Connect with us

ACTUALITATE

În Paris există o stradă ce poartă numele Reginei Maria

Publicat


„Promenada Regina Maria” este situată pe malul Senei, în proximitatea turnului Eiffel și a fost inaugurată anul trecut. Autorităţile franceze au luat această hotărâre în semn de omagiu față de rolul și implicarea în Conferința de Pace de la Paris ce a urmat Primului Război Mondial.

Regina Maria este printre cele mai importante figuri ale istoriei românești, fiind fiica prințului Alfred, duce de Edinburgh și a ducesei Maria Aleksandrovna a Rusiei. Ea a susținut decizia de a intra de partea Antantei în Primul Război Mondial, decizie care s-a dovedit crucială pentru crearea României Mari.

Pe front, a fost supranumită ,,Regina Inimilor”, datorită curajului său de a-i ajuta pe cei răniți în timpul luptelor. Arthur Gould Lee a descris plastic aceste gesturi ale reginei Maria: „Fără să-i pese de riscuri, ea stătea la căpătâiul soldaților tineri care mureau de holeră, vărsând lacrimi pentru fiecare din ei, ținându-l de mână ore întregi pe tânarul muribund, spunându-i cu toată sinceritatea că ea îi înlocuia mama, si apoi, când vedea că i se apropie sfârșitul, luându-l în brațe și sprijinindu-i capul pe umărul ei până când își dădea sufletul”.

Totodată, Regina Maria a contribuit la recunoașterea internațională a Unirii, la modernizarea țării și a fost printre primele personalități regale care au vizitat Statele Unite ale Americii.

Cristian Lungu




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate