LEGENDELE CLUJULUI cu Ovidiu Pecican: Întâmplările mari pot începe în locuri mici

Marea răscoală a țăranilor pe care istoricii au numit-o, peste secole, Răscoala de la Bobâlna a cuprins şi o parte din domeniul mănăstirii Cluj-Mănăştur. În satele respective, țăranii trăiau rău nu datorită muncilor pe care le aveau de înfăptuit pentru comunitatea fraților călugări de pe gâlma Mănășturului, ci din pricina capriciilor episcopului romano-catolic.

Oricât s-ar fi străduit monahii să îndulcească lucrurile, având, pe cât le sta în putință, grijă de cei bolnavi, încercând să dea o educație creștină copiilor din familiile sătenilor și spovedindu-i pe cei grav bolnbavi, gata să treacă în lumea de dincolo, capriciile ierarhului le făceau viața nesuferită și, mai mult, nici nu le dădeau speranță de mai bine măcar pentru odraslele lor.

Între cei care au condus Răscoala s-au numărat, de aceea, și câțiva iobagi de pe moşiile Episcopiei, printre care s-a făcut cunoscut mai cu seamă un bărbat numit Ioan Românul din Floreşti, satul din vecinătatea Mănășturului, așezat pe drumul Oradiei Mari înainte de Gilău.

Pendulând cu caii, cu căruțele sau pe jos între claustrul mănășturean și palatul episcopal, sătenii de la Florești își duceau viața după puteri, ba strângând fânul în căpițe, pentru hrana animalelor iarna, ba păscând turmele de oi și de vite ale mănăstirii, lucrând de dimineață și până seara fără a putea pune prea multe deoparte.

Focoasa Raveca

Mai marele feluritelor lucrări din preajma palatului, om de încredere al înălțimii sale, Episcopul, era un anume Abrahám din clanul Otcay (cel puțin așa pretindea, căci alții spuneau că e fecior de slugă din pustă). Și, așa cum se întâmplă în viață, prin felurite locuri, și în Florești era o văduvă tânără și sprințară, nu chiar păduchioasă, ci mai mult ochioasă, la care se îmbulzeau destui floreșteni, dar mai cu seamă unul Ioan, care urma să își facă mai apoi mare faimă în răscoală.

O chema Raveca, dar pentru că îl avea pe vino-ncoace și ea pre mulți chema în întunecimea coioabei moștenite de la răposatul bărbatu-său. Și de la o vreme câte unul s-a mai și întors, de dorul aprig pentru femeia aceea. Așa a pățit și Ioan din Florești, căruia i-a căzut cu tronc văduvioara, chit că avea muiere și prunci acasă.

Drept care i-a pus gând rău administratorului de palat Abrahám care nu numai că venea la Ravecuța, ci o mai și chema în taină la Gilău, dăruind-o și omenind-o cu de toate.

Așa ar fi pornit răscoala

Așa că într-o dimineață, când fălosul mustăcios a ieșit de la ea, Ioan și alții de-ai lui au tăbărât cu ghioagele pe el și l-au miluit, împreună cu slugile cu care venise și care îl așteptau doi pași mai încolo, cu caii, rupându-i în bătăi.

După ce Abrahám s-a oblojit, a trimit de prin sate pe alții să îi asuprească pe obraznicii de sărăntoci. Dar atunci s-a aprins și mai tare vâlvătaia…

Așa se zice că ar fi început răscoala ce s-a numit mai apoi cea de la Bobâlna, chit că Floreștiul Clujului nu era Bobâlna. Dar te pui cu cei ce scriu istoria?!…

În orice caz, în cele două înţelegeri dintre nobili şi răsculaţi, încheiate prin Conventul de la Cluj Mănăştur, se cerea special scăderea obligaţiilor faţă de Biserică, fapt ce arată că sarcinile iobagilor erau apăsătoare.

Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News