EDUCATIE
IȘJ Cluj face verificări la Transylvania College, după ce un părinte a acuzat-o pe directoare de presiune și abuz
Inspectoratul Școlar Cluj a început verificări la Transylvania College, instituție privată de învățământ, după ce antreprenorul clujean Sergiu Biriș, a făcut câteva acuzații grave la adresa instituției.
Acesta a vorbit despre presiuni, clauze abuzive și șantaj emoțional practicat de conducerea școlii, lucru care i-ar fi determinat familia să-și retragă cei doi copii, după mai mulți ani în care au fost elevi la unitatea de învățământ.
IȘJ Cluj face verificări la Transylvania College
Una dintre problemele ridicate de Sergiu Biriș este aceea că Ruxandra Baciu, proprietara școlii, ar fi început să țină „sesiuni de coaching” elevilor din clasele mari, deși nu are acreditare de psiholog sau formare educațională oficială. Antreprenorul a mai arătat că, Transylvania College promovează ideologia wokeness, care ”transformă orice situație minoră de conflict într-un caz de bullying – inclusiv gesturi sau ironii”.
După ce aceste probleme au fost expuse de Sergiu Biriș în spațiul public, IȘJ a decis să facă verificări.
„Am numit o echipă de inspectori să verifice ce s-a întâmplat. Dacă lucrurile s-au petrecut așa cum s-a spus, nu este în regulă.
Pe noi ne interesează dacă există nereguli din punct de vedere etic, dacă acele ore de dezvoltare personală sunt în curriculum, cine le predă și dacă este abilitat să le facă”, a declarat Marinela Marc, care a precizat că, în rest, este vorba despre o relație contractuală între școală și părinte.
Precizăm că redactorii Cluj24.ro au cerut un punct de vedere din partea reprezentanților Transylvania College pe acest subiect încă de marți, însă nu a fost transmis niciun răspuns pănă acum.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






