EVENIMENT
La loc comanda! O parte dintre jucătorii care erau pe lista NEAGRĂ a lui Neagoe ar putea RĂMÂNE la „U” Cluj pe mai departe
Președintele Universității Cluj, Radu Constantea, spune că o parte dintre jucătorii care erau pe lista neagră a lui Eugen Neagoe ar putea rămâne la echipa ardeleană și mai departe de această iarnă.
Înainte de a-și anunța decizia de a pleca de la U Cluj pentru a semna cu CSU Craiova, Eugen Neagoe a întocmit o listă a indezirabililor. Contractul unuia dintre aceștia, Romario Pires, care până nu demult era căpitan, a fost deja reziliat.
Dar ceilalți au în continuare șansa de a rămâne, ținând cont de plecarea iminentă a lui Neagoe.
„Am avut o discuție premergătoare meciului de la Sfântu Gheorghe în care el a stabilit un număr de jucători la care ar dori să renunțe. Noi am mers întotdeauna pe mâna antrenorului, i-am dat credit.
I-a și anunțat după meciul de la Sfântu Gheorghe pe acei jucători că nu se mai bazează pe ei, urmând ca clubul să discute cu jucătorii respectivi și să rezilieze contractul.
E vorba 6 jucători, pe care i-a și anunțat (n.r. – că vor pleca). Nu s-a reziliat cu toți, s-au purtat negocieri în privința clauzelor de reziliere a fiecăruia.
Am blocat momentan discuțiile finale, așteptăm analiza și decizia următorului antrenor”, a precizat președintele clubului, Radu Constantea.
„În 2-3 zile vom anunța antrenorul principal. Sabău este pe listă, nu aș putea spune că în capul acesteia”, a adăugat acesta.
Care sunt cei 5 jucători de la U Cluj salvați
GSP.ro a anunțat încă de pe 18 decembrie, în exclusivitate, lista neagră a lui Eugen Neagoe. Ceilalți 5 jucători pe care „Geană” îi voia dați afară sunt:
– Roberto Romeo (32 de ani, fundaș dreapta italian) – a jucat 9 partide în acest sezon
– Martin Remacle (25 de ani, mijlocaș central belgian) – E împrumutat de la FC Botoșani. Are 15 jocuri, 1 gol și 3 assist-uri
– Ely Fernandes (32 de ani, extremă din Capul Verde, cu cetățenie portugheză) – are 1 gol în 17 meciuri
– Krystian Nowak (28 de ani, fundaș central polonez) – 3 partide în acest sezon
– Ovidiu Horșia (22 de ani, mijlocaș lateral) – A strâns 8 meciuri și un assist în alb-negru.
Sursa: GSP
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






