LEGENDELE CLUJULUI cu Ovidiu Pecican: Matiaș și celelalte ziduri

Prin hotărârile din 1467, 1478 şi 1485, Matiaş Corvin a încurajat aşezarea în oraş şi eliberarea iobagilor care, în prealabil, îşi achitaseră obligaţiile faţă de stăpânii lor. Faptul că regele a revenit în două rânduri asupra primei hotărâri, întărind-o, arată nu numai fermitatea cu care a ținut să își ducă la îndeplinire nobilul plan. Stăruința suveranului mărturisește implicit și îndărătnicia cu care patriciatul clujean a încercat să se opună acestor decizii.

Cu fiecare întărire a primei decizii regale, patricienii erau tot mai neliniștiți și mai nemulţumiţi.

– Regele vrea să îi aşeze pe valahii lui pe aceeaşi treaptă cu noi – murmurară unii dintre orăşenii cei mai bogaţi ai Clujului în 1485, când era deja a treia oară când suveranul Ungariei decidea astfel pentru Cluj.

Era de așteptat ca bogații să nu fie fericiți că li se da unor săraci șansa de a locui în același oraș cu ei.

Cu toate acestea, nu chiar toți au fost de aceeași părere. S-a mai găsit printre ei și câte unul care să cumpănească mai bine noua situație.

– Exemplul bun al îndeplinirii îndatoririlor trebuie răsplătit – observă cu un prilej oficial cel mai bătrân dintre ei, Hans Schneider, om respectat de întreaga urbe. – Nu cred că Huniade s-a gândit la asta. Înmulţind populaţia cetăţii noastre cu oameni care au demonstrat că au simţul datoriei, înţeleptul nostru rege vrea să întărească oraşul în care s-a născut cu alte metereze decât cele ce împrejmuie aşezarea: zidurile trainice ale vredniciei.

Între zidurile orașului de pe Someș nu s-au așezat atunci numai români, ci și maghiari și chiar sași eliberați din șerbie. Regele a avut dreptate, timpul a dovedit-o. Noii clujeni au întărit, nu au slăbit prestigiul și bunăstarea orașului.

Într-adevăr, în decursul vremii Clujul a fost protejat mai curând de oamenii care l-au iubit și slujit decât de zidurile sale. Nu există zid inexpugnabil, dar există oameni de care nu se poate în ruptul capului trece. Ei sfințesc cu adevărat locurile.