Connect with us

EVENIMENT

Încă o localitate din Cluj are incidența COVID peste 3 la mie și i se aplică noi restricții

Publicat


În unitatea administrativ-teritorială comuna Gârbău (3.17‰), unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 a depășit pragul de 3/1000 de locuitori, se dispun, începând cu data de 18.09.2021, pe o perioadă de 14 zile, următoarele măsuri:

🔹a) organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte sunt interzise;

🔹b) organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt interzise;

🔹c) organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale sunt interzise;

🔹d) activitățile recreative și sportive desfășurate în aer liber sunt interzise;

🔹e) organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive etc.) sunt interzise;

🔹f) activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și la terase este interzisă;

🔹g) activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, precum și la terasele acestora este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități;

🔹h) măsurile prevăzute la lit. f) și lit. g) se aplică și operatorilor economici care desfășoară activități în spațiile publice închise care au un acoperiș, plafon sau tavan și care sunt delimitate de cel puțin 2 pereți, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent;

🔹i) în situația în care activitatea operatorilor economici prevăzuți la lit. f) și lit. g) este restricționată sau închisă se permit prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective;

🔹j) prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice sunt permise în spațiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu excepția celor prevăzute la lit h), cu respectarea măsurilor de protecție sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății, al ministrului economiei, antreprenoriatului și turismului și al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare;

🔹k) activitățile în baruri, cluburi și discoteci sunt interzise;

🔹l) activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activitatea în spații închise în domeniul sălilor de sport și/sau fitness este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului în județele/localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori și mai mică de 4/1.000 de locuitori cu asigurarea unei suprafețe de minimum 7 mp pentru fiecare persoană;

🔹m) activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este interzisă.

🔹n) activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de administrare a piscinelor interioare este interzisă.



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

Autobuzele CTP de pe linia 44 nu pot întoarce din cauza mașinilor parcate neregulamentar. Șoferii cer măsuri urgente

Publicat

Întoarcerea pe strada Sopor este o provocare zilnică pentru șoferii autobuzelor de pe linia 44. Aceștia reclamă că se confruntă cu dificultăți majore din cauza parcărilor nereglementate și a lipsei iluminatului public.

Șoferii autobuzelor CTP de pe linia 44 se confruntă cu dificultăți majore din cauza condițiilor improprii din zona ultimei stații, situată pe strada Soporului. Într-o sesizare depusă pe platforma MyCluj a Primăriei, un șofer al Companiei de Transport Public Cluj-Napoca arată că parcările nereglementate și lipsa iluminatului public fac întoarcerea autobuzelor o provocare periculoasă și uneori imposibilă fără intervenția Poliției Locale.

Problemele semnalate de șoferii CTP

El a relatat o situație recentă în care întoarcerea unui autobuz a fost blocată de vehicule parcate ilegal. Incidentul a fost rezolvat abia după sosirea Poliției Locale. Situația nu este singulară, iar șoferii se tem că, în lipsa unor soluții rapide, traseul ar putea deveni impracticabil.

„Șoferii de pe linia 44 au dificultăți mari în exercitarea profesiei din cauza condițiilor improprii pentru accesarea ultimei stații din str. Soporului, nr. 29, unde întoarce autobuzul. În primul rând, din cauza parcărilor nereglementate, uneori autobuzele nu au loc de întoarcere. Chiar ieri am asistat la o astfel de situație care s-a rezolvat după apariția Poliției Locale. Apoi, din cauza lipsei iluminatului public în toată zona, întoarcerea este nesigură din cauza lipsei vizibilității. Dacă șoferii de pe linia 44 refuză să mai practice această rută, toți locuitorii cartierului Sopor vor fi nevoiți să meargă pe jos până la sensul giratoriu din str. Unirii”, a declarat un șofer al liniei 44.

Soluții propuse

Pentru a îmbunătăți condițiile și a asigura continuitatea serviciului, șoferii sugerează două măsuri esențiale: reglementarea parcărilor în zona de întoarcere, prin delimitarea clară a unui perimetru unde parcarea să fie interzisă și instalarea iluminatului public pe tot traseul liniei 44, cu prioritate în zona stației finale, pentru a spori siguranța manevrelor și vizibilitatea pe timp de noapte.

„Sugerăm următoarele două măsuri: 1. Reglementarea situației parcărilor în zonă, așa improvizate cum sunt, prin delimitarea clară a zonei de întoarcere a autobuzelor unde să fie interzisă parcarea. 2. Introducerea iluminatului public pe tot traseul liniei 44, în special în zona de întoarcere”, a mai arătat acesta.

