CULTURA
Lapidariul MEDIEVAL al Muzeului de Istorie a Transilvaniei Cluj-Napoca, ÎNCHIS după o zi de la inaugurare. Care este motivul
Conducerea Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei (MNIT) anunță că, în urma defecțiunilor apărute luni la instalațiile ce deservesc Lapidariul medieval și premodern, pentru siguranța patrimoniului extrem de valoros și a spațiilor integral refăcute, se decide închiderea temporară a spațiului expozițional până la remedierea tuturor defecțiunilor.â
Lapidariul MEDIEVAL al Muzeului de Istorie a Transilvaniei, ÎNCHIS după prima de la inaugurare
”Prezentarea către public a expoziției Lapidarul Medieval, în condițiile actuale, dată fiind natura defecțiunilor neprevăzute, este imposibilă.
Lapidarul Medieval va rămâne închis până la remedierea defecțiunilor, data redeschiderii expoziției rămânând în sarcina Direcției Resurse Instituționale a MNIT.
Urmează lucrări de extindere
Pe termen lung însă, trebuie să vă spunem că oportunitățile apărute, mai devreme decât am preconizat, pentru completarea spațiului vizitabil cu colecția Lapidariului roman, ne determină să închidem temporar accesul publicului în Lapidariul medieval pentru lucrări de extindere și amenajare a spațiilor expoziționale în cadrul unui concept unitar.
Astfel, vizitatorii vor avea parte de o experiență completă, integratoare și semnificativă în cel mai scurt timp”, arată MNIT.
Lapidariul Medieval și Premodern a fost inaugurat, luni, după 30 de ani, în prezența ministrului Culturii, Raluca Turcan.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






