EVENIMENT
Incendiu azi noapte în Dumbrava! Pompierii au intervenit cu trei autospeciale
Trei autospeciale pentru stins incendii au fost alertate pe parcursul nopții trecute, în jurul orei 22.30, pentru a stinge flăcările care au cuprins o șură și o lemnărie, dintr-o gospodărie din localitatea Dumbrava, comuna Căpușu Mare.
Deși arderea se manifesta generalizat în momentul sosirii la locul solicitării, pompierii au reușit să evite propagarea focului la celelalte anexe și la casa de locuit din gospodărie, care erau lipite de structura care ardea și au desfășurat operațiuni de stingere și înlăturare a efectelor negative ale incendiului pe parcursul a cinci ore.
Nu au fost persoane rănite ca urmare a acestui eveniment și au fost salvate 20 de oi din șura adăpostul de animale, însă au fost mistuite de flăcări cca 70 porumbei și găini.
Din cercetările preliminare se pare că incendiul a pornit, cel mai probabil, de la o defecțiune a instalației electrice a uneia dintre anexele gospodărești.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






