Connect with us

ACTUALITATE

Lansare de carte. „Vechi biserici şi catedrale clujene”, cel mai nou volum semnat de Vladimir Alexandru Bogosavlievici

Publicat


bogo 1

Profesorul Vladimir Alexandru Bogosavlievici îşi va prezenta joi, 19 octombrie 2023, de la ora 17:00, ultimul volum din seria Explorăm Clujul Istoric – „Vechi biserici şi catedrale clujene”.

”Aşa cum şi-a obişnuit cititorii, şi această lansare de carte va avea loc în Sala Reduta a Muzeului Etnografic al Transilvaniei, strada Memorandumului nr 21, în prezenţa invitaţilor speciali: prof dr Alina Monica Bărăian, prof. univ dr. Ioan Bolovan, membru corespondent al Academiei, prof univ dr. Radu Ardevan, cercetător principal dr. Remus Câmpeanu, prof. dr. Laszlo Alexandru, prof. dr. Mihai Hasan şi dr. Tudor Sălăgean, director M.E.T şi amfitrion al evenimentului”, arată organizatorii.

bogo 1

Profesorul Vladimir-Alexandru Bogosavlievici, „Bogo” cum îl alintă apropiaţii, împărtăşeşte gândurile care au dus la tipărirea unei noi cărţi: „Bogăţia unui oraş este dată de starea sa economică, dar şi de starea sa spirituală care e relevată de instituţiile educaţionale şi spirituale.

În secolul al XVI-lea Clujul e denumit „oraşul comoară” datorită bogăţiilor sale materiale, dar şi spirituale şi confesionale(…) Oraşul nostru de azi are pe teritoriul său o serie de biserici şi cinci catedrale de diverse confesiuni, ceea ce denotă o mare toleranţă din partea locuitorilor săi şi relevă un grad superior de civilizaţie.

Făcând atâtea tururi istorice cu elevii sau diverse alte grupuri, inevitabil pe traseele mele mă intersectez cu edificii religioase ale oraşului, unele mai vechi, altele mai noi, cele mai multe având o istorie foarte bogată şi relevantă pentru oraşul nostru. Aşa că am socotit ca fiind benefic pentru publicul larg prezentarea principalelor locaşe de cult creştine”.

Vladimir-Alexandru Bogosavlievici este profesor de istorie la Colegiul Naţional „George Bariţiu”.

Autor de volume

• Clujul văzut şi nevăzut (Premiul pentru prezentarea şi promovarea  Clujului în cadrul Anului Editorial 2014 Carte şi Presă Clujeană, ediţia a IX-a, în organizarea Bibliotecii Judeţene „Octavian Goga” Cluj);

• Cluj 700 (- Premiul pentru prezentarea şi promovarea  Clujului în cadrul Anului Editorial 2016 Carte şi Presă Clujeană, ediţia a XI-a, în organizarea Bibliotecii Judeţene „Octavian Goga” Cluj);

• Re-descoperim Clujul (vol. 1 şi 2),

şi al cărţilor apărute în seria de autor „Explorăm Clujul istoric”, editura Arcadia Media:

• Bogo şi elevii de la Colegiul Naţional „George Bariţiu” (vol 1, 2020);

• FELFEDEZZÜK A TÖRTÉNELMI KOLOZSVÁRT – BOGO ÉS TANíTVÁNYAI, „George Bariţiu” FŐGIMNÁZIUM (2020)

• Oameni, Locuri şi Fapte în Clujul interbelic (2020),

• O istorie povestită a Clujului (2021),

• Bogo şi elevii de la Colegiul Naţional „George Bariţiu” (vol 1-2, 2022)

• Esplorando Cluj e la sua storia – Bogo e gli allievi del Collegio Nazionale ”George Bariţiu” (2023),

• Secvenţe inedite din Istoria Clujului – oraş şi judeţ (2023).

Coautor la: • Poveşti despre Cluj (vol. 1-8, 2015 – 2023).




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate