EVENIMENT
INTERVIU. Jozsef Varadi (CEO Wizz Air): România, o piață strategică. Investim 300 de milioane euro să evităm anulări de zboruri
Jozsef Varadi a înființat compania aeriană Wizz Air în urmă cu 20 de ani la Budapesta și a reușit să o transforme într-una dintre cele mai importante din Europa pe segmentul low-cost, un concurent serios pentru mai consacratele Ryanair și EasyJet.
Într-un interviu pentru Cluj24, Varadi, care este CEO al Wizz Air, a povestit de ce a pariat în 2003 pe low cost și a arătat importanța României pentru compania pe care o conduce. De asemenea, a anunțat ce investiții face Wizz Air în țara noastră pentru a nu se mai înregistra zboruri anulate sau întârziate.
Rep: Dle Varadi, de ce ați pariat pe low cost în 2003, când ați înființat compania Wizz Air?
J.V: A fost foarte clar la acea vreme că transportul aerian din Europa de Est este în schimbare, iar segmentul low cost câștiga tot mai mult teren în SUA în cadrul unor companii, dar și în Europa, prin Ryanair și EasyJet. Deci a devenit foarte clar că acesta este viitorul pentru că moștenirea în ceea ce privește călătoriile nu este să servești clasele privilegiate, ci pasagerii să poată să vadă lumea pe parcursul vieții lor și să li se asigure condiții de zbor.
Dar pentru asta era nevoie de infrastructură. Așa cum puteți vedea acum, jumătate dintre călătorii din Europa folosesc companii aeriene low cost.
Rep: Vă gândeați atunci că în 20 de ani compania se va afla acolo unde este acum? Ce scria în planul Wizz Air din 2003 despre anul 2023 și dacă realitatea v-a întrecut așteptările?
J.V: Nu cred că aveam în 2003 planuri pe 20 de ani, cu siguranță aveam un plan pe 5 ani. Dar cred că aveam așteptări în ceea ce privește recunoașterea nevoilor clienților care doreau să călătorească la prețuri mici, și care, probabil, sunt mai mari astăzi, în termen de volum, de scară.
Când am început, am început doar pe piețele din Polonia și Ungaria, iar acum operăm baze în 16 țări, din Europa, din Orientul Mijlociu, cum ar fi Abu Dhabi. Dar trendul în ceea ce privește apetitul pentru a călători a fost mai mare decât ne așteptam. Ce s-a îmtâmplat în Polonia și Ungaria ne-a arătat cît de departe putem merge. Deci, probabil, această dezvoltare este mai mare decât ne-am așteptat.
Rep: Care este secretul dezvoltării unei companii aeriene est-europene care concurează cu companii din Vest mult mai vechi pe piață, cum sunt Ryanair și EasyJet?
J.V: Cred că, în primul rând, am creat modele din ceea ce se cunoștea deja și le-am rafinat, fiind noi pe piața low cost. Ne-am concentrat foarte bine, și, venind din Europa de Est, înțelegem piața din această zonă și astfel am devenit puternici, am atins un nivel competitiv.
A fost o combinație între cele două și, astfel, am devenit o forță puternică pe această piață.
Piață strategică
Rep: Cât de importantă este piața din România pentru Wizz Air?
J.V: Este foarte importantă, România este un partener strategic pentru noi, este una dintre cele mai mari piețe. Avem peste 50% din cota de piață în România, creștem,și ne dezvoltăm, acoperim întreaga țară. Este, în mod absolut, o piață strategică.
Rep: Care sunt planurile pentru România în 2024 și în anii următori?
J.V: Vom continua să aducem mai multe aeronave, să angajăm mai multe persoane, să creăm mai multe locuri de muncă, să oferim noi rute și mai multe locuri low cost pentru cei care vor să zboare din România sau să vină în România. Este un proces continuu.
Rep: În ceea ce privește baza Wizz Air de la Cluj, ce planuri de extindere aveți? Să aduceți noi avioane, să deschideți noi destinații?
J.V: Cred că, deocamdată, am pus pe pauză pentru că avem inspecții la motoarele avioanelor și trebuie să vedem cum se finalizează acest program înainte de a continua. Pe termen scurt și mediu, interesul nostru este să ne dezvoltăm la Cluj.
Rep: Cota de piață a Wizz Air în România depășește 50%. Cât vă așteptați să ajungă anul viitor și cum vă veți atinge obiectivul?
J.V: Avem o cotă de piață de 54% în România, dar ținta noastră nu este de a măsura această cotă de piață. Este importantă, dar mai important este performanța financiară, să avem o afacere bună, să continuăm să satisfacem nevoile pieței, care se reflectă în preferințele publicului.
Wizz Air în 2030
Rep: Unde vedeți Wizz Air peste 20 de ani?
J.V: Avem o comandă de 450 de avioane care trebuie livrate până în 2030, deci avem un puternic angajament pentru creștere până atunci. Vom avea în 2030 o flotă de 500 de avioane, 170 de milioane de pasageri transportați pe an și 20.000 de angajați, ceea ce înseamnă de 3 ori mai mult decât înseamnă Wizz Air acum.
Rep: Wizz Air s-a confruntat recent cu critici ale pasagerilor români, nemulțumiți de numeroasele zboruri întârziate sau anulate cu care s-au confruntat. Care a fost cauza acestor probleme și ce soluții aveți pentru a preveni, pe viitor, situații similare?
J.V: Ceea ce s-a întâmplat a fost pe perioada verii, unde am avut anulări semnificative de zboruri. Situația s-a datorat unor probleme externe, la care nu ne-am așteptat și nu am fost pregătiți pentru ele.
Am ajuns să nu mai avem timp pentru zboruri pe parcursul zilei și au fost anulate la final. Am luat o decizie semnificativă să investim 300 de milioane de euro în operațiuni, să avem mai multe aeronave și să avem mai multe echipaje de cabină, pentru a evita anularea zborurilor. După cum se vede, în luna septembrie nu am mai avut nici măcar un singur zbor anulat în România, deci ne-am invățat lecțiile.
Rep: Ce puteți îmbunătăți pe partea de comunicare cu pasagerii români, în cazuri de zboruri întârziate sau anulate, în condițiile în care aceștia reclamă că nu primesc informații când sunt astfel de probleme și nu au la dispoziție un număr de telefon unde să sune?
J.V: Am creat mai multe capacități de call center, avem 3, iar acum avem 5, pentru a ne asigura că sunt accesibile pentru călători. Dar cel mai important este să investim pentru a ne asigura că nu mai avem zboruri anulate, deci nu va mai exista niciun motiv pentru pasageri să sune la call center.
Dar dacă totuși sună, acum avem o capacitate mai mare, deci un acces mai bun.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






