ACTUALITATE
Începe Evaluarea Națională la clasa a VI-a. Peste 5.800 de elevi clujeni vor participa fizic la examene
5.844 de elevi din clasele a VI-a din școlile din județul Cluj, vor susține miercuri și joi probele scrise din cadrul Evaluării Naționale, sesiunea mai 2021.
În perioada 12-13 mai 2021, la nivelul județului Cluj, 5.844 de elevi din clasele a VI-a, 4.206 elevi din mediul urban și 1.638 elevi din mediul rural, vor susține evaluările specifice.
Din totalul celor 5.844 de elevi de clasa a VI-a, 2.936 de elevi sunt din municipiul Cluj-Napoca.
Miercuri, 12 mai 2021, elevii vor susține proba scrisă la Limbă și comunicare, iar joi, 13 mai 2021, se va desfășura proba scrisă la Matematică și Științe ale naturii.
Cum se vor desfășura examenele
Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Cluj, probele scrise încep la ora 9.00, iar accesul elevilor în săli este permis până la ora 8.30.
Elevii vor fi așezați câte unul în bancă, în ordine alfabetică, la nivelul aceleiași clase, pentru a evita interacțiunea elevilor din clase diferite.
Pentru elevii claselor a VI-a, timpul alocat elaborării fiecărei lucrări scrise este de 60 de minute, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev.
Toate sălile de clasă în care se vor susține probele scrise din cadrul Evaluării Naţionale la finalul clasei a VI-a, în anul şcolar 2020-2021, au în dotare camere funcționale de supraveghere video și audio.
Examen cu prezență fizică în toate localitățile din județ
Evaluarea Națională la finalul clasei a VI-a, din perioada 12-13 mai 2021, se va desfășura cu prezența fizică a elevilor în unitățile de învățământ preuniversitar, indiferent de rata incidenței din localitate, iar comisiile de la nivelul unităților de învățământ au obligația de a asigura îndeplinirea condițiilor de siguranță sanitară, au mai arătat reprezentanții IȘJ Cluj.
Rezultatele obținute de către elevi la probele scrise se constituie într-o diagnoză de sistem, nu se consemnează în catalogul clasei și nu se afișează, ci se comunică doar fiecărui elev și părinte, în parte.
Evaluarea, importantă după ce elevii au participat la cursuri online o perioadă atât de lungă
„În anul școlar 2020-2021, Evaluările Naționale la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a au fost anulate din cauza pandemiei COVID-19, iar în acest an școlar, după o perioadă atât de mare de predare online, consider că este foartă importantă o evaluare standardizată la nivel național pe ciclurile de achiziții fundamentale.
Este important pentru a vedea în ce măsură copiii și-au însușit conținuturile prevăzute în programa școlară, dar, mai ales, pentru reglarea demersului didactic și elaborarea unor planuri de învățare individualizate, în vederea recuperării decalajelor și atingerii standardelor de performanță”, a declarat Marinela Marc, inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Cluj.
Foto: Arhivă
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






