EVENIMENT
Kelemen: UDMR sprijină, în Senat, inițiativa USR de organizare a unui referendum privind modificarea Constituției
UDMR va sprijini, în Senat, inițiativa cetățenească USR, ”Fără penali în funcții publice”, care prevede organizarea unui referendum de modificare a Constituției.
Kelemen Hunor a declarat azi la Cluj-Napoca la ședința CRU, că actuala coaliție guvernamentală nu este una simplă, fiind una stabilă și operațională, o coaliție mare care dispune de o majoritate mare în Parlament.
”Atunci când am lansat coaliția, am spus că, având o asemenea majoritate, ar trebui să modificăm și Constituția”, a spus Kelemen.
El a precizat că Uniunea susține modificarea Constituției, dar, în actualul context, cauzat de războiul din Ucraina, nu o prezintă în fiecare zi.
”Nu renunțăm la acest lucru. Oricum se va organiza un referendum de modificare a Constituției pentru că USR are un proiect de modificare a Constituției – Fără penali în funcții publice, care a trecut de Camera Deputaților. Iar când Senatul va include pe ordinea de zi și noi vom sprijini acest referendum și cred că și ceilalți colegi din Senat.
Deci, oricum se va organiza un referendum de modificare a Constituției”, a precizat Kelemen.
Liderul UDMR crede că USR vrea să arunce referendumul în campania electorală deoarece astfel de acțiuni politice au loc înaintea unor alegeri.
”Alegerile următoare vor fi europarlamentarele, în mai 2024. Trebuie să fim în stare să formulăm obiective pe termen lung, nu trebuie să ne concentrăm exclusiv pe rezolvarea problemelor cotidiene.
Oamenii vor spriji partidele politice dacă văd că, pe lângă rezolvarea problemelor zilnice, partidele reprezintă eficient și interesele oamenilor, interesele întregii țării”, a explicat președintele UDMR.
USR a strâns pentru inițiativa cetățenească ”Fără penali în funcții publice” un milion de semnături, proiectul fiind adoptat de Camera Deputaților în iulie 2020.
Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






