LEGENDELE CLUJULUI cu Ovidiu Pecican: Arhivarul care îl dușmănea pe Mihai Vodă

Stefan Zamosius (Szamosközy István) (1570–1612) a fost un umanist și istoric maghiar. El s-a născut la Cluj, într-o familie calvinistă. După ce și-a primit educația de bază, tânărul animat de o vie curiozitate pentru cele vechi și-a completat studiile la Heidelberg și la Padova.

În 1593, pe când avea douăzeci și trei de ani, a revenit în Transilvania, stabilindu-se în reședința princiară a țării. Apreciat în anturajul curții, a fost primit să lucreze la Alba Iulia la arhiva curții princiare, printre hrisoave și acte de importanță politică și juridică. Acolo a început să colecționeze o serie de materiale și, profitând de proximitatea atâtor prețioase izvoare, s-a apucat de scrierea operei sale majore pe tema istoriei Ungariei.

Atunci când a ajuns pe tron, în împrejurările tulburi ale anului 1605, Ștefan Bocskai, el însuși clujean prin naștere, l-a numit istoric oficial al curții pe concitadinul său atât de bine educat. Era, în fine, un moment favorabil pentru arhivarul de la Alba Iulia să își pregătească lucrarea istorică, dând frâu liber resentimentelor pe care i le stârnise scurta domnie a „valahului” Mihai Viteazul.

Accentele antiromânești și diatribele împotriva unicului principe român al Transilvaniei format în sudul Carpaților au ajuns uneori până la invectivă, particularizând printr-un stil agresiv reminiscențele păstrate din opera istoriografică a autorului clujean.

Nu a publicat niciodată lucrarea

Lucrarea lui istorică, niciodată terminată, nu a fost publicată nici în epocă, nici mai apoi, cu vreun alt prilej. Și-a alcătuit-o luând drept model decadele lui Antonio Bonfini, istoricul italian de la curtea lui Matia Corvin. S-au păstrat, totuși, părți extinse din ea în mai multe copii manuscrise.

Farkas Bethlen a transcris din versiunea aflată la dispoziția sa părți mai ample în a sa istorie a Transilvaniei. Istoricul Sándor Szilágyi s-a îngrijit de moștenirea lui Szamosközy, publicându-i operele în patru volume: Szamosközy történeti maradványai (Budapest 1876–1880): Hebdomanes (Sevenths), Pentates (Fifths), Istoria anului 1594 și Analecta lapidum vetustorum et nonnullarum in Dacia antiquitatum. Septimele sau Șeptimile, Pentadele sau Cincimile, istoria evenimentelor din 1594 și colecția de inscripții antice în piatră sunt, așadar, ceea ce s-a transmis până la noi.

A scornit inscripții lapidare romane

Pe când eram student, neuitatul arheolog și istoric Hadrian Daicoviciu a menționat în treacăt prioritatea lui Szamosközy în publicarea unui număr de inscripții lapidare romane printre care oamenii de știință moderni au identificat și unele, nu chiar puține, scornite, după toate aparențele, de mintea isteață a culegătorului și imitând cu destulă iscusință modul de inscripționare antic.

Meritul de a fi adunat mărturiile din vechime nu îi scade astfel, dar faptul arată limitele laxe în care se putea mișca pe atunci un istoric umanist dornic de cât mai multă faimă.

În istoriografia română, de opera lui Szamosközy, cu o analiză specială dedicată fragmentelor referitoare la Mihai Viteazul, despre care Zamosius a scris nu doar în calitate de istoric, ci și ca martor al evenimentelor trăite, s-a ocupat Ioachim Crăciun (1898 – 1971), publicând Cronicarul Szamoskozy și însemnările lui privitoare la români (1566 – 1608) în 1928.