu se vor regăsi în lista de eligibilități. Și care o să se enerveze. Și care o să poată să conteste licitația (<<domne’ da’ noi de ce n-am putea?>>). Deci nici măcar în timpul procedurii, ci in fașă așa. Asta s-a întâmplat în cazul reabilitării tronsonului Cluj – Episcopia Bihor, care a fost contestată din faza de licitație de către Metrou SA. Guess what? S-a suspendat. Și aia era o lucrare, vorba aia, mai simplă.
Apoi, dacă prin vreun miracol licitația nu va fi suspendată de la început (care poate însemna iară LUNI de limbo până la desuspendare), urmează alt iad: cel al clarificărilor.
Fiind o lucrare complexă, și faptul că firmele se joacă cu propria soartă (ref. proiectare și execuție) se așteaptă la zeci și poate sute (!) de solicitări de clarificări. Iar dacă clarificările nu vin, sau vin de-a nașpa, va urma un alt set de contestări. De ce oare? Simplu. Pentru că asocierile participante o să vrea să recupereze măcar garanția de participare. Adică de ce să pierdem noi banii pe incapacitatea voastră de-a ne da niște date?
Iar contestațiile astea nu se soluționează foarte ușor și mai ales nu foarte rapid. Cu toată presiunea politică, da, se pot lăsa iar cu suspendarea licitației. Că datele-s date. Iar fără date nu o să se riște nimeni să-și bage gâtul în laț.
Și abia apoi proiectarea. Care, la lucrări de asemenea complexitate, ar putea dura cel puțin 2 ani. Dacă nu 3. Și abia apoi, niște execuție.
Până în 2026 <<ultima lopată>> – vorba primarului. Dacă (+ dacă + dacă + dacă) o să avem tot norocul tuturor proștilor, o să avem un an jumate cătră doi să săpăm metrou. Și nici atunci tot nu o să fie nimic funcțional.
În concluzie: ne așteaptă un roller-coaster epic, contra cronometru, pe bani împrumutați, și cu o soartă extrem de incertă. Vremuri interesante la Cluj-Napoca. Mult zen în trafic”, se arată pe pagina de Facebook Clujul Civic.
Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






