Connect with us

ACTUALITATE

ISU–SMURD va avea o nouă subunitate la Țaga. Investiția se ridică la peste 8 milioane de lei

Publicat


Unitate ISU la Țaga

Consiliul Județean Cluj a emis certificatul de urbanism necesar construcției unei noi subunități ISU–SMURD în comuna Țaga. Punctul de intervenție va deservi întreaga zonă și va reduce semnificativ timpul de reacție în caz de urgență.

Primarul comunei, Romulus Mîrza, spune că investiția, care ar putea depăși 8 milioane de lei, reprezintă un proiect mai vechi pe care își dorește să îl realizeze, mai ales că Țaga a început să se repopuleze.

Subunitate ISU–SMURD nouă pentru comuna Țaga și localitățile vecine

Viitorul sediu va deservi toate cele cinci sate din comuna Țaga, dar și localitățile învecinate, cum ar fi Buza, Geaca și Sânmartin, conform primarului Romulus Mîrza.

„Acum va trebui să obținem autorizația de construcție, iar apoi vom încerca să obținem finanțare. Aceasta se ridica la 8 milioane de lei în momentul în care am făcut proiectul”, a declarat pentru Cluj24.ro primarul din Țaga.

Romulus Mîrza a mai precizat că o astfel de subunitate este necesară, având în vedere că intervențiile în caz de incendiu sau accidente, de la cel mai apropiat punct de intervenție, durează aproximativ 35 de minute.

Unitatea va deservi mai multe comune din nord-estul județului

Subunitatea ISU–SMURD va avea o suprafață construită de 474,22 metri pătrați, pe două niveluri, și va fi amplasată pe un teren de aproximativ 1.600 de metri pătrați. Aceasta va fi dotată cu toate echipamentele necesare intervențiilor de urgență și va fi operată de pompieri, paramedici, dispeceri și personal administrativ, au precizat reprezentanții CJ Cluj.

Serviciul SMURD din Țaga va funcționa în regim permanent, 24/7, pentru a asigura primul ajutor pe raza comunei și în întreaga zonă nord-estică a județului Cluj.

„Este un proiect important destinat creșterii siguranței bunurilor și a vieții clujenilor din această zonă a județului. După ce l-am avizat în Comisia de Urbanism a instituției, proiectul face, iată, pași concreți în vederea obținerii autorizării de execuție a lucrărilor. Ne dorim ca această investiție să se realizeze într-un timp cât mai scurt, astfel încât timpul de intervenție în zonă al echipajelor să fie semnificativ redus”, a declarat Alin Tișe, președintele CJ Cluj.

În prezent, în județul Cluj funcționează 13 puncte de intervenție ISU–SMURD, în localitățile Cluj-Napoca, Dej, Gherla, Turda, Câmpia Turzii, Huedin, Aghireșu, Băișoara, Gilău, Florești, Mociu și Jucu.

O nouă subunitate este deja în construcție în comuna Chinteni.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate