LEGENDELE CLUJULUI cu Ovidiu Pecican: Un poet renascentist

Adrian Wolphard (1491 – 1544) a fost primul poet din Cluj de la care s-au păstrat opere literare. Astfel, el rămâne pentru toți poeții care i-au urmat, un reper de seamă, fiind cel care, după toate aparențele, a inaugurat o tradiție lirică locală de rezonanță plurietnică și, prin unii reprezentanți ai săi, universală.

Pentru poezia română din Transilvania și de la vest de arcul carpatic, Wolphard – bard care a folosit ca mijloc de expresie, în ton cu epoca, limba latină – este cel care a dat strălucire umanistă cu șlefuire clasică folosirii cu intenții lirice a limbii universale a Renașterii europene: latina.

Ca autori într-un idiom neolatin, poeții români nu pot rămâne insensibili la acest imbold indirect, chiar dacă el este contrabalansat, în Țara Românească, de poemul în italiană dedicat Tatălui Ceresc de principele pribeag Petru Cercel (domnitor al principatului sud-carpatin între 1583 și 1585), pe vremea când se afla, într-unul dintre periplurile sale, la Veneția.

Adrian Wolphard s-a înscris la Universitatea din Viena în 1509, sub numele de Adrianus Wolfhard Engeding Transilvanus. A obținut titlurile de Baccalaureus și magistru în filosofie (1511). Într-o scrisoare trimisă fratelui său în 1512 menționa că este „artium et philosophiae professor”.

În acel an a editat volumele utilizabile în procesul didactic: Grammaticae opus novum a lui Andreas Guarna Salernus (Viena, 1512) și Dialogus Mythologicus a lui Bartholomaeus Coloniensis (Viena, 1512).

După întoarcerea sa în Transilvania, la sfârșitul anului 1512, a fost însărcinat cu conducerea școlii capitulare de la Alba Iulia. O fărâmă din activitatea lui de profesor al acestei școli este relevată de o mențiune notată în ediția din 1510 a operelor lui Ovidiu, achiziționată de Wolphardus cu ocazia studiilor sale la Viena.

A notat acolo că el, Adrianus Transsylvanus, canonic de Alba și doctor al artelor, a folosit acel volum la interpretarea textelor, în calitate de rector al școlii capitulare. Având această funcție, a intrat în anturajul preoților umaniști din curtea episcopală din Alba Iulia.

Curând a devenit și el canonic de Alba și arhidiacon de Cluj. Având beneficiile acestor demnități s-a întors la studii, spre a și le completa, dintr-o sete autentică de mai multă cultură și pentru a-și onora și mai mult poziția.

De astă dată a ales ca loc de studiu Italia. Munca sa asiduă s-a concretizat în aceea că în 1523 a obținut doctoratul în drept la Universitatea din Bologna.

În anii respectivi s-a ocupat de editarea operelor poetului umanist Janus Pannonius și ale lui Horatius: Quinti Horatii Flacci de divina poetarum arte… și Carmen saeculare… (Viena, 1522).

La revenirea în Transilvania, a fost numit vicar al episcopiei de Transilvania și, în 1529, a fost ales paroh de Cluj. Este amintit cu consecvență în documente cu titlurile sale, dobândite cu trudă: artium liberalium et iuris utriusque doctor.

La Cluj stă (parțial) în picioare și astăzi casa lui, cea mai frumoasă construcție renascentistă din oraș. Mai multe volume ale bibliotecii sale, cu note și chiar poeme însemnate cu propria-i mână pe unele pagini, se păstrează în Biblioteca Academiei Române, filiala clujeană.

Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News