Connect with us

EVENIMENT

Inspectoratul de Stat în Construcții a amendat constructorii blocurilor care se surpă la Valea Gârboului în Florești

Publicat


Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC) a amendat constructorii blocurilor care se surpă la Valea Gârboului, în Florești, după ce locatarii îngrijorați au arătat că drumul de lângă locuințe s-a surpat de mai multe ori.

ISC a precizat pentru Cluj24 că a efectuat controale atât la șantierul blocului de 4 etaje de la nr. 48, cât și la cel de la numărul 52, la ambele constatând neconformități.

La șantierul de pe Valea Gârboului nr. 48, ISC a dispus efectuarea unei expertize pentru lucrările de la fundația blocului, din partea unui expert tehnic atestat.

”Continuarea lucrărilor de construcții aferente structurii de rezistență poate fi făcută numai cu respectarea măsurilor de remediere și consolidare impuse de expertiza tehnică, iar lucrările de remediere se vor executa numai în baza unor soluții elaborate de proiectant, însușite de către verificatorul tehnic atestat și de către expertul tehnic atestat”, precizează reprezentanții ISC.

Potrivit instituției, subantreprenorul structurii de rezistență a imobilului a fost sancționat contravențional, iar ulterior a comunicat îndeplinirea măsurilor dispuse și a declarat continuarea lucrărilor la structura de rezistență conform expertizei tehnice.

La șantierul de pe Valea Gârboului 52, ISC a cerut măsuri urgente de consolidare a taluzului afectat, în baza unei expertize tehnice și a unui proiect de consolidare vizat de către expertul tehnic atestat.

Calitatea lucrărilor de terasamente și de consolidare a taluzului afectat va fi verificată de către un responsabil tehnic cu execuția.

Antreprenorul general a fost sancționat contravențional.

ISC Cluj a cerut elaborarea, în cel mai scurt timp posibil, a expertizei tehnice care va stabili soluțiile ce se impun în vederea întocmirii unui proiect de consolidare a taluzelor create în amplasament.

Inspectorii au primit deja un proiect privind măsurile de primă urgență în vederea asigurării stabilității, preliminar expertizei tehnice finale.

ISC anunță că a informat proprietarii și asociațiile de locatari afectate cu privire la posibilitatea solicității unei expertize tehnice care să arate cum le-au fost afectate imobilele în care locuiesc.

La fața locului s-a deplasat și primarul Floreștiului, Bogdan Pivariu

”Am dispus verificări și o evaluare a situației și aplicarea de sancțiuni pentru cei care se fac responsabili. Am avut o serie de discuții cu locuitorii din zonă și cu beneficiarul proiectului care și-a luat angajamentul ca va face lucrările necesare pentru a înlătura orice pericol. De asemenea, am fost informat că s-a decis în regim de urgență refacerea tuturor lucrărilor pentru a elimina orice potențial viitor pericol și desfășurarea activităților în condiții de siguranță.

De asemenea, am dispus ca în sarcina beneficiarului să intre refacerea întregii porțiuni afectate, ceea ce presupune inclusiv abordarea zonelor de acces, iluminat public, amenajarea parcărilor și a drumului, dar și realizarea colectării apelor pluviale inclusiv de la imobilele din vecinătate”, a declarat atunci primarul Floreștiului, Bogdan Pivariu.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate