Connect with us

EVENIMENT

Klaus Iohannis: fermierii vor fi susținuți de Guvern în umbra secetei, iar infrastructura românească va fi modernizată cu fonduri europene

Publicat


Klaus Iohannis, președintele României, a anunțat astăzi o componentă importantă prin care o parte din cei 80 de miliarde de euro oferiți de UE va fi absorbită de România. Astfel, „Planul național de redresare și reziliență” reprezintă o serie de proiecte pe care Guvernul, împreună cu Comisia Europeană, le dezvoltă pentru a întruni eligibilitatea în favoarea atragerii de fondurilor europene. 

„Am avut astăzi o întâlnire cu prim-ministrul Orban și câțiva miniștri implicați în elaborarea planului național de redresare și reziliență. Este planul pe care îț pregătim pentru a atrage fondurile europene negociate acum câteva săptămâni, necesare pentru redresarea economiei. Guvernul lucrează la identificarea proiectelor care vor fi incluse în acest program și, foarte important, este în dialog permanent cu Comisia European pentru ca toate proiectele propuse să fie finanțabile”, a declarat președintele.

Iohannis spune că eforturile guvernului se concentrează pe infrastructură. Acesta a subliniat faptul că „România are foarte multă nevoie de infrastructură”, amintind autostrăzile și căile ferate. Președintele a amintit fermierii, menționând că aceștia vor fi susținuți de guvern.

„Pentru a veni în sprijinul lor (n.r. fermierilor), guvernul a prevăzut la rectificarea bugetară, fonduri substanțiale fermierilor afectați de secetă. Al doilea punct important, este reprezentat de proiecte europene care vin să prevină astfel de situații. În acest fel este important de știut că lucrăm la niște proiecte care vizează irigații, combaterea secetelor, combaterea deșertificărilor, în general proiecte care să înlesnească munca fermierilor.”

 




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate