LEGENDELE CLUJULUI cu Ovidiu Pecican: Cea mai grea piatră a orașului

Odată, să tot fi fost pe la 1570, în vremea principelui Ioan Sigismund Zápolya al II-lea (1540 – 1571), teologul reformator Francisc David (1510 – 1579) a ținut la Cluj o predică înflăcărată. Om învățat, predicatorul era un bărbat de statură potrivită, mai degrabă înaltă. Impresiona, în schimb, prin întreaga atitudine solemnă, ca și prin privirea intensă, concentrată.

Ca să fie mai bine auzit de lumea ce se tot strângea în preajma lui, el a urcat pe o piatră rotundă măricică, aflată pe marginea drumului ce ducea de la Bastionul Croitorilor spre Turda (mai probabil undeva pe fosta stradă Pata, actualmente Bulevardul Titulescu). Alții, mai târziu, au socotit că piatra s-ar fi putut afla în chiar centrul cetății, undeva în preajma bisericii Sfântul Mihail, dar cum s-au petrecut lucrurile cu adevărat nu se mai știe…

Ca învățat cu studii la Wittenberg, dar născut în orașul de pe Someș dintr-un tată sas și o mamă maghiară, înfocatul teolog se simțea mai răspunzător față de concitadinii lui decât de oricine altcineva. Nu este deci de mirare că până și acolo, în afara zidurilor cetății, printre oameni de toate soiurile care se pregăteau să intre în oraș sau care abia ieșiseră, așternându-se la drum, a vorbit cu mare însuflețire despre natura divină și nevoia de a crede cu tărie în Dumnezeu, stârnind cu măiestrie o mare fervoare religioasă care i-a determinat aproape imediat, pe mulți dintre cei care îl ascultaseră, să îl urmeze prin botez în biserica de curând înființată de el, cea unitariană.

Piatra, dusă în Biserica Unitariană

Tot ca urmare a acelei zile de mare importanță din viața spirituală a orașului piatra a fost mai apoi desprinsă din locul unde se aflase și adusă ca un obiect de preț în interiorul Bisericii Unitariene clujene de pe una dintre străzile importante ale vechiului oraș (numită pe atunci strada Ungurească de Interior, iar astăzi Bulevardul 21 Decembrie 1989), amintire inestimabilă a unui mare eveniment din viața religioasă a orașului, dar și a Creștinătății.

Transportarea pietrei în interiorul bisericii a putut avea însă loc abia după 1791, când Edictul de Toleranță al împăratului Iosif al II-lea a creat posibilitatea dărâmării a trei case de locuit de pe strada respectivă și a clădirii, în locul lor, a actualei biserici, înălțate între 1792 și 1796.

A trecut timpul și în Clujul care, printr-o întâmplare sau cu bună știință, a aliniat mai multe biserici protestante de-a lungul aceleiași străzi, Biserica Unitariană clujeană a devenit un loc important în viața orașului, afirmându-se ca adevăratul centru al unitarianismului transilvan.

”Un bolovan care a rostogolit alte religii la vale”

Cu prilejul unei vizite auguste în urbea de origine a lui Francisc David, trei secole mai târziu, ilustrul vizitator coborât în provinciile răsăritene ale propriului imperiu și-a întrebat, nu fără curiozitate, nobilul ghid care îl însoțea, care este cel mai important loc sau monument de prin partea locului. Plecând capul cu aparentă sfială, respectivul i-a răspuns monarhului:

– Ilustrissimă Majestate, aici se află cea mai grea piatră din toată partea noastră de țară.

– Cum se poate?! Mai grea decât alte pietre? Un bolovan, va să zică?!

– Un bolovan care a rostogolit alte religii la vale, da, Maiestate augustissimă! – a replicat supusul, nu fără o anume cutezanță, având în vedere confesiunea romano-catolică a împăratului, dând mai pe urmă toate explicațiile necesare.

Rezultatul a fost că Cezarul a coborât din caleașcă și a mers să vadă piatra lui Francisc David ca pe o mare minune palpabilă.