Connect with us

ADMINISTRAȚIE

Primarul din Baciu, acuzat că nu găsește soluții la criza creșelor și grădinițelor. Îi oferim noi una?

Publicat


”Penurie crâncenă”, așa caracterizează cetățenii din Baciu subiectul creșelor și grădinițelor din localitate. Chiar și primarul Emil Boc l-a tras de urechi, în repetate rânduri, pe primarul Balázs János (UDMR), arătându-i că între timp până și Floreștiul s-a trezit și se pune pe treabă. A trecut și perioada scuzelor, iar băcenii așteaptă rezultate concrete, mai ales că noul primar a moștenit un proiect de grădiniță, cu tot cu finanțare.

Cetățenii se pot baza acum doar pe o grădiniță veche, de pe vremea când Baciu era o comunitate de 4-5000 de locuitori. Între timp populația s-a triplat, dar infrastructura preșcolară a rămas aceeași.

Există o finanțare prin celebrul program PNDL, iar în 2017-2018, administrația locală avea bani de grădiniță. Construcția nu a fost demarată, s-a stat cu banii în cont, iar între timp – surpriză: s-au scumpit enorm materialele de construcție, iar lui Balázs János îi e tot mai greu să ducă proiectul la capăt.

”Ne-a dus până la un deficit de 30% din finanțarea proiectului. Speră să primească de la guvern o suplimentare”, ne confirmă și consilierul local Gabriel Barz (USR PLUS).

La ora actuală există alte 2 proiecte de creșă și grădiniță în Baciu.

Un proiect se va deschide printr-o investiție privată pe strada Ciocârliei. Dezvoltatorul Vasile Salanță a confirmat pentru Cluj24 că o grădiniță va fi pusă la dispoziția comunității, din primăvară. ”Atunci va fi gata, la cheie”, a spus Salanță.

A doua există momentan doar la nivel de negocieri, pe strada Transilvaniei. Despre proiect am scris AICI.

Există o mare resursă

Cu puține resurse s-ar putea genera infrastructură preșcolară modernă, publică, în Baciu.

Potrivit consilierului local Gabriel Barz, clădirile creșelor și grădinițelor din satele aparținătoare Baciului ar putea să fie reabilitate și date în folosință rapidă.

”Mai ales în zona Valea Seacă, valea cu satele românești – cum se zicea mai demult, s-ar putea realiza aceste lucrări de modernizare. Este și o nevoie apărută cu ocazia boom-ului din zona Popești – Corușu. Există un val de nou-veniți, pentru care ar avea sens să le reactivăm. Și ei trebuie să beneficieze de creșă, grădiniță și școală gimnazială. Putem ajunge cu acele sate la 700-800 de locuințe, 3000-4000 de locuitori. Sunt trei sate care devin unul singur, pentru că se urbanizează toată zona. Asta putem face cu resurse puține”, a precizat Gabriel Barz.

Aici ar fi cazul să se amenajeze și alte dotări, cum este un magazin sau o bază sportivă, dar probabil primarul Balázs János așteaptă să se scumpească și mai multe materialele de construcție, să se mute și mai mulți cetățeni sau o încheiere cu succes a negocierilor politice de la nivel central și revenirea UDMR la guvernare, că poate om mai primi ceva.

De fonduri europene ce să mai vorbim, există dar în Baciu lipsesc cu desăvârșire…




2 Comentarii

1 Comentariu

  1. Cristi

    octombrie 16, 2021 la 6:38 pm

    Aloooo gara, cluj24.ro, ati cerut punctul de vedere al primariei? Sau regurgitati texte fara sa le mestecati? Ca cam asa pare ;))

    • Redactia Cluj24.ro

      octombrie 18, 2021 la 1:03 pm

      Susțineți că aveți prea multe creșe și grădinițe în Baciu? Ce ar fi trebuit să răspundă Primăria?

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate