EDUCATIE
ISJ Cluj: Interviu de o oră la concursul pentru directori de unități de învățământ

În perioada 16 noiembrie – 2 decembrie 2021, Inspectoratul Școlar Județean Cluj organizează proba de interviu din cadrul concursului pentru ocuparea funcțiilor vacante de director și director adjunct în unitățile de învățământ preuniversitar de stat, din județul Cluj
În vederea susținerii probei de interviu pentru cele 293 de funcții vacante de director/ director adjunct au fost înregistrate 328 de opțiuni exprimate de către candidații care au obținut minimum nota 7 (șapte) la proba scrisă din cadrul concursului.
Înscrierea la concurs și evaluarea dosarelor de înscriere s-a realizat în perioada 15-29 septembrie 2021, iar prima probă din cadrul concursului, proba scrisă, s-a desfășurat în data de 15 octombrie 2021.
În perioada 16 noiembrie – 2 decembrie 2021, Inspectoratul Școlar Județean Cluj organizează cea de-a doua probă din cadrul concursului, proba de interviu, în conformitate cu metodologia de concurs și cu procedura operațională de organizare, desfășurare și evaluarea acestei probe.
Comisia de organizare de la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Cluj a întocmit graficul privind desfăşurarea probei de interviu pentru fiecare unitate de învăţământ preuniversitar de stat, din judeţul Cluj.
Interviul durează o oră
Durata probei de interviu este de 60 de minute pentru fiecare candidat, structurată astfel:
- a) I_Susținerea prezentării candidatului și a strategiei de dezvoltare a unității de învățământ ( maximum 25 minute);
- b) II- Pregătirea și prezentarea modalității de rezolvare a situației problemă ( maximum 20 de minute);
- c) III_Rezolvarea sarcinii de lucru repartizată pentru evaluarea competențelor digitale
( maximum 15 minute).
Sunt declarați admiși la proba de interviu candidații care obțin cel puțin 7 puncte.
Strategii inovatoare
„Proba de interviu este foarte importantî pentru evaluarea competențelor manageriale ale candidaților care doresc să ocupe o funcție de director/director adjunct al unei unității de învățământ. În cadrul acestei probe, candidatul prezintă o strategie de dezvoltare a unității de învățământ și rezolvă un studiu de caz cu care se poate confrunta, în funcție de specificul unității de învățământ.
Acesta poate viza intervenția în cazurile de violenţă în spaţiul şcolar/ bullying, măsuri luate pentru creșterea rezultatelor elevilor, pentru o bună integrare profesională a cadrelor didactice debutante în colectivul unității, pentru reducerea absenteismului și asigurarea egalității de șanse, pentru colaborarea cu autoritățile locale, operatorii economici, parteneri în efectuarea stagiilor de pregătire practică a elevilor etc.
Eu îmi doresc ca toți colegii participanți la concurs să vină cu strategii inovatoare pentru dezvoltarea unităților de învățământ în următorii patru ani și le urez tuturor succes în prezentările pe care le vor face. Doresc, de asemenea, să mulțumesc public cadrelor didactice din mediul universitar clujean, care au acceptat să facă parte din comisiile de evaluare de la proba de interviu și să le asigur de aprecierea și prețuirea instituției noastre pentru disponibilitatea de colaborare!”. a declarat Marinela Marc, inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Cluj.
Rezultatele finale, în decembrie
Afișarea rezultatelor din cadrul probei de interviu, precum și a rezultatelor finale se va realize prin anonimizarea datelor cu caracter personal, în baza unui cod unic comunicat fiecărui candidat.
Potrivit calendarului official publicat de către Ministerul Educaţiei, pe data de 13 decembrie 2021 candidaţii declaraţi admişi pentru mai multe funcţii sau unităţi de învăţământ pentru care au susținut proba de interviu îşi vor exprima opţiunea/ alegerea pentru una dintre funcţiile pentru care au fost declaraţi admişi, urmând ca pe data de 17 decembrie 2021 să fie validate rezultatele finale.
În perioada 20- 22 decembrie 2021 se vor emite deciziile de numire a directorilor/ directorilor adjuncți care vor intra învigoare, începând cu data de 10 ianuarie 2022.
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

ACTUALITATE
Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii.
Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.
Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.
Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.
Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.
Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.
”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.
Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.
De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.
Dosar retrimis procurorului
Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.
S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.
Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.
Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Deputații și senatorii României au votat, miercuri, legea bugetului de stat pe 2025. Au fost 254 de parlamentari care au votat „pentru” și 192 care au votat „împotrivă”.
În urma dezbaterilor din Plenul reunit, a fost votată legea bugetului de stat pe 2025.
Au fost 254 de voturi „pentru” și 192 de voturi „împotrivă”.
Bugetul de stat pentru anul 2025 a fost ADOPTAT în Parlament
Premierul Marcel Ciolacu a spus, despre bugetul de stat din anul 2025, că unii spun că bugetul este optimist, alții că este de austeritate, „dar este un buget de dezvoltare”. În timpul discursului, din sală s-a strigat „demisia”.
„Vreau să dau câteva explicații generale despre modul în care am construit bugetul pe 2025, anticipând și o serie de critici care vor veni sigur și azi. Sunt două mari atacuri împotriva acestui buget – în mod paradoxal, aflate în totală antiteză una față de cealaltă. Unii spun că este un buget de austeritate. Ceilalți spun că, dimpotrivă, este un buget optimist și că statul cheltuie prea mult. Austeritate înseamnă ce s-a făcut în 2010: s-au tăiat salariile bugetarilor și pensiile, s-a mărit TVA-ul și s-au luat bani cu împrumut de la FMI.
Noi nu ne atingem de veniturile aflate în plată ale românilor. Nici la pensii, unde anul trecut a existat o creștere medie de 40%, nici la salarii unde a existat o majorare anuală de aproape 25%. Nu creștem TVA, fiindcă am lovi în nivelul de trai al populației, în special al celor cu venituri mici. Și nu avem nevoie de banii FMI, folosim fonduri europene și bani din PNRR”, a declarat Marcel Ciolacu.
Premierul a mai spus că bugetul are cea mai mare alocare de resurse din finanțări europene de la aderarea europeană, investiții majorate la 150 de miliarde de lei pe an, bani în plus pentru spitale și servicii medicale, pentru educație, pentru dezvoltare regională și pentru infrastructură.
„Am câștigat o fereastră uriașă de timp pentru a ne dezvolta țara”
„Să trecem la cealaltă critică – bugetul este prea generos cu cheltuielile. Am auzit un cunoscut om de afaceri care spunea că bugetul țării ar trebui să fie sinonim cu cel al unei firme, să nu ai costuri mai mari decât veniturile. Adică, dacă ai deficit bugetar este ceva rău. Este o abordare extrem de simplistă, care nu ține cont de realitățile țării și mai ales, de contextul economic de dezvoltare în care se află România.
Nu există stat european modern care să nu se fi dezvoltat, ca și noi, făcând deficite bugetare semnificative. Spania, Italia, Franța, Portugalia, Belgia sau Grecia și alte țări moderne ale continentului au cheltuit masiv – și nu doar din bani europeni. Dacă ne uităm la gradul lor de îndatorare publică și îl comparăm cu al României, suntem la jumătate din ponderea lor! Iar 2025 și 2026 sunt anii de vârf ai dezvoltării noastre – aceasta este adevărul acceptat de partenerii din Comisia Europeană prin Planul Bugetar Structural.
Am câștigat o fereastră uriașă de timp pentru a ne dezvolta țara, 7 ani, și am de gând să o folosesc la maximum, în același timp cu a onora la virgulă angajamentul luat în fața Comisiei de a reduce deficitul și a ne încadra în 7% din PIB”, a adăugat premierul.