Până în acest moment, reprezentanții Primăriei Cluj-Napoca nu au oferit un răspuns oficial la sesizare, aceasta ffigurând ca fiind „în lucru”.

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO FOTO. Salvamont Vlădeasa, fără CURENT din cauza viscolului și a zăpezii. Cod PORTOCALIU la peste 1.800 m

Publicat

viscol

Centrul Salvamont Vlădeasa din jud. Cluj, situat la cota 1.650m, a rămas fără curent de duminică seara, din cauza viscolului și a zăpezii.

Imaginile surprinse la Stația Meteo Vlădeasa arată viteza cu care suflă vântul, împrăștiind zăpada.

VIDEO FOTO. Salvamont Vlădeasa, fără CURENT din cauza viscolului și a zăpezii. Cod PORTOCALIU la peste 1.800 m

ISU Cluj a lansat o avertizare RO-Alert cod portocaliu de vânt și viscol în zona de munte, la altitudini de peste 1800 m. Valabilitate 06.01.2025, interval orar 11:00-13:00.

viscol

viscol

viscol

viscol

viscol

viscol

Citește mai departe

EVENIMENT

ATENȚIE. Vânt puternic la Cluj, în zona de munte. Rafale de peste 130 km/h. A fost emis un nou mesaj RO-Alert

Publicat

De

Viscol la munte Cluj

ISU Cluj a emis, luni, un nou mesaj RO-Alert pentru zona înaltă a județulului Cluj.

Un cod portocaliu de vânt puternic și viscol este deja în vigoare de luni dimineața la munte, la altitudini de peste 1.800 de metri.

ATENȚIE. Vânt puternic la Cluj, în zona de munte. Rafale de peste 130 km/h. A fost emis un nou mesaj RO-Alert

Astfel, în urmă cu puțin timp, a fost emis un nou mesaj RO-Alert-cod portocaliu de vânt și viscol, la altitudini de peste 1.800 de metri.

Acesta este valavil luni, 6 ianuarie, în intervalul orar 11:00-13:00.

Potrivit meteorologilor se vor semnala intensificări puternice ale vântului cu viteze la rafală de 120-130 km/h.

Până în acest moment, nu s-au primit solicitări în dispeceratul integrat ISU-SAJ.

Citește mai departe

CULTURA

Actorul român Sebastian Stan, PREMIAT la Globurile de Aur. Competiția DOMINATĂ de „Emilia Perez” și „The Brutalist”

Publicat

sebastian stan

Actorul român Sebastian Stan a fost premiat la Globurile de Aur pentru rolul din „A Different Man”. „Emilia Perez”, o comedie muzicală neobișnuită despre un lord mexican al drogurilor care își schimbă sexul, „The Brutalist” și drama istorică japoneză „Shogun” au dominat ceremonia Globurilor de Aur din acest an.

Sebastian Stan a fost nominalizat la două categorii distincte pentru cel mai bun actor. Actorul român a dedicat premiul câștigat mamei sale și a avut un mesaj emoționant pentru țara din care a plecat: „România, te iubesc!”.

„Emilia Perez” a fost recompensat cu premiul pentru cea mai bună comedie muzicală, cel mai bun film străin și cel mai bun cântec. În plus, Zoe Saldana a câștigat premiul pentru cea mai bună actriță în rol secundar, potrivit Sky News.

Actorul român Sebastian Stan, PREMIAT la Globurile de Aur. Competiția DOMINATĂ de „Emilia Perez” și „The Brutalist”

Momentul cel mai emoționant al serii a fost discursul actriței trans Karla Sofía Gascon, care a vorbit despre identitate și rezistență.

La categoria dramă, marele câștigător a fost „The Brutalist”, o poveste despre perioada postbelică, care a obținut trei trofee importante: cel mai bun film dramă, cel mai bun actor (Adrien Brody) și cel mai bun regizor (Brady Corbet).

„Shogun”, serialul dramatic japonez, a dominat categoriile de televiziune cu trei premii de interpretare pentru actorii Hiroyuki Sanada, Anna Sawai și Tadanobu Asano, plus premiul pentru cea mai bună dramă TV.

Un alt serial de succes al serii a fost „Baby Reindeer”, care a câștigat premiul pentru cea mai bună miniserie și a adus un trofeu actriței Jessica Gunning.

„Wicked”, unul dintre cele mai așteptate filme ale anului, deși nu a câștigat premii pentru interpretare, a primit premiul special pentru realizări cinematografice și succes la box office.

Alți actori premiați au fost Demi Moore pentru „The Substance”, Fernanda Torres pentru „I’m Still Here” și Kieran Culkin pentru „A Real Pain”.

Foto: Captură YouTube

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate