INTERVIU: Actrița teatrului din Cluj-Napoca, Anca Hanu, câștigătoarea premiului UNITER: „A fost minunat, m-aș bălăci zilnic în frumusețea urărilor dacă aș putea”. Muncă, perseverență, dar și sfaturi pentru tinerii actori

Anca Hanu este actriță la Teatrul Național din Cluj și a câștigat în această săptămână premiul UNITER pentru cea mai bună actriță în rol principal. Ea a vorbit cu cei din redacția cluj24.ro despre pasiunea pentru teatru, cum a ajuns actriță și le-a dat sfaturi actorilor în devenire. Mai mult, a vorbit și despre gala premiilor UNITER și sentimentele pe care le-a trăit.

Cum ați descoperit că aveți pasiunea pentru teatru și cum s-a dezvoltat pe parcurs?

Anca Hanu: Eram la liceu și a venit un domn din Anglia să facă un casting (nu știam că le vremea aia așa îi zice) și avea nevoie de niște copii care să facă figurație într-un musical, Oliver Twist.

A venit la noi la școală, nu îmi aduc aminte exact proba pe care am dat-o, știu doar că m-am trezit că sunt în echipa aceia de copii care urmau să facă acel spectacol.

După aceea am mai făcut încă un spectacol, pe urmă la Cercul Militar din Brașov era o trupă de teatru de amatori și m-am înscris și eu acolo, dar asta târziu, în liceu.

Ați început de tânără această carieră?

Anca Hanu: Da, eu și la grădiniță spuneam poezii și cântam, nu știu ce să zic. Nu am fost la largul meu așa pe o scenă sau să vorbesc în public, nici acum nu sunt.

Ați dezvoltat pe parcurs această pasiune, adică nu era fixat de înainte?

Anca Hanu: Nu, nu, eu am vrut să mă fac muzicolog neștiind ce înseamnă asta, eu am crezut că înseamnă că știi să cânți la toate instrumentele din lume.

Actrița Anca Hanu în stânga

Aveți vreun rol preferat sau care să vi se potrivească extrem de bine?

Anca Hanu: Eu cred că e important să îți placă, nu poți să faci un rol care nu îți place. Este ca și cum renunți la tine și nu îți place de tine deloc.

Când nu îți place de tine deloc în viața cotidiană e altceva, nu știu, că poți să te pedepsești sau să fii supărat pe tine, dar e o responsabilitate de a noastră să ne placă ceea ce facem, nu pot să fac un compromis să nu îmi placă personajul, e greu și să decizi, e deja mult mai mult de lucru să nu îmi placă.

În legătură cu rolul preferat, poate unele îmi sunt mai dragi, îmi plac foarte tare ultimele la care am lucrat, cum e Chirița.

Pe restul sper că încă nu s-a așezat praful, dar toate le iubesc. Există și faza de ură a rolului și a personajului, dar după sine ar trebui să aducă ceva bun. Adică, te urăsc, dar trebuie să te iubesc până la urmă.

Ce înseamnă pentru dumneavostră câștigarea premiului Uniter? Ați avut speranța sau certitudinea că îl veți primi?

Anca Hanu: Certitudinea nu aveam cum să o am, speranțe ai că doar pe ele le ai, eu nu am mințit cu nimic când am spus că nu mă așteptam, în seara de la Gală.

Mă bucur că un spectacol în care se cântă primește o astfel de apreciere la noi în țară. Mă bucur să văd că niște oameni de teatru consideră că spectacolul nostru este un produs teatral foarte bun.

Dincolo de asta, este important, deoarece atunci când câștigi un premiu lumea vine să vadă spectacolul. Din punctul meu de vedere, confirmarea că noi am făcut ceva bun am primit-o din partea oamenilor care au venit să ne vadă.

Acum că ați câștigat premiul cum se raportează lumea la dumneavoastră sau dumneavoastră la lume?

Amca Hanu: Încă nu am luat contact cu publicul, dar am primit foarte multe mesaje de felicitări și la un moment dat simțeam că mi se strică telefonul, că se blochează. Un val de mulțumiri, felicitări, urări frumoase, gânduri. A fost minunat, m-aș bălăci zilnic în frumuseți din acestea, dacă s-ar putea.

Cele mai multe reacții le-ați avut din partea apropiaților?

Anca Hanu: Pentru unii oameni a fost ceva de genul: „noi știam că așa va fi, pentru că noi oricum vă iubim și venim la spectacol”, alții mi-au scris „am venit deja de 9 ori, dar vin și în 4 octombrie să văd piesa”.

Oamenilor le place foarte tare spectacolul și dacă o să trecem de nebunia aceasta și vor putea veni în număr mare în sală noi îi vom aștepta cu drag.

Puteți să dați un sfat pentru actorii în devenire și să le transmiteți ce înseamnă să fii actor?

Anca Hanu: Pe colegii noștri mai tineri i-aș încuraja să încerce, să îndrăznească să facă lucruri. Să aibă curaj și să nu se lase chiar dacă uneori au senzația că nu li se întâmplă nimic, că nu evoluează, există și aceste momente. Nu trebuie să se dea bătuți, nici eu nu m-am dat.

Am avut o perioadă în care nu mi se întâmpla nimic în plus, nu creșteam. Nu e tocmai comodă situația, fiecare lucru pe care l-am făcut, chiar dacă nu a fost un rezultat al unui spectacol extraordinar, am încățat din toate proiectele.

E important să muncim și să înțelegem că fără repetiție și muncă nu se poate face nimic. Chiar dacă suntem talentați nu este suficient. Poți să ai momente de sclipire de câteva ori, dar ele trebuie să fie pe un covor deja așternut de muncă. E cu lacrimi și sudoare, dar e frumos până la urmă.

Ce înseamnă pentru un actor care face parte din teatrul român câștigarea premiului Uniter?

Anca Hanu: Atrage atenția oamenilor care poate nu au fost la Teatrul Național din Cluj să vadă spectacolele. Îi face reclamă omului/actorului în cauză, e o reclamă prin care cumva oamenii devin curioși.

Înseamnă niște oameni în plus pe lângă cei pe care îi avem deja, care sincer nu sunt puțini. Pentru actori asta nu poate să fie decât ceva foarte bun.

În încheiere, actrița ne spune că orice recunoaștere din partea publicului poate face un actor să se simtă mândru. „Senzația de apreciere te poate face să te simți bine, dar să nu te umfi în pene prea tare că după aceea îți pierzi mințile și nu e bine”.

Sursa foto: Facebook Anca Hanu și UNITER