Universitatea Cluj a jucat, miercuri seara în Bănie, cu Universitatea Craiova, o partidă contând pentru etapa a 25-a a Superligii de fotbal. Oltenii erau pe locul 5, cu 39 de puncte, în timp ce clujenii ocupau fotoliul de lider cu 44 de puncte. După un meci în care au dominat însă fără să marcheze, cu un penalty ratat și un om în minus, clujenii au pierdut cu 1-0, gol marcat de Mitriță (min.10 – pen.).
Echipele de start:
Craiova: L. Popescu – Mora, Maldonado, Zajkov, Bancu – Cicâldău, Screciu, Houri – Baiaram, Safira, Mitriță
Rezerve: Lung, M. Stoian, Gaspar, Ndong, Păcurar, Căpățînă, Mekvabishvili, Iago, Oshima, Bană, Barbu, Lukic
Antrenor: Mirel Rădoi
Universitatea Craiova – „U” Cluj, 1-0. Clujenii au jucat aproape o repriză în 10 oameni
„U” Cluj: Gertmonas – Oancea, Masoero, I. Cristea, Chipciu – Artean, Simion – Bic, Nistor, Thiam – Blănuță
Rezerve: Lefter, Van der Werff, Mitrea, Lasurea, Codrea, Rață, Oaidă, Silaghi, Bota, Opriș, Bettaieb
Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău
Stadion: „Ion Oblemenco”
Arbitru: Iulian Călin (Ștefănești)
A1: Orbuleţ Mircea (Bucureşti)
A2: Bîrdeş Romică (Piteşti)
Arbitru VAR: Costreie Sorin (Voluntari)
Arbitru AVAR: Ghinguleac Radu Adrian (Bucureşti)
Clujenii încep sus partida, făcând un pressing care încurcă intențiile de construcție ale oltenilor. Atâta doar că, la primul contraatac mai susținut, Gertmonas îl faultează în careu pe Safira. Mitriță execută penalty-ul acordat cu VAR și înscrie pentru 1-0.
„U” Cluj are posesia și construiește temeinic. Presiunea pe careul lui Popescu crește pe măsură ce se apropie finalul de repriză. În min.42, Artean e călcat în careu și Călin acordă penalty după consultarea VAR-ului. Nistor execută în min.44 și ratează. Ulterior, urmează o serie de șuturi spre poarta lui Popescu, apărarea Craiovei e haotică însă mingea nu vrea să intre în poartă nici după două intervenții hazardate ale lui Popescu.
Repriza a doua a fost un iureș la poarta lui Popescu. Din păcate, pripeala a făcut ca scorul să nu se modifice. Cu un Blănuță apatic, un Artean total ineficace și un Bettaieb din alt film, în ciuda circulației bune a mingii, clujenii n-au reușit să înscrie.
Colac peste pupăză, din min.54 „U” Cluj rămâne în 10 oameni, Cristea primind al doilea galben. Mizând totul pe atac, clujenii au fost surprinși de câteva ori pe contraatac însă oltenii au ratat cu nonșalanță din poziții perfecte. Deși erau în inferioritate, cei de la „U” Cluj au dominat finalul de partidă, însă fără gol.
În urma acestui rezultat, clasamentul se strânge în partea lui superioară. FCSB are ocazia să treacă pe primul loc în cazul în care învinge, joi, pe Petrolul.
Notele Cluj24:
Gertmonas 6 – Oancea 6, Masoero 7, I. Cristea 7, Chipciu 7 – Artean 5, Simion 6 – Bic 7, Nistor 6, Thiam 7 – Blănuță 5, Van der Werff 6, Silaghi 6, Bettaieb 5

O pană de curent a lăsat în beznă, miercuri seara, mai multe străzi din cartierul clujean Mănășturi. Conform Electrica Distribuție, avaria care a produs pana de curent va fi rezolvată în maxim o oră.
Străzile afectate de pana de curent:
EVENIMENT
Aris Salonic – U-BT Cluj, 74-89. Clujenii, pentru al doilea an la rând în faza ELIMINATORIE a competiției

U-Banca Transilvania a jucat, miercuri seara în Grecia, cu Aris Salonic, cel mai important meci de până acum, în actualul sezon. Pentru a se califica în play-off-ul BKT EuroCup, clujenii trebuiau să învingă echipa elenă. După un meci bun, mai ales spre final, clujenii au învins cu 89 la 74, asigurându-și pentru al doilea an la rând calificarea în faza eliminatorie a competiției.
Aris era pe ultimul loc în grupă, a câștigat doar trei partide, în timp ce U-Banca Transilvania are un bilanț de nouă rezultate pozitive și alte opt eșecuri. Drept urmare, alb-negrii se situează pe locul cinci, la egalitate cu JL Bourg și Umana Reyer Veneția. În tur, U-Banca Transilvania s-a impus în fața lui Aris Salonic cu scorul de 87-79.
Aris Salonic – U-BT Cluj, 74-89. Clujenii, pentru al doilea an la rând în faza ELIMINATORIE a competiției
„Evident că toată lumea știe care este miza acestui meci. Pentru noi este foarte important să ne concentrăm pe ceea ce avem noi de făcut, nu neapărat pe rezultatul meciului. Trebuie să stăm ancorați în prezent și să ne facem treaba cât mai bine cu putință. Vom lua posesie cu posesie, să ne dăruim și să avem mentalitatea de învingători. Adam Mokoka este în continuare incert, dar a venit Patrick Richard cu noi. A intrat la antrenamente cu echipa, evident că nu este în formă. Probabil că nu îl voi folosi, însă e unul dintre jucătorii care ajută extrem de mult, chiar și prin prezența sa”, a declarat înaintea partidei Mihai Silvășan, antrenor U-Banca Transilvania.
U-BT Cluj-Napoca și-a asigurat pentru al doilea an la rând calificarea în faza eliminatorie din EuroCup. Campioana României va juca în optimile de finală ale competiției, după ce a încheiat grupa cu un bilanț de 10-8. Această performanță a fost posibilă datorită victoriei din meciul cu Aris Salonic. După un start greoi, „studenții” s-au redresat și s-au impus cu scorul de 89-74.
U-BT Cluj-Napoca: Zavier Simpson, DJ Seeley, Karel Guzman, Gediminas Orelik, Zach Hankins
Aris Salonic: Sharife Cooper, D’Moi Hodge, Darrall Willis, Joshua Roberts, LJ Figueroa
Foto: Arhivă