Connect with us

EVENIMENT

Liberali de fațadă. Majoritatea covârșitoare a membrilor din conducerea PNL Cluj-Napoca lucrează la stat

Publicat


Liberalii clujeni și-au ales, vineri, noua conducere a Biroului Politic Local Cluj-Napoca. La eveniment au participat, printre alții, primarul Emil Boc, președintele PNL Cluj, Daniel Buda, secretarul general adjunct al Guvernului, Mircea Abrudean, ministrul Agriculturii, senatorul Adrian Oros, deputații Radu Moisin, Sabin Sărmaș și Sorin Moldovan.

Titularii funcțiilor au rămas neschimbați. Se constată, însă, că mare parte dintre ei activează pe funcții cu expunere și buget public, adică lucrează ”la stat”, deși liberalii sunt, ca partid, exponenți ai capitalismului și ai antreprenoriatului.

Puțini dintre aceștia s-au încumetat, așadar, să activeze în mediul privat, ca antreprenori, să joace la bursă sau măcar să dețină acțiuni. Când acestea sunt prezente în declarații de avere, au legătură cu Banca Transilvania sau alte entități ”liniștite” din domeniul energetic.

O rețetă ascunsă a succesului o are una dintre ”stelele” liberalismului clujean, Radu Constatea, care a reușit să obțină dividende de 65.000 de lei într-un an, respectiv 125.000 lei în alt an și conduce un BMW X6 dintr-o simplă indemnizație de consilier local.

Traiul dulce de bugetar

Preşedinte:

Dan Tarcea – viceprimar, Primăria Cluj-Napoca

Prim-vicepreşedinţi:

Radu Moisin – Departamentul de comunicare – deputat, Parlamentul României, fost avocat

Ionuț Moldovan – consilier local Cluj-Napoca, fost membru în Consiliul de Administrație la Sala Polivalentă

Vicepreşedinţi:

Ovidiu Florian – director Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS) sucursala Cluj, consilier local Cluj-Napoca

Călin Găbudean- consilier local, fost membru în Consiliul de Administrație la RADJ Cluj, IT-ist la o companie de profil

Flavia Ibranyi – consilier local, expert PR și consilier al președintelui în cadrul Autorității Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM)

Andrei Irimie – consilier local, asociat la o firmă

Marius Sorel Jurja – consilier local, lucrează la Societatea de Distribuție a Energiei Electrice Transilvania Nord, unde este și membru de sindicat

Valentin Maior – consilier local – antreprenor, se ocupă de o firmă în domeniul consultanței de afaceri și vânzări în domeniul IT  și de una în domeniul educației antreprenoriale pentru copii

Loredana Pop – consilier local – avocat

Radu Rațiu- director la Cluj Arena, consilier local

Pe la regii ale statului

Membri:

Beniamin Chira – consilier local, inspector școlar la ISJ Cluj, profesor de muzică la liceul Sigismund Toduță, expert pe proiecte europene membru în Consiliul de Administrație la Drumuri și Poduri Județene Cluj

Radu Constantea, consilier local

Bogdan Covaliu, professor la UMF Cluj, venituri de la Institutul de Oncologie, consilier local, evaluator la Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate

Victor Filip, administrator la Regia Autonomă a Domeniului Public Cluj-Napoca

Bogdan Găvruș, angajat la Serviciul Public pentru Administrarea Obiectivelor Culturale al Primăriei Cluj-Napoca

Ioan Morocăzan, directorul tehnic al RADP Cluj-Napoca

Ioan Pantelimon, director general al RADP Cluj-Napoca, fost director al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri.

Paul Pașcalău – fost angajat al Regiei de Termoficare Napoca, membru în Consiliul de Administrație la Compania de Transport Public Cluj-Napoca.

Vasile Rad – șef serviciu la Căile Ferate Române Cluj, administrator la Sala Polivalentă Cluj

Alexandra Stoica, director al Transilvania Energy Cluster, unde sunt membri fondatori, printre alții, Primăria Cluj-Napoca și Primăria Florești

Gheorghe Șurubaru, administratorul public al Primăriei Cluj-Napoca, fost viceprimar

Constantin Tomoș, fost consilier local în mai multe mandate, angajat al Regiei de Termoficare Napoca

Ovidiu Vaida, consilier local, profesor la UBB Cluj-Napoca

Ovidiu Vișan, consilier local, fost director la Apele Române Cluj

Secretarul general:

Florin Gliga, director al  Sucursalei Regionale de Poștă Cluj-Napoca, în AGA la CTP Cluj-Napoca și membru în CA la Spitalul Municipal Dej

Secretarii generali adjuncţi:

Gabriela Moldovan, consilier local, psiholog principal la UBB Cluj-Napoca.

Călin Forna, director adjunct al Direcţiei Evenimente publice și informare cetățeni la Primăria Cluj-Napoca și membru în Consiliul de Administrație al Regiei de Termoficare Napoca.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate