Cancer. Una dintre principalele cauze de deces în lume. O boală teribilă, la auzul căreia toată lumea ciuleşte urechile. O boală tot mai des întâlnită. Şi un verdict ca un trăznet. O sentinţă definitivă, uneori. Alteori, amânată. Dar există şi numeroase cazuri de vindecare. Da, cancerul este vindecabil. O boală care se pare că există de când e omul. Dar îl fac şi animalele. Nu toate. Rechinii, de exemplu, s-au adaptat. Încă se ştiu puţine despre cancer. Dar, tot mai multe. Şi, poate că, la un moment dat, va putea să fie ţinut sub control. Despre ce este cancerul, din ce cauze apare şi ce se poate face, explică un specialist, prof. dr. Patriciu Achimaş-Cadariu, directorul medical al Institutului Oncologic din Cluj-Napoca.

Cancerul apare tot mai des

Reporter: Conduceți unul dintre cele mai bine cotate institute de oncologie din țară, sunteţi, de multă vreme, specialist în domeniul oncologic. Ce este până la urmă cancerul? În esenţă, o înmulţire necontrolată de celule?

Patriciu Achimaş: Absolut corect. E vorba despre o situație patologică care apare din ce în ce mai frecvent, și vârsta este principalul factor de risc, deoarece, pe măsură ce îmbătrânim, acumulăm mutații în organism, care pot să conducă la această boală. Cum apar aceste mutații?

Sunt multipli factori de risc. Spunem că această boală, cancerul, este multifactorială. Factori fizici, chimici, infecțioși, pe care îi acumulăm în timpul vieții. Câteva exemple: acolo unde știm care este cauza… Fiindcă pacienții ne întreabă care este cauza bolii mele, și frecvent nu știm să le dăm un răspuns exact. Știm, de exemplu, cancerul de col este provocat de infecția cu anumite subtipuri ale virusului HPV. Deci, știm că o parte dintre aceste boli sunt infectioase. La fel, virusul hepatitei B poate să dea cancer hepatic.

Știm că anumiți factori fizici, radiațiile pot să provoace cancer și recomandăm ca vara, lumea să se ferească de soare, deoarece radiațiile ultraviolete pot să provoace cancer de piele. Și astfel de exemple ar mai putea să fie. O categorie specială, suntem întrebați dacă se transmite în familie. Știm că există și această variantă a unor cancere care se transmit, dar procentul lor nu depășește 10-15%. Iar restul sunt date de multipli factori din jurul nostru, din interiorul organismului nostru, combinați factori infecțioși cu factori fizici, chimici, care pot să provoace acest cancer.

Cu siguranță, având în vedere că omul este o specie apărută relativ recent în istoria pământului, deocamdată nu avem o variantă de a eradica această boală. Ea va apărea în continuare și se pare că apare tot mai mult.

Organismele, la un moment dat, se adaptează la condițiile de mediu și pot să ajungă să-și creeze factori de protecție sau mecanisme de reparare ale bolii. Dar deocamdată este o boală pe care o vedem frecvent și o vom vedea tot mai frecvent. Estimările ne arată acest lucru.

Anumite gene sunt responsabile de apariția anumitor cancere

Rep: V-aş ruga să reveniţi la cancerul care se poate transmite în familie, ereditar. E obligatoriu să se transmită ereditar? Sau există doar o predispoziţie, nu?

PA: Aşa este. Știm că anumite gene sunt responsabile de apariția unor anumite cancere. Care uneori se și pot grupa. Un exemplu este cel pe care îl legăm de o actriță celebră, Angelina Jolie. Acele gene și mutațiile de pe anumite gene fac ca la aceste persoane să apăra foarte frecvent cancere de sân și de ovar. Poate asociate, poate numai unul dintre ele. Din totalitatea cancerelor la sân sau din totalitatea cancerelor ovariene aceste paciente reprezintă un maximum de 10-15%.

Dar, la fel, putem găsi și alte asocieri care cuprind cancerul de colon cu cancerul de endometru și alte tipuri de cancere. Aşa cum aţi precizat, sigur, există o predispoziție din existența acestei gene mutante care poate să se exprime sau poate să nu se exprime. În funcție de fiecare tip de genă și de fiecare tip de mutație, exprimarea aceasta poate să se întâmple mai frecvent sau mai puțin frecvent. Dar atunci când există un risc semnificativ, deci procentual mare, poate să existe chiar și recomandarea de chirurgie profilactică. Cum, din nou, a existat acest celebru exemplu.

Perturbări în mecanismul de replicare a celulelor

Rep: Dar ce fac celulele respective, care produc cancerele, deviază e la programul lor genetic?

PA: Exact. Aproape toate celulele, în organismul nostru, se schimbă. Îmbătrânesc, mor, apar altele noi. În acest proces, din exterior sau din interior apar acești factori care pot să perturbe mecanismul acesta de replicare a celulelor. În același timp, organismele noastre au şi mecanisme de corecție a variantelor anormale. Dar, uneori, aceste mecanisme pot să fie afectate. Sau, uneori, replicarea poate să fie afectată. Şi, atunci, ajungem în astfel de situații.

Cu cât trăim mai mult, evident, suntem bombardați de tot mai mulți factori din aceștia care pot să afecteze mecanismele anterior menționate. Deci, riscul de apariție, în afară de cancerele transmise genetic, creste odată cu înaintarea în vârstă.

Ştim să acționăm pe anumite mutaţii ale unor gene; ajungem la medicina personalizată, probabil că acesta este viitorul

Rep: Cunoaștem destul cancerul?

PA: Cunoaștem foarte puțin despre aceste lucruri.

Rep: O să ajungem să-l stăpânim, să-l controlăm?

PA: E o întrebare la care răspunsul nu e unul simplu. Cunoaştem foarte multe lucruri despre el. Dacă acum câteva zeci de ani, tratam absolut empiric lucrurile -chirurgia fiind până la apariția radioterapiei, singura modalitate de tratament-, pe urmă sigur că a apărut radioterapia și ulterior s-au descoperit şi substanțele care acționează la nivelul întregului organism, deci tratamentele sistemice. Astăzi, învățam tot mai multe, știm să acționăm ţinit pe anumite mutaţii ale unor gene. Şi ajungem la medicina personalizată. Probabil că acesta este viitorul.

Probabil că viitorul tratamentelor sistemice va arată așa. Vom avea biopsii din tumoră. Biopsii la plural, pentru că mai este o încă o problemă: tumorile nu sunt omogene. În diverse puncte ale unor tumori mari pot sa apăra mutații diferite. Atunci, identificând şi punând cap la cap aceste mutații o să avem niște cataloage, hărți care ne vor indica tratamentul optimal. Sau combinația optimală de tratamente care sa fie țintite pe acele mutații și care sa dea rezultatele cele mai bune.

Lucrurile acestea sunt extrem de mult discutate și mulți oameni își pun speranța în aceste tratamente. Trebuie să vă spun că, din păcate, momentan, acele mutaţii sau această informaţie e  atât de redusă încât uneori la sub 10% din tumori putem să avem şi tratamentul specific pentru acea mutație specifică. Aceste lucruri vor fi dezvoltate.

Cancerul există de când e omul; rechinii s-au adaptat, nu fac cancer

Rep: Cancerul există de când există și omul?

PA: Cu siguranță că există, dar puţine au fost probabil puse în evidenţă. Pe de alta parte, dacă ne uităm în oncologia comparată, o sa găsim câteva explicații. De exemplu, există unele animale care nu fac cancer. Cum ar fi, de pildă, rechinii. Rechinii sunt niște animale care există în forma actuală de sute de milioane de ani. Şi, pe cale de consecință, au reușit să își selecționeze acele mecanisme de corecție, de apărare, astfel încât să nu facă cancer sau să facă extrem de rar.

Există și unele medicamente din cartilaj de rechin, dar aici e jumătate poveste, jumătate sau o mica parte adevăr, fiindcă în cartilajul de rechin există o substanța care teoretic ar putea să acționeze împotriva tumorilor maligne. Această acţiune e dovedită doar în vitro, în laborator, nu pe organism. Dar, chiar şi aşa, dacă ipotetic această substanţă ar funcţiona, ar trebui să luăm câteva kg din acel cartilaj, ca să aibă ipotetic efect.

Deci, deocamdată, rămâne doar o poveste foarte frumoasa. La fel, alte animale. Elefantul are un mecanism de corecție de mult mai multe ori exprimat decât la om. Şi cârtița este un alt animal care face extrem de rar cancer, printr-un alt mechanism la nivel celular.

Factorii favorizanţi pentru cancer s-au aglomerat în ultimii zeci de ani

Rep: Dar nu e un paradox? Spuneaţi despre rechin că, fiind vechi pe pământ, şi-a dezvoltat, în timp, un mecanism de corecţie. Omul este mult mai nou, dar, totuşi, vechi, iar pe măsură ce are mai multă vechime, face tot mai multe cancere.

PA: Da, e o discuţie foarte interesantă. Diferența dintre noi și rechini e de câteva sute de milioane de ani. Ei au câteva sute de milioane de ani, iar noi avem câteva zeci de milioane de ani. Rechinii au evoluat într-un mediu relativ identic, de la mileniu la mileniu. Noi, oamenii, avem aceste câteva zeci de milioane de ani. Dar, dacă ne uitam în istoria umanității, ultima sută de ani ne-a adus mai mulți factori perturbatori decât probabil am avut în tot restul umanității.

Ca factori cunoscuți, înafară de radiațiile ultraviolete, aveam la nivelul alimentelor sărarea și afumarea. Pe acestea le cunoașteam ca fiind factori perturbatori. Dar toţi ceilalţi factori perturbatori s-au înghesuit în ultimele decenii. Cu alte cuvinte, nu am apucat să ne adaptăm atât de repede la ceea ce se întâmplă.

Alte exemple, din sfera cancerelor la femeie. Dacă ne uităm la triburile primitive din Africa sau America de Sud, și la femeile care trăiesc în zonele industrializate. Perioada fertilă este mult mai scurtă, primul ciclu vine mai târziu la femeile din triburi și menopauza vine mai repede. Indicele de masă corporală al acestor femei este mai mic, nu exista obezitate, care, din nou, afectează. Deci, există o serie de explicații de ce la aceste triburi apare mai rar cancerul.

Cancerul este o boală, dar nu unitară

Rep: Din câte ştiu, cancerele evoluează diferit. Unele sunt galopante, în câteva luni, altele pot evolua în mulţi ani. Acest lucru depinde de viteza cu care se multiplica respectivele celule?

PA: Percepția generală e că e o boală cancerul. Este o boală, dar nu unitară. Fiecare organ, fiecare tip de țesut poate să dezvolte alte tipuri de cancer. Chiar și în cadrul aceluiași țesut, același cancer poate să arate diferit. Poate sa fie mai agresiv sau mai puțin agresiv. În spatele agresivității stau acele mutații. La fel cum avem ochi negri sau albaștri, iar de această culoare e responsabilă o anumită genă, și în spatele unei tumori stau niște mutații de genul. Acestea pot să determine caracterul mai mult sau mai puțin agresiv al acelei tumori.

Rep: Se poate vorbi de vindecare în cazul cancerului?

PA: Da. Cred ca este foarte important să spunem cu tărie că, da, cancerul poate să fie vindecat. Şi este vindecabil în stadiile lui incipiente. În aceste stadii, dacă este identificat, poate să fie vindecat și frecvent prin metoda chirurgiei. În stadiile avansate, chiar și acolo putem să obținem vindecări. Dar, dacă nu reușim asta, idealul este de a o transforma într-o boală cronică. Anume, de a-i găsi combinația de tratamente care să prelungească cât de mult viața pacientului. Cum am trata, de exemplu, un diabet, sau o hipertensiune.

Rep: Recidiva ce înseamnă, atunci?

PA: Dacă o definim temporal, în raport cu continuarea de evoluție, înseamnă reapariția cancerului. Înseamnă reapariţia cancerului sau repunerea lui în evidenţă. Fiindcă la nivel celular s-ar putea ca el să fi persistat tot timpul, dar, la un moment dat, vedem o masă care este suficient de mare ca să poată fi observată.

Bolnavul de cancer trebuie să ştie de boală

Rep: Cred că aţi dat multe verdicte… Cum reacționează oamenii care află că au o asemenea boală, cancer?

PA: E un domeniu extrem de complex. Gama e foarte diferită şi depinde foarte mult de pacient și de medic. De ce depinde foarte mult de pacient?! Deoarece aceștia sunt diferiți. Fiecare om are un bagaj cultural diferit, dar și o emotivitate diferită. S-ar putea să existe reacții absolut paradoxale la pacienți care ar putea înțelege extrem de bine ceea ce se întâmpla și să aibă o reacție extrem de negativă. Sau invers.

Aici intervine foarte mult rolul practicianului. De aceea este foarte important să avem și psihooncologi. Dar și medicii și asistentele să știe cum să transmită informația. Sunt reguli. Nu toată lumea se naște cu acest talent, dar se poate învață. Exista reguli prin care e bine să facem informarea pacienţilor. Sunt elemente prin care medicii pot contribui la o mai buna înțelegere a fenomenului și la o adaptare cât mai bună a pacienților la astfel de veşti, care nu au cum decât să creeze anxietate și depresie.

Rep: E mai bine ca bolnavul de cancer să știe sau să nu știe de boală?

PA: E o întrebare extrem de bună, mai ales în contextul nostru. Am trăit-o ca student și cred că există încă locuri în țara noastră în care nu se comunică acest diagnostic. Şi este extrem de greșit. Iar legal este înafara normelor. Pacientul trebuie să își cunoască boala, evident, din multiple motive. O data, cele medicale, pentru a creşte complianța la tratament.

Altfel, de ce ar trebui să faci o operație și chimioterapie dacă nu înțelegi pentru ce… E important și pentru a ști de ce e atât de important să mergi cu tratamentul până la capăt. Dar, dincolo de asta, sunt problemele juridice ale fiecăruia, ce țin de moștenire.

Puterea gândului în lupta cu cancerul

Rep: Poate pacientul să lupte psihic cu boala?

PA: Poate sau trebuie să fie ajutat. Din nou, subliniez importanța psihologilor. Dincolo de psihologi, este important ca întreaga echipa multidisciplinară să vorbească aceeași limba și să conlucreze la această stare de bine pe care ne-o dorim pentru pacienții noștri.

Rep: Se vorbeşte mult de puterea gândului. Ar putea un pacient să lupte cu ajutorul gândurilor lui împotriva bolii? Să se vindece? Sau să o ţină sub control?

PA: Dovezi de acestea sunt greu de obținut. Ar trebui făcute diferite studii prin care să măsurăm în ce măsură la grupuri asemănătoare de pacienți, având aceeași patologie și același status general, în funcție de starea psihică, de nivel de depresie, anxietate, lucrurile stau într-un anumit fel. Nu prea avem astfel de studii. Dar există unele care sugerează acest lucru. Însă metodologia e atât de complexa încât e foarte dificil de a trage concluzii ferme.

Rep: Ați avut cazuri de remisie, inexplicabilă din punct de vedere științific?

PA: Nu, acest lucru nu există. Odată instalat, un cancer progresează. Celelalte, care sunt prezentate ca fiind miracole, intră în categoria ori a greșelii de diagnostic, care apare frecvent, ori în zona șarlataniei, unde diverși indivizi vor să demonstreze că au capacitate de a vindeca această boală.

Dramele sociale cauzate de cancer

Rep: Ce caz v-a impresionat cel mai mult de când sunteți medic oncolog?

PA: Pacienții noștri sunt pacienți pe viață. Se pierde legătura doar în cazuri cum ar fi cele în care se mută în alte orașe şi merg la alţi medici. Altfel, urmărind pacienți de-a lungul anilor, cele mai impresionante cred că sunt dramele sociale care însoţesc această boală. Boala aceasta aduce mari suferințe sociale și evoluția ei o știm. Îi ştim istoria naturală, nu ne place deloc când recidivează, când metastazează, dar acesta este eșecul tratamentelor noastre și limitarea noastră în a înțelege boala sau în a avea capacitatea de a o trata.

Dar când ajungem la problemele sociale, acolo sunt adevăratele drame. Şi le vedem zi de zi din păcate și vedem familii destrămate sau copii abandonați sau alte situații de acest gen. Bătrâni care nu au capacitatea de a se îngriji sau să mai aibă rude care să îi îngrijească. Aici cred că e drama reală.

M-am alăturat unui proiect medical pentru politici de sănătate

Rep: Sunteţi medic oncolog, chirurg oncolog… Ați văzut în societatea românească vreun cancer pe care să-l trataţi? Sau de ce ați intrat în politică?

PA: E frumos spus, dar nu aş extrapola la nivel de societate cuvântul și nici boala. Ar fi o autocritică mult prea dură, cred. M-am alăturat unui proiect medical, dacă doriți, la un grup de profesioniști care își propun să miște ceea ce se poate mișca în acest moment în sistemul de sănătate. Şi să-mi duc mai departe experiența și munca din zona politicilor de sănătate, pe care eu o fac zi de zi, pe care am învățat-o în ultimii 20 de ani.

Rep: Ați făcut un plan de bătaie în ce priveşte activitatea de politician?

PA: Sigur ca dă. Fiecare își face niște calcule și se gândește unde poate să contribuie cel mai mult. Tocmai de aceea, așa cum spuneam și anterior, mă gândesc cel mai mult la zona mea de competenţă. Respectiv, la planul național de cancer, pe care la un moment dat l-am pus pe masă sub forma de proiect, cu o echipa extrem de inimoasă. Dar care poate fi adus la zi și poate să ajute mult pacienții noștri.

În al doilea rând, la sănătatea femeii, prima mea specialitate, care este ginecologia. Dar aici mă gândesc la o abordare mult mai vastă, în care să se îmbine aspectele sociale cu cele de sănătate. Un al treilea punct este medicina primară, de familie, care reprezintă baza piramidei din sistemul de sănătate. Şi care cred că poate să fie mult susținută în acest moment. Fiindcă, altfel, riscăm ca întreaga noastră piramidă să se prăbușească.

CV

Patriciu Achimaş-Cadariu este director medical al Institutului Oncologic din Cluj-Napoca. A fost ministru al Sănătăţii, manager al Institutului Oncologic din Cluj, medic primar Ginecologie Oncologică și Chirurgie Oncologică la acelaşi institute. Este profesor universitar la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Cluj-Napoca.

Printre altele, a făcut specializări şi a activat la Charite, Humbold Universitaet Berlin; Preston, Marea Britanie; Dundee, Scotland; Ulm (Germania), Klinikum rechts der Isar der Technischen Universität München, Germania, Clinica de Ginecologie; Wiesbaden, Germania, Clinica de Ginecologie şi Clinica Ginecologie Oncologică . De asemenea, a fost Președinte la Comisia de Medicină – Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare, Ministerul Educției Naționale. A participat şi a organizat numeroase conferinţe şi congrese de specialitate şi a publicat numeroase studii în ţară şi în străinătate.

(M. Avram